„Manifestația din Piața Universității

Greu de spus, deocamdată, ce vor însemna în viitoarea dezvoltare a României Proclamația de la Timișoara și manifestațiile din Piața Universității și din țară. Istoria va judeca cel mai bine implicațiile, înrâuririle pe care aceste evenimente socio-politice le au asupra dezvoltării țării noastre. Încercăm să credem, fără teamă de exagerare, că Proclamația de la Timișoara dă contur primului program de conduită a unei societăți post-comuniste, fiind un elaborat teoretic ce se poate dezvolta. Este vorba, deci, de o defrișare într-un teritoriu al cunoașterii și practicii politice, economice, sociale de neimaginat acum câțiva ani când încă mai erau în vogă teoriile convergenței sistemelor sociale sau ale erei post-industriale. Putem noi, românii, să ne erijăm în cel dintâi program post-comunist fundamentat teoretic? Răspunsul nu poate fi decât pozitiv, și nu dintr-un orgoliu deșart, ci tocmai datorită faptului că acest program există! Proclamația de la Timișoara proclamă sfârșitul comunismului într-o viziune democratică, umanistă. Și să nu uităm, în aceeași ordine de idei, că primul sindicat liber din Est, cu program cu tot, a apărut în România și nu în Polonia cum se acreditează.

Și iarăși ne întrebăm: Este, într-adevăr, Proclamația de la Timișoara primul program post-comunist al societății civile post-comuniste? Răspunsul îl dă nimeni altcineva decât aderența în rândul celor mai diverse categorii sociale, în acest sens, Proclamația de la Timișoara înregistrând, în numai două luni, circa 6 milioane de semnături de adeziune numai în România. Este o cifră impresionantă, un uriaș curent de opinie a cărui manifestare expresă este marea manifestație maraton din Piața Universității București. Căreia i se adaugă, i se alătură mai bine spus, sub aceleași semne ale Proclamației de la Timișoara, celelalte manifestații din toate marile orașe ale țării.

Deci, prin manifestația din Piața Universității, prin celelalte manifestații asemănătoare din țară, prin crearea primelor zone libere de neocomunism, s-a trecut la a da contur de realitate acestui document istoric. Firește, nu este ușor. Este o luptă cu o lume ce se prăbușește. Dar nu se la sine, se prăbușește, trece în neant, ci sub impulsul unui eroism ce-și are de partea sa tinerețea și romantismul, credința în izbăvire și în purificare morală. Nu altfel și nu altcum credeau revoluționarii de la 1848. Ei au reușit să facă dintr-o țară cu năravuri orientale, fanariotă, o țară modernă, europeană, în care tradițiile extrem de valoroase și semnificative ale poporului nostru s-au împletit cu elementele civilizației occidentale. Și au reușit să ajungă în Europa.

Manifestanții din Piața Universității bucureștene reiau același drum. Altele sunt coordonatele de inițiativă și acțiune, dar năzuințele nu sunt, în plan teoretic, mult diferite de-atunci. Drumul spre Europa, drumul spre civilizație. Proclamația de la Timișoara este fundamentul, este corpusul de idei ce combustionează manifestația din Piața Universității. Și nu numai pe aceasta, ci întreaga mișcare anticomunistă din România, întreaga luptă a românilor pentru democratizarea poporului român”.

Sursa: „Dreptatea”, 17 mai 1990, p. 1, 4.

[Vlad Mihăilă]