FȘtiințe – Cursurile Facultății de Științe

La Facultatea de Științe din cadrul Universității din București au fost ținute mai multe cursuri. Exemplificăm cu prezentarea unor programe analitice de cursuri din anii 1914 și 1929 (ordonate alfabetic, în total aproape 40 de cursuri), care ne permit să surprindem atât o evoluție în timp a cursurilor de la Facultatea de Științe, cât și a progresului tehnologic și al învățământului superior tehnic. Aparate și mașini electrice (1914) Centrale electrice…

Read More

FȘtiințe – Structura Facultății de Științe

Facultatea de Științe a fost una dintre cele trei facultăți care unite în anul 1864 au format Universitatea din București. De la câteva catedre în anul 1864, Facultatea de Științe a ajuns să includă și laboratoare și institute și grădină botanică și alte componente precum bibliotecă, muzee, stațiune zoologică și observator astronomic. Pentru început am reușit să reconstituim evoluția structurii pe care Facultatea de Științe a Universității din București a…

Read More

FȘtiințe – Tipuri de funcții și calități pe care un membru al comunității academice de la Facultatea de Științe a Universității din București l-ar fi putut avea în perioada 1864-1948 (ordonare alfabetică)

Admnistrator contabil Agregat Agregat definitiv Ajutor de secretar Ajutor de bibliotecar Ajutor naturalist Arhivar-registrator Asistent Asistent desenator Asistent de secție Asistent „Gaze” (Asistent „G”) Asistent onorific Asistent provizoriu Asistent suplinitor Aspirant Astronom asistent Astronom asistent cl. I Astronom asistent cl. II Astronom suplinitor Bibliotecar Bursier Calculator clasa I Calculator clasa a II-a Chimist ajutor Chimist auxiliar Chimist expert Chimist clasa I Chimist clasa a II-a Conferențiar Conferențiar definitiv Conferențiar provizoriu…

Read More