Palatul Universității din București, clădire realizată între anii 1857-1869 și extinsă ulterior, a fost vandalizată în ultimele decade. Ușile de intrare în Palat, zidurile de la parter, inscripții și alte detalii arhitectonice au fost puternic afectate, în ciuda încercărilor de întreținere, pază sau curățare. Este nevoie de politici urbanistice care să ia în serios fenomenul graffiti (în favoarea acestei forme de artă, dar și împotriva vandalismului), de o legislație care…
Expo Graffiti – București
Mulți dintre bucureșteni s-au obișnuit atât de tare cu graffiti încât nu-l mai observă sau în orice caz nu-și mai dau seama cât de mult este prezent în oraș. De multe ori străinii (de oraș sau de țară) se declară surprinși de gradul în care orașul este afectat de graffiti. Nu te poți informa ușor sau complet pentru că indicatoarele sunt acoperite de graffiti, nu te mai poți bucura de…
Expo Graffiti – Patrimoniu universitar
Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București Casa în care au locuit mai mulți membri ai familiei Gerota, printre care Dimitrie și Dumitru Gerota. Martin Bercovici (1902-1971) din Parcul Politehnicii Clădiri aparținând Facultății de Farmacie (UMF) și Facultății de Geologie și Geofizică (UB) KSELEQOQYNQYSHY, Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, Universitatea din București