Taina Duțescu-Coliban (1943-1992?), lector de limba engleză la Catedra de Limbi Germanice, Facultatea de Filologie, a fost o importantă alpinistă româncă. Ea era fiica lui Dan Duțescu, anglist reputat, profesor și traducător și a Violei Duțescu, și a fost căsătorită din anul 1974 cu Emil Coliban, economist și la rândul lui unul dintre alpiniștii importanți ai țării.
În anul 1985 Taina Duțescu-Coliban și Emil Coliban au făcut parte dintr-o echipă românească alături de alpiniști nepalezi alcătuită pentru a ajunge pe vârful Gurja Himal din masivul Dhaulagiri parte din Himalaya. Obiectivul de a cuceri vârful Gurja Himal de 7193 metri a fost încununat cu succes la data de 18 mai 1985, fiind în același timp și prima expediție (parțial) românească care a ajuns acolo. Echipa a înfruntat și o tragedie, pentru că în urmă cu doar câteva zile, alpinistul Cezar Vărgulescu și-a pierdut viața. De altfel, expediția a întâmpinat de altfel și alte obstacole care au făcut și obiectul unor cărți după 1989.
În anul 1987, Taina Duțescu-Coliban a informat conducerea Universității din București că a acordat un interviu în legătură cu această expediție din anul 1985, pentru o revistă de limbă engleză [1].
Traducerea articolului este următoarea:
„Prima echipă românească în Himalaia, formată din opt alpiniști, a plecat în Nepal în aprilie 1985 pentru a participa la o expediție comună româno-nepaleză, condusă de dr. Ovidiu Bojor, expert ONUDI [2] și Ang Karma Sherpa [3], co-lider pentru echipa de cinci alpiniști nepalezi. Expediția a fost organizată sub auspiciile organizațiilor de tineret din România și Nepal și a fost dedicată Anului Internațional al Tineretului 1985.
După mulți ani de escalade încununate de succes în Alpi, Caucaz, Pamir și Cordilierii din America de Nord și de Sud, așteptam cu nerăbdare să ne încercăm forțele în Himalaia – visul tuturor alpiniștilor – și ne-am bucurat mult când am primit autorizație pentru fața de sud, încă neurcată, a lui Gurja Himal (7193 m). Acest munte, Dhaulagiri – formidabila barieră de stâncă și gheață care desparte Nepalul de Tibet, și care numără nu mai puțin de zece vârfuri deosebit de proaste din zonă, vârful principal, Dhaulagiri I (8127 m) a fost urcat abia în 1960, când celelalte vârfuri de 8000 m (cu excepția lui Shisha Pangma în China) fuseseră deja cucerite. Impunătorul perete sudic al lui Gurja Himal se vede de departe, de îndată ce drumul părăsește valea lui Khali Gandaki pentru a urca pe afluentul său Myagdi, care izvorăște din ghețarii de pe Gurja și Dhaulagiri. În cadrul unor ascensiuni precedente (dinspre nord) trei alpiniști au rămas îngropați pentru totdeauna în ghețurile muntelui.
Marșul de apropiere a durat aproape trei săptămâni. Apoi, instalând tabăra la aprox. 3000 m altitudine, în junglă, am efectuat recunoașteri timp de o săptămână, deoarece sarcina noastră nu era numai să urcăm peretele, ci și să găsim în el un itinerar. La începutul lunii mai s-a hotărât ca grosul expediției să urmeze traseul din nord, iar o echipă mai mică să atace partea de sud.
Emil Coliban, dr. Cezar Vărgulescu și cu mine am format echipa din sud, împreună cu Cornel Coman, care plecase la Kathmandu să mai adune provizii și care urma să ni se alăture mai târziu. Am cărat singuri totul – ceea ce ne-a ajutat mult pentu aclimatizare – făcând transporturi între taberele pe care le-am stabilit la 3800 m, 4100 m, 4600 m și 5200 m. În continuare am întâlnit un perete de gheață verticală pe care am pus aprox. 200 m de coardă fixă, după care am traversat o creastă stâncoasă, ajungând pe un ghețar suspendat, unde am instalat o nouă tabără (5700 m). După cum se prezentau lucrurile, în două-trei zile puteam fi pe vârf. Din nefericire, nu a fost așa. În timpul unei recunoașteri în partea superioară a feței de sud a avut loc un accident fatal: lovit de o bucată de stâncă sau de gheață desprinsă de sus, Cezar a căzut, pierzându-și viața. Urmele lui se vedeau până departe în sus, pe pantele de zăpadă care duc în creasta principală. După toate aparențele, se prea poate ca Cezar s-o fi atins, realizând astfel prima ascensiune a feței de sud a lui Gurja Himal.
Cezar Vărgulescu, în vârstă de 26 de ani, era unul din cei mai talentați alpiniști ai noștri. Membru activ al formației salvamont din Bușteni, medic pasionat de meseria lui și un excelent tovarăș, se împrietenea imediat cu toți cei din jurul lui. Vestea morții sale s-a răspândit cu o repeziciune uimitoare prin văile Nepalului, unde în drumul lui spre munte vindecase atâția oameni. Reprezentantul Nepalului la Conferința AIT din septembrie 1985 l-a numit erou al Anului Internațional al Tineretului.
Echipa din nord, formată din Marius Mărcuș, Pavel Mureșan, Avel Ritișan și alpiniștii nepalezi au luptat în condiții foarte grele să instaleze taberele de la 4700 m, 5800 m și 6500 m. În ciuda vremii proaste, a faptului că mâncarea era pe terminate și a dificultăților care în expedițiile anterioare provocaseră pierderea a trei vieți, în cele din urmă au reușit. Pe data de 18 mai 1985 ora 10:30, primul român Marius Mărcuș, a pus piciorul pe un vârf din Himalaia.
Printre cei care au urcat Gurja Himal a fost și Lakpa Dolma Lama, a doua nepaleză care a urcat un vârf de 7000 m; suntem mândri că a făcut-o în cadrul expediției noastre. Un alt rezultat bun al acestui prim contact cu cei mai înalți munți ai lumii a fost o incursiune rapidă în Dhaulagiri I în prima parte a lui iunie. Deși condițiile erau deosebit de rele din cauza sezonului musonic foarte avansat, Emil Coliban, Cornel Coman și cu mine am reușit să strângem suficiente informații asupra marșului de apropiere, a traseului prin NE și a crestei NW încă neurcată pentru a scuti multă muncă într-o expediție viitoare.
Cu experiența câștigată, cu o mai bună cunoaștere a potențialului de care dispunem, cu convingerea că sacrificiul lui Cezar nu a fost în zadar, vom merge mai departe”.

Taina Duțescu-Coliban
Sursa: https://www.climbromania.ro/alpinisti/34, accesat la 28.10.2026.
În anul 1992, Taina Duțescu-Coliban alături de Sanda Dumitrescu-Isăilă au format prima expediție feminină românească în Himalaya, încercând să urce pe vârful Dhaulagiri de 8167 metri. Din păcate, cele două alpiniste au dispărut pe munte, ultima dată fiind văzute la 11 mai 1992. Din motive necunoscute, cel mai probabil cele două alpiniste și-au pierdut viața în timp ce escaladau muntele într-o încercare temerară pentru România din acel moment.
Cazul alpinistei și membrei corpului didactic al Universității din București, Taina Duțescu-Coliban, este deosebit de interesant atât pentru alpinismul românesc și istoria feminină, cât și pentru istoria Universității din București și a învățământului superior, care iată că a avut în rândul comunității sale, personalități deosebite, cu aptitudini deosebite. În același timp, studiul expedițiilor și biografia alpiniștilor ne poate revela mai multe aspecte despre situația din România (politică, economică, socială) din diferite timpuri. Și totul poate pleca din cercetarea unor documente ale unei arhive de instituție de învățământ superior, precum Arhiva Universității din București.
[1] Titlul revistei nu este menționat și nu am reușit să o identificăm până în acest moment.
[2] ONUDI = Organizația Națiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială.
[3] Ang Karma Sherpa = cunoscut alpinist și ghid nepalez, co-autor împreună cu Pavel Mureșan al cărții Prima expediție românească în Himalaia, București, Editura Paideia, 2026.
Surse: Arhiva Universității din București, dosar Note-informări 1986-1989 – documente Prima ascensiune românească în Himalaia nepaleză – Gurja Himal 7193 m și Informare 5.2.1987; https://www.climbromania.ro/alpinisti/34.