În cursul anilor 1914-1915 s-au ținut pe lângă Catedra de Chimie Tehnologică 133½ ore de curs. Aceste ore au fost repartizate astfel: Tehnologia chimică, curs ținut de N. Dănăilă, dr. ing., profesor agregat, 81 ore. Fizica, chimia și tehnologia petrolului, curs ținut de I. Teodoriu, dr. ing., (curs liber), 30 ore. Chimia tehnică, curs ținut de C. Cândea, ing. chim. (curs liber), 22½ ore. Cursul de Tehnologia chimică (Negoiță Dănăilă,…
FȘtiințe – Cursurile Facultății de Științe
La Facultatea de Științe din cadrul Universității din București au fost ținute mai multe cursuri. Exemplificăm cu prezentarea unor programe analitice de cursuri din anii 1914 și 1929 (ordonate alfabetic, în total aproape 40 de cursuri), care ne permit să surprindem atât o evoluție în timp a cursurilor de la Facultatea de Științe, cât și a progresului tehnologic și al învățământului superior tehnic. Aparate și mașini electrice (1914) Centrale electrice…
FȘtiințe – Structura Facultății de Științe
Facultatea de Științe a fost una dintre cele trei facultăți care unite în anul 1864 au format Universitatea din București. De la câteva catedre în anul 1864, Facultatea de Științe a ajuns să includă și laboratoare și institute și grădină botanică și alte componente precum bibliotecă, muzee, stațiune zoologică și observator astronomic. Pentru început am reușit să reconstituim evoluția structurii pe care Facultatea de Științe a Universității din București a…