Joi, 5 Octombrie 2023 17,00-17,30 – Deschiderea conferinței. Universitățile în vreme de război: direcții de cercetare 17,30-19,00 – Masă rotundă: Patrimoniul universitar în momente de criză și reprezentările sale muzeale Moderatori: Florentina Nițu (Universitatea din București), Valentin Maier (Universitatea din București). Participanți: Irina Hasnaș (Muzeul Ororilor Comunismului în România); Theodor Ignat (Muzeul Municipiului București); Claudia Popescu (Centrul Expozițional Documentar al Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București);…
Facultatea de Medicină a Universității din București – 1940/1941
Din cauza cutremurului din 9 noiembrie 1940, desfășurarea anului universitar 1940/1941 a fost dificilă mai ales la Facultatea de Medicină a Universității din București. Palatul său, inaugurat în 12 octombrie 1903 și în care erau ținute o bună parte din cursuri, a fost serios afectat de cutremur. În consecință, multe dintre cursuri (și lucrările practice) erau ținute în diferite spitale și institute și mai ales în amfiteatrele Facultății de Drept…
FȘtiințe – Horoscop universitar
Astrologia este o pseudoștiință bazată pe ideea că pozițiile relative ale obiectelor cerești ar putea oferi informații despre personalitatea unui om, despre relațiile umane și alte aspecte legate de viața umană. Putem găsi rădăcinile sale în importante civilizații trecute, astrologia fiind prezentă până relativ de curând (secolul XIX) în mediul academic occidental, în relații cu științe precum astronomia sau medicina. Și astăzi, inclusiv în lumea dezvoltată, sunt destui oameni care…