Donații de documente

Din dorința de a reconstitui cât mai mult cu putință din istoria de peste 150 de ani a Universității din București, cea mai importantă instituție de învățământ superior din România, dar și de a contribui la cunoașterea istoriei învățământului superior autohton, Muzeul Universității din București dorește să-și îmbunătățească patrimoniul prin intermediul donațiilor de documente. Dacă sunteți în posesia unor documente sau alte obiecte pe care doriți să le donați către…

Read More

„Trei întrebări adresate greviștilor”

„I. Pentru ce ați declarat greva foamei? II. Când preconizați să o întrerupeți? III. Cum vedeți, acum, situația din România? Ionel Constantinescu – 56 ani, pictor, București. I. Inițial, am declarat greva foamei pentru a se introduce în Legea Electorală punctul 8 al Proclamației de la Timișoara. Este o grevă politică și nu o grevă administrativă, așa cum au afirmat ministrul Justiției și primul ministru Petre Roman. II. Când vom…

Read More

„Protest”

„Comunicatul biroului de presă al Frontului Salvării Naționale, difuzat la televiziune în ziua de 23 mai, comite, cu rea intenție, într-o modalitate proprie, eroarea de a identifica opoziția cu un singur partid și un partid cu un articol de presă. Oamenii de bine ai țării, într-o proporție covârșitoare, desigur, sunt chemați să condamne. Practic, poporul român este chemat să condamne. Este prima chemare a Frontului după victoria în alegeri. Sub…

Read More