În cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă „Patriarhul Justinian” a Universității din București se află Biserica „Sf. Ecaterina”, cu rol de paraclis (biserică atașată unei instituții). Pe locul în care se află acest paraclis universitar s-a aflat mănăstirea cu același nume ridicată în secolul al XVI-lea și care atunci era un metoc (mănăstire mică subordonată alteia mai mari) al Mănăstirii „Sf. Ecaterina” de pe Muntele Sinai. Instituția religioasă a trecut prin…
Corpul profesoral al Universității din București în anul 1914
În anul 1914, Universitatea din București număra în structura sa cinci facultăți: Drept, Științe, Litere și Filosofie, Medicină și Teologie. Primele trei facultăți au fost cele prin care a fost fondată Universitatea din București, în timp ce celelalte două au intrat în structura instituției, ulterior: Facultatea de Medicină în anul 1869, iar Facultatea de Teologie în anul 1890 (în acest an a intrat oficial în structura universității, a fost înființată…
Fototeca Digitală a Muzeului Universității din București (FDMUB) – Fotografiile 501-600
În patrimoniul Muzeului Universității din București se află mai multe bunuri culturale printre care și fotografiile. Pe o parte din acestea le-am selectat spre digitalizare în cadrul Fototecii Digitale a Muzeului Universității din București (FDMUB), la rândul ei, parte a Arhivei Digitale a Muzeului Universității din București (ADMUB). Selecția a fost realizată în principal pentru a prezenta pe studenții și viața studențească din comunism. Fotografiile următoare pot fi vizualizate într-o…