„Mulți tineri care practică diverse profesii, uneori absolvenți de studii superioare, vor să se adreseze studenților în paginile ziarului nostru. Nu putem publica toate mesajele și, deoarece lucrurile ni se par de o rară complexitate, nu se îngăduim să tragem concluzii. Preferăm, cel puțin deocamdată, să publicăm fragmente din câteva astfel de scrisori deschise.
«Recunoaștem pe deplin meritele studenților, îi stimăm și îi vom stima tot timpul, dar ar trebui să înțeleagă și ei că nu se pot rezolva toate peste noapte, și să mai rărească mitingurile, pentru a putea începe cu adevărat cursurile. În acest context propunem ca toți studenții care vin la TV, pe lângă prezentarea situației la învățătură, să specifice și ocupațiile părinților, iar în cazul în care părinții au fost destituiți sau transferați după 22 decembrie 1989, să precizeze motivele» (Un grup de tineri din Dorohoi).
«Dacă depolitizarea institutelor de învățământ superior este justificată și, deci, și poziția organizațiilor studențești, atitudinea unor studenți nu-și găsește, după părerea mea, justificarea. Este inadmisibil ca din rândurile tineretului studios, deci ale acelui tineret care are o mare putere de pătrundere a prezentului, să se desprindă poziții care duc la confuzii, instabilitate, tensiune. Am auzit mulți tineri afirmând: Eu nu mai înțeleg nimic. Ce vom câștiga dacă va ajunge întregul tineret într-o asemenea stare? Eu cred că suntem și vom fi puternici dacă simți la fel, dacă vom râde și vom plânge într-o singură limbă, dacă vom opri pe cei puțini să împrăștie ura, dacă vom opri la timp pe cei ce ne vor îngenuncheați, așa cum nu vrem să mai fim niciodată» (Vasile Onei, com. Podgoria, jud. Buzău).
«După Revoluție, noi ne-am înapoiat la datoria noastră, la muncă, lăsându-i să se ocupe de treburile țării pe cei pe care i-am ales în focul luptei pentru libertate. Voi, studenții, însă, numai la câteva zile după Revoluție ați devenit nemulțumiți. De fapt, noi nu prea înțelegem ce doriți. Aveți prea multe revendicări și doriți să fie satisfăcute prea repede. Noi, cei care muncim pe ogoare și în zootehnie, știm că, pentru a avea cât dorim, trebuie mai întâi să muncim din plin […]. Nu vă înțelegem nici de ce protestați vehement împotriva Frontului Salvării Naționale. Vă întrebăm: cu ce vin nou partidele istorice față de platforma-program a F.S.N.? […] Noi nu dorim anarhie și credem că nici voi. Mulți dintre noi avem frați studenți. Știți bine cât s-au străduit părinții noștri ca voi să deveniți studenți și cât muncim noi, frații voștri, și că din munca noastră primiți și voi bursele, hrana și cazarea. Dacă ne-am gândi să facem și noi un miting în semn de protest față de manifestațiile voastre, ale studenților, nu am avea unde ne aduna în București și am fi nevoiți să ne întrunim pe câmpia Bărăganului. Credem însă că nu e cazul. Apelăm la voi, meditați mai mult, să cereți deocamdată mai puțin, cât poate da acum societatea. Nu mai manifestați pentru orice fleacuri. Mâine, poimâine veți fi în locul celor care conduc astăzi treburile țării. Gândiți-vă de pe-acum: dacă ați fi în locul lor, cum ați rezolva toate doleanțele întregului popor deodată?» (Aurora Rădulescu, în numele tinerilor din comuna Bunești și, în general, al tinerilor din județul Vâlcea).
«Am ascultat la radio o emisiune la care un student, care spunea că este președintele unui sindicat studențesc, cerea ca studenții să nu mai facă armată, sub motiv că nu se mai pot pregăti. Mai spunea el că studenții sunt o categorie și muncitorii altă categorie și că, deci, să li se mărească bursele. Eu întreb: bursele de unde le au? Nu tot de la muncitori? De ce să fie două categorii, studenți și muncitori, când poate fi una singură, pentru că pe baricade au murit și soldați și muncitori, nu numai studenți. Mie îmi pare că studenții cer prea mult și dacă nu li se rezolvă cererile lor, imediat se apucă și fac mitinguri. Dacă un profesor este prea exigent, ei vor să-l dea jos, spunând că este comunist sau mai știu eu ce. În ce privește efectuarea armatei, de ce adică ei să nu facă 9 luni de zile de armată, numai pentru că sunt studenți? Eu cred, că, făcând și ei armată, se maturizează mai bine, știu și ei să țină arma în mână» (Mircea Savu, soldat)”.
Sursa: „Tineretul liber”, 9 februarie 1990, p. 5.
[Vlad Mihăilă]
