În cadrul volumului de documente editat de Valentin Maier și intitulat Documente privind dezvoltarea rețelei de instituții de învățământ superior (1949-1959) au fost selectate 110 documente (memorii, referate, note, date statistice, liste și scheme organizatorice, acte legislative, dări de seamă, planuri de învățământ și altele), în principal din anii 1950, care ne pot dezvălui cum a fost construită rețeaua instituțiilor de învățământ superior și să ne lămurească și asupra altor probleme…