În anul 1971 a intrat în vigoare Legea privind apărarea secretului de stat în Republica Socialistă România (nr. 23/17.12.1972), doar unul din actele legislative care încercau să reglementeze cât mai atent regimul informațiilor (clasificate ca strict secrete de importanță deosebită, strict secrete și secrete) și relația cu străinii (Legea nr. 25/1969, HCM nr. 18/1972, HCM nr. 19/1972, DCS nr. 408/1985). Articolul 4 al Legii nr. 23/1972 arăta că secretele de serviciu sunt acele informații, date sau documente care nu constituie secrete de stat, dar nu sunt destinate publicității, și nu pot fi divulgate. În baza acestei prevederi, s-au întocmit note de convorbire atunci când aveau loc întâlniri pentru discuții cu străinii la Universitatea din București. Era o formă de control asupra tuturor activităților din partea regimului dictatorial, mai mult pentru a se menține la putere, decât dintr-o nevoie reală de a proteja secrete demne de acest statut.

Ca exemplu pentru anul 1985, o notă de convorbire cuprindea mai multe rubrici împărțite pe o foaie, unele pe față (rubricile 1-12), altele pe verso (rubricile 13-19):

1) Antetul: „Ministerul Educației și Învățămîntului, Universitatea din București”.

2) Mențiunea „Secret de serviciu, văzut, rector [însoțită de semnătura olografă și ștampilă]”.

3) Titlul „Nota de convorbire”.

4) „Locul sau împrejurarea care a ocazionat discuția” (cu indicarea instituției și a sălii în care s-a desfășurat întâlnirea.

5) „Din inițiativa cui”.

6) „Cine a dat aprobarea” [totuși, putea fi și o vizită inopinată].

7) „Data discuției, ora începerii, ora terminării”.

8) „Tematica discuției”.

9) „Participanți la discuție – Străini (numele și prenumele, facultatea, localitatea)”.

10) „Români” [numele și prenumele].

11) „Din partea serviciului de protocol al instituției” [numele și prenumele].

12) „Conținutul discuțiilor (întrebări și răspunsuri)” [nu se respecta întocmai, dar în general se scria un rezumat de 10 rânduri].

13) Discuții în afara tematicii (întrebări și ce răspunsuri s-au dat).

14) În concluzie la ce soluție practică s-a ajuns.

15) Tratație [puteau să nu existe (se scria „nimic”, „nu”, „nu a existat”, se bara cu o linie sau pur și simplu nu se completa nimic), dar puteau fi și cafele, ceai, apă, țigări, fursecuri sau alte prăjituri etc.].

16) Cadouri oferite de străini [puteau să nu existe (se scria „nimic”, „nu”, „nu au existat”, se bara cu o linie sau pur și simplu nu se completa nimic), dar puteau fi cărți, reviste, extrase din reviste, fotografii sau puteau fi oferite autografe pe lucrări etc.].

17) Semnătura celor ce au participat la convorbiri.

18) Semnătura delegatului de protocol.

19) Mențiunea: „Nota de convorbire după ce este văzută de cel care a aprobat nota de protocol se păstrează la biroul protocol”.

De menționat că nu toate rubricile notelor de convorbire erau completate (olograf sau „bătute la mașina de scris”). De asemenea, de presupus că nu întotdeauna rubricile completate reflectau realitatea întâlnirii (de exemplu, se puteau discuta și alte aspecte, se putea oferi o „tratație” care să nu fie menționată, puteau fi și inexactități involuntare, precum menționarea aproximativă a orei de terminare a unei discuții sau consemnări aproximative ale unor discuții).

Este important în istorie și în cercetare să identificăm noi tipuri de documente care să susțină diferite demersuri educative, de cercetare și culturale pe care ni le propunem, și cu siguranță că „nota de convorbire” este un astfel de tip de document nou, care de exemplu poate fi utilizat în crearea unei scene de teatru (avem indicații scenice destul de prețioase, iar altele lipsă și necesare, cu siguranță pot fi inspirate de cele scrise în aceste documente), dincolo de beneficiile pe care ni le poate aduce în istoria instituțională, a învățământului superior și a comunismului.

Sursa: Arhiva Universității din București, dosar Note de convorbire 1985, document Notă de convorbire.