Documentul următor prezintă o imagine tristă, dar adevărat a culturii românești în anul 1990. Situația era o consecință mai ales a anilor 1980 dezastruoși pentru societatea românească. Credem că, cel puțin așa cum relata Associated Press s-au strecut și câteva exagerări, pentru că, de exemplu, nu au fost doar nenorociri suferite de cultura românească pe parcursul celor patru decenii de regim comunist. Din motive diverse, inclusiv politice, sunt și exemple,…
Mesaje care s-au aflat pe clădirea Universității din București
În timpul Fenomenului Piața Universității, Palatul Universității din București a fost o scenă pentru mai multe mesaje scrise de manifestanții acelei perioade, precum a fost și Institutul de Arhitectură. Exemplificăm aici cu mai multe capturi de imagini dintr-o înregistrare disponibilă pe You Tube în care se pot observa aceste mesaje. .
Dumitru Stăniloae
Dumitru Stăniloae (1903-1993) a fost preot, profesor universitar, scriitor și ziarist și unul dintre cei mai mari teologi români. A urmat Facultatea de Teologie de la Universitatea din Cernăuți, centru universitar care în perioada interbelică când a realizat Stăniloae studiile, făcea parte din România (după ce inițial urmase un an de studiu la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București). Câțiva ani a fost închis în timpul regimului…