În perioada regimului comunist, practica pedagogică era dublată de practica productivă (avea și un conținut ideologic, dar în principal trebuia să susțină economia, mai ales agricultura). Cea din urmă trebuia să dea prilejul studentului să-și exerseze mai multe competențe dobândite teoretic, peste cele exersate în practica pedagogică, la instituțiile de învățământ. Exemplificăm cu programul practicii productive și pedagogice de la Facultatea de Istorie-Filosofie (din anul 1977, facultățile de Istorie și Filosofie s-au unit în cadrul Facultății de Istorie-Filosofie, care a fost organizată cu două secții: istorie-filosofie și filosofie-istorie) prin comparație cu cel de la Facultatea de Geologie și Geografie. Profilul Faculății de Istorie-Filosofie aducea în viziunea regimului comunist și necesitatea absolvenților de a ajuta în munca de propagandă ideologică, în timp ce la Facultatea de Geologie și Geografie, prin practica productivă se punea accent pe ajutorul punctual dat în culegerea recoltelor din agricultură. Și la această din urmă facultate, avem două specializări, destul de diferite între ele: absolvenții celei de inginerie geologică și geofizică erau ingineri (doar la această facultate a Universității din București se pregăteau ingineri), pe când cei de la specializarea geografie erau geografi, practica de specialitate fiind diferită pentru aceste specializări. Chiar mai mult, pentru specializarea inginerie geologică și geofizică practica se realiza diferențiat pentru ingineria geologică și ingineria geofizică.

Facultatea de Istorie-Filosofie
Secția istorie-filosofie
Practica productivă
Practica arheologică, anul de studiu I, semestrul I, perioada 15 septembrie-15 octombrie 1985, locul: Muzeul de Istorie și Artă a Municipiului București.
Practica arheologică, anul de studiu I, semestrul II, perioada 15 iunie-12 iulie 1986, locuri: Șantierul Școală Pietroasele, Muzeul de Istorie și Artă a Municipiului București.
Practică în arhive, muzee, șantiere arheologice, anul de studiu II, semestrul I, perioada 15 septembrie-15 octombrie 1985, locul: Muzeul de Istorie și Artă a Municipiului București.
Practică în arhive, muzee, șantiere arheologice, anul de studiu II, semestrul II, perioada 15 iunie-12 iulie 1986, locuri: Arhivele Statului, Șantierul Școală Pietroasele, Muzeul de Istorie și Artă a Municipiului București, Institutul de Studii Sud-Est Europene.
Practica de diplomă, anul de studiu III, semestrul II, perioada 15 iunie-12 iulie 1986, locurile: Arhivele Statului, Institutul N. Iorga, Institutul de Arheologie, Institutul de Studii Sud-Est Europene.
Practica pedagogică
Practică pedagogică (organizarea practicii), anii de studiu III și IV, semestrul I, data 23.09.1985, locul: Amf. N. Iorga.
Practică pedagogică (asistență la ore, lecții de probă, asistențe la alte activități din școli, lecții finale, încheierea activității pe grupe), anul de studiu V, semestrul I, perioada 23 septembrie-2 decembrie 1985, locurile: liceele C. A. Rosetti, Z. Kosmodemianskaia, I. Hasdeu, Gh. Lazăr.
Practică pedagogică (analiza activității, încheierea situației), anul IV de studiu, semestrul I, data 3 decembrie 1985, locul: Amf. N. Iorga.
Practică pedagogică (asistență la ore, lecții de problă, asistențe la alte activități din școli, lecții finale), anul de studiu III, semestrul I, perioada 16 octombrie 1985-20 ianuarie 1986, locurile: liceele N. Bălcescu, Spiru Haret, Industrial nr. 34 și școlile nr. 5 și nr. 150.
Practică pedagogică (practică compactă), anul de studiu III, semestrul II, perioada 17 februarie-1 martie 1986, locurile: în unitățile școlare unde s-a lucrat în semestrul I
Secția filosofie-istorie
Practica productivă
Practică de cercetare socio-demografică, anul de studiu II, perioada iunie-iulie 1986, locurile: județe ale țării – temă de contract.
Dinamica comportamentului demografic al familiei, anul de studiu III, perioada iunie-iulie 1986, locurile: județe ale țării – temă de contract.
Modificări în structura satului contemporan în contextul noii revoluții agrare, anii de studiu II și III, perioada iunie-iulie 1986, perioada iunie-iulie 1986, locurile: județe ale țării – temă de contract.
Evoluția și formele de manifestare a fenomenului religios în condițiile socialismului și acțiuni la cabinetele politico-ideologice, anii de studiu I, II și III, perioada iunie-iulie 1986, locurile: București, Galați.
Comunități umane în cultura tradițională în ariile nou industrializate, anii de studiu II și III, perioada iunie-iulie 1986, locul: județul Gorj.
Activități culturale studențești la Baza Lacul Tei, anii de studiu I, II și III, perioada iunie-iulie 1986, locul: București.
Activități de propagandă la Cabinetele politico-ideologice, anii de studiu I și II, perioada iunie-iulie 1986, locul: județul Prahova.
Activități de cercetare și diagnostic la Spitalul nr. 9, anii de studiu II și III, perioada iunie-iulie 1986, locul: București.
Practica pedagogică
Practică pedagogică (organizarea practicii), anul de studiu IV, semestrul I, data 17 septembrie 1985, locul: sala 215.
Practică pedagogică (asistență la ore și programarea activității), anul de studiu IV, semestrul I, data 24 septembrie 1985, locurile: liceele I. Neculce, Z. Kosmodemianskaia, Economic nr. 3, Caragiale.
Practică pedagogică (lecții de probă), anul de studiu IV, semestrul I, data: 1 octombrie 1985, locurile: liceele I. Neculce, Z. Kosmodemianskaia, Economic nr. 3, Caragiale.
Practică pedagogică (lecții de probă), anul de studiu IV, semestrul I, data: 8 octombrie 1985, locurile: liceele I. Neculce, Z. Kosmodemianskaia, Economic nr. 3, Caragiale.
Practică pedagogică (lecții de probă și finale), anul de studiu IV, semestrul I, data: 15 octombrie 1985, locurile: liceele I. Neculce, Z. Kosmodemianskaia, Economic nr. 3, Caragiale.
Practică pedagogică (lecții de probă și finale), anul de studiu IV, semestrul I, data: 22 octombrie 1985, locurile: liceele I. Neculce, Z. Kosmodemianskaia, Economic nr. 3, Caragiale.
Practică pedagogică (lecții de probă și finale), anul de studiu IV, semestrul I, data: 29 octombrie 1985, locurile: liceele I. Neculce, Z. Kosmodemianskaia, Economic nr. 3, Caragiale.
Practică pedagogică (lecții finale), anul de studiu IV, semestrul I, data: 5 noiembrie 1985, locurile: liceele I. Neculce, Z. Kosmodemianskaia, Economic nr. 3, Caragiale.
Practică pedagogică (lecții finale), anul de studiu IV, semestrul I, data: 12 noiembrie 1985, locurile: liceele I. Neculce, Z. Kosmodemianskaia, Economic nr. 3, Caragiale.
Practică pedagogică (lecții finale), anul de studiu IV, semestrul I, data: 19 noiembrie 1985, locurile: liceele I. Neculce, Z. Kosmodemianskaia, Economic nr. 3, Caragiale.
Practică pedagogică (încheierea activității pe grupe), anul de studiu IV, semestrul I, data: 26 noiembrie 1985, locurile: liceele I. Neculce, Z. Kosmodemianskaia, Economic nr. 3, Caragiale.
Practică pedagogică (analiza activității pe secție), anul de studiu IV, semestrul I, data: 3 decembrie 1985, locul: sala 215.
Practică pedagogică (ședință de instruire), anul de studiu III, semestrul I, data: 7 decembrie 1985, locul: Amf. Conta.
Practică pedagogică (activități de cunoaștere a școlilor de practică și alte activități în funcție de condițiile concrete), anul de studiu III, semestrul I, perioada 9-20.12.1985, locurile: Z. Kosmodemianskaia, Economic nr. 3, Caragiale, Gh. Lazăr, Spiru Haret.
Practică pedagogică (analiza muncii), anul de studiu III, semestrul I, data 21 decembrie 1985, locul: Amf. Conta.
Practică pedagogică (deschiderea practicii), anul de studiu III, semestrul II, data 18 februarie 1985, locul: Amf. Conta.
Practică pedagogică (lecții de probă, activități metodice și extrașcolare, analiza activității), anul de studiu III, semestrul II, date: 25 februarie; 4, 11, 18 și 25 martie; 1, 8, 15, 22 și 29 aprilie; 1 și 8 mai 1986, locurile: liceele I. Neculce, Caragiale, Economic nr. 3, Gh. Lazăr.

Facultatea de Geologie și Geografie
Munca în agricultură, anul de studiu I, semestrul I, perioada 30 septembrie-12 octombrie 1985, locul: ?
Practică de inițiere în activități de teren geologice, topografice, geomorfologice, anul de studiu I, semestrul I, 16 iunie-12 iulie 1986, locul: Petroșani
Munca în agricultură, anul de studiu II, semestrul I, perioada 30 septembrie-12 octombrie 1985, locul: Câmpina
Practică de inițiere în cartare geologică, anul de studiu II, semestrul II, perioada 16 iunie-12 iulie 1986, locul: Baia Mare
Munca în agricultură, anul de studiu III – inginerie geologică, semestrul I, perioada 1-15 octombrie 1985, locul: IPEG-uri
Practica de prospecțiune și explorarea geologică în domeniile zăcăminte de minereruri, zăcăminte de hidrocarburi, geologie și hidrogeologia cărbunilor, anul de studiu III, inginerie geologică, semestrul II, perioada 16 iunie-12 iulie 1986, locul: IPGG București, trusturi de foraj extracție, exploatări miniere
Munca în agricultură, anul de studiu III – inginerie geofizică, semestrul I, perioada 30 septembrie-12 octombrie 1985, locul: în echipe de prospecțiune
Practica în domeniile prospecțiuni gravimetrice sau magnetice și prospecțiuni electromagnetice, anul de studiu III, inginerie geofizică, semestrul II, perioada 16 iunie-12 iulie 1986, locul: la IPGG-uri și IGG București
Practica de cercetare-proiectare pe grupe de aprofundare în domeniile zăcăminte de minereuri, prospecțiuni geochimice, zăcăminte nemetalifere, geologia petrolului, geologia zăcămintelor de cărbuni, geologie inginerească și hidrogeologie, anul de studiu IV inginerie geologică, semestrul I, perioada 30 septembrie-12 octombrie 1985, locul: IPGG București, IPEG-uri, centrale miniere (Deva, Baia Mare, Oltenia), Centrala Sării și Nemetaliferelor, ISPH, trusturi de foraj extracție
Practica individuală în vederea realizării temei proiectului de diplomă, anul de studiu IV inginerie geologică, semestrul II, perioada 16 iunie-12 iulie 1986, locul: unități cu activități geologice din cadrul Ministerului Geologiei, Ministerul Minelor, Ministerul Petrolului, Ministerul Energiei Electrice
Practica în domeniile prospecțiuni seismice și geofizică de sondă, anul de studiu IV, inginerie geofizică, semestrul I, perioada 30 septembrie-12 octombrie 1985, locul: IPGG București, IGP Ploiești
Practica individuală în vederea realizării temei proiectului de diplomă, anul de studiu ? semestrul II, perioada 16 iunie-12 iulie 1986, locul: IPGG-IGG București, ICP Ploiești, IFLGS, ISPH București, CFPS Măgurele
Practica individuală în vederea realizării temei proiectului de diplomă, anul de studiu V inginerie geolofică, semestrul II, perioada 30 septembrie-12 octombrie 1985, 2 aprilie 1986, locul: unități cu activități geologice și geofizice din cadrul Ministerului Geologiei, Ministerul Minelor, Ministerul Petrolului, Ministerul Energiei Electrice, Comitetul de Stat pentru Energie Nucleară
Aplicații practice, anii de studiu I și II inginerie geologică și geofizică, semestrul I, perioada aprilie – o săptămână în vacanța elevilor, locul: Valea Prahovei și Valea Dâmboviței, zona Brașov
Aplicații practice, anul de studiu III inginerie geologică, semestrul I, perioada aprilie – o săptămână în vacanța elevilor, locul: Dobrogea de Nord
Aplicații practice, anul de studiu III inginerie geofizică, semestrul I, perioada aprilie – o săptămână în vacanța elevilor, locul: Carpații Orientali
Aplicații practice, anul de studiu IV inginerie geologică, semestrul I, perioada aprilie – o săptămână în vacanța elevilor, locul: Carpații Orientali
Aplicații practice, anul de studiu IV inginerie geofizică, semestrul I, perioada aprilie – o săptămână în vacanța elevilor, locul: Carpații Orientali
Aplicații practice, anul de studiu V inginerie geologică, semestrul I, perioada aprilie – o săptămână în vacanța elevilor, locul: Moldova de Nord, bazinul Transilvaniei, Valea Oltului
Aplicații practice, anul de studiu V inginerie geofizică, semestrul I, perioada aprilie – o săptămână în vacanța elevilor, locul: geofizică marină, Constanța
Practica productivă în agricultură, anul de studiu I geografie, semestrul I, perioada 30 septembrie-12 octombrie 1985, locul: ?
Practica de inițiere în activitatea de teren (cartări măsurători hidrologice, meteorologice, ridicări topografice, anul de studiu I geografie, semestrul II, perioada 16 iunie-12 iulie 1986, locul: Stațiunea Geografică Orșova
Practica productivă în agricultură, anul de studiu II geografie, semestrul I, perioada 30 septembrie-12 octombrie 1985, locul: ?
Practica de inițiere în activitatea de teren (cartări măsurători hidrologice, meteorologice, ridicări topografice, anul de II studiu geografie, semestrul II, perioada 16 iunie-12 iulie 1986, locul: Câmpina
Practica productivă în agricultură, anul de studiu III geografie, semestrul I, perioada 30 septembrie-12 octombrie 1985, locul: ?
Practica de de teren în vederea elaborării lucrării de diplomă, anul de studiu III geografie, semestrul II, perioada 16 iunie-12 iulie 1986, locul: în diferite regiuni ale țării în funcție de proiectul de diplomă
Practică productivă în vederea elaborării proiectului de diplomă, anul de studiu IV geografie, semestrul II, perioada 4 mai-14 iunie 1986, locul: București
Aplicații practice, anul de studiu I geografie, semestrul II, perioada mai, locul: Dobrogea, Delta Dunării
Aplicații practice, anul de studiu II geografie, semestrul II, perioada mai, locul: Subcarpații Olteniei, Depresiunea Transilvaniei, Munții Apuseni
Aplicații practice, anul de studiu III geografie, semestrul II, perioada mai, locul: Subcarpații Moldovei, Carpații Orientali
Aplicații practice, anul de studiu IV, semestrul I, perioada octombrie, locul: Munții Banatului, Câmpia de Vest
Surse: Arhiva Universității din București, dosar Secretariat Practică 1985, Fototeca Digitală a Muzeului Universității din București (FDMUB), https://muzeu.unibuc.ro/ro/fototeca-digitala-a-muzeului-universitatii-din-bucuresti-fdmub/ .