„Până la această oră, prin serie de acțiuni grave, iresponsabile, declanșate de forțe extremiste, legionare, se înregistrează atacuri violente și susținute împotriva clădirii și personalului Ministerului de Interne, apărate de forțe insuficiente, acolo unde se aruncă sticle incendiare împotriva celor blocați în interior. Este atacată acum și stația de benzină din apropierea clădirii Ministerului de Interne de unde agresorii scot benzină pentru a pregăti sticlele cu amestec exploziv.
Sunt înregistrate – și nu numai aici – ci și din zona Casei de Mode, Televiziunii, răniți grav, acte continue de agresiune împotriva populației și a celor aflați în aceste clădiri și obiective guvernamentale. Cei care le provoacă au, ni se confirmă, arme și muniții pe care le-au sustras din clădirea Ministerului de Interne.
Se impune un răspuns imediat, de o deosebită fermitate, împotriva acestor acte de terorism legionar îndreptate contra tinerei noastre democrații, împotriva tuturor oamenilor cinstiți ai României.
Guvernul asigură că această ripostă va fi asumată cu toată răspunderea și toată hotărârea pentru salvarea democrației în România”.
Sursa: „Adevărul”, 14 iunie 1990, p. 1.
[Vlad Mihăilă]