„Revoluția ne-a restituit, din primul său ceas de existență, televiziunea. Iar Televiziunea Română Liberă, printr-un gest așteptat de decenii ne-a restituit colindele. Ne-a restituit niciodată uitatele, niciodată ștersele din suflet armonii lăuntrice ale ființei noastre naționale. Lângă Pomul de Crăciun (nu de iarnă, cum i se zicea la meschina pomană sindicalistă!), în noaptea Ajunului le-am reauzit, la televiziune și la radio, reculeși și înfiorați, intonate de îngereștile voci ale «Madrigalului»….
„La început de drum. E timpul adevărului”
„Trăim zile de reînnoiri revoluționare. Prin voința poporului, dictatura a fost înlăturată. România a devenit cu adevărat liberă, așa cum au visat-o înaintașii, așa cum și-a dorit-o întregul popor. În pas cu aceste transformări, ziariștii colectivului nostru redacțional, care din primele ore ale revoluției s-au făcut purtătorii de cuvânt ai voinței populare, aduc la lumina tiparului faptele de înălțător eroism pentru apărarea libertății, demnității și valorilor naționale într-o nouă expresie…
„Mitingul din Piața Aviatorilor. Oameni și flori”
„Duminică, la orele amiezii, Piața Aviatorilor a fost plină de lume, venită la mitingul organizat de Frontul Salvării Naționale, manifestare prin care această formațiune politică și-a făcut intrarea în campania electorală. Ca în orice împrejurare de acest fel, elementul care a reținut, înainte de orice atenția, l-a constituit puzderia de pancarte, etalând ideile și doleanțele momentului: «Vrem pacea și liniștea țării, nu destabilizare și ură», «Trăiască în unitate Moldova și…