Constantin Rădulescu-Motru

(1868-1957)

filosof, psiholog, pedagog, profesor la Catedra de Psihologie, Logică și Teoria Cunoștinței din cadrul Facultății de Filosofie și Litere a Universității din București

*

„Comerț național au toate popoarele; artă națională au numai poparele dotate cu originalitate”.

„Un pictor original poate face, dintr’un subiect luat din vieața obișnuită zilnică, o operă de mare valoare, pe când un pictor fără originalitate poate face dintr’un subiect cât de majetuos o operă fără nicio valoare”.

„Arta cea bună, cea adevărată, este izvorâtă dintr’un suflet original”.

„Cum este sămânța originalității așa este și arta”.

Sursa: Constantin Rădulescu-Motru, O privire asupra evoluției picturii românești, 1937, București.

*

În memoria sa mai multe instituții poartă numele său, printre care:

Parcul Constantin Rădulescu-Motru (Strada Constantin Rădulescu-Motru nr.23, București)

Casa Memorială Constantin Rădulescu-Motru, localitatea Butoiești, jud. Mehedinți.

*

Despre Constantin Rădulescu-Motru

Motto: „În om este atâta realitate câtă este în el energie de muncă“[1].

Personalitate marcantă a României din prima jumătate a secolului al XX-lea, Constantin Rădulescu-Motru s-a născut pe 15 februarie 1868, în comuna Butoieşti, județul Mehedinţi și s-a stins pe 6 martie 1957, la București. Fiul lui Radu Popescu și al Juditei Popescu, Constantin Rădulescu-Motru își amintește cu respect și venerație de părinții săi, care i-au fost, de asemenea, și modele. Tatăl său, Radu Popescu, a fost considerat de către filosof ca fiind o personalitate deosebită și o influență decisivă asupra formării sale. În același timp, dragostea și îngrijirea maternă i-au lipsit lui Rădulescu-Motru, mama sa stingându-se la câteva zile de la nașterea sa, acest eveniment marcându-i copilăria filosofului, despre care nu există o gamă largă de informații.

La vârsta de 7 ani, Constantin Rădulescu-Motru începea clasa I primară, la Butoiești, comuna natală, avându-l ca învățător pe Dimitrie Făiniș. Rădulescu-Motru a început școala, sub numele de Popescu, numele său de la naștere, însă existând prea mulți copii cu acest nume, învățătorul i-a schimbat numele în Rădulescu, de la numele tatălui său Radu, plus numele său de familie, Popescu. La un an după începerea studiilor la Butoiești, Rădulescu-Motru a fost transferat la Institutul particular de băieți, „Gustav Arnold”, din Craiova, oraș în care și-a petrecut copilăria și adolescența. Din informațiile pe care le avem, în anul 1878, adolescentul Rădulecu-Motru și-a continuat studiile la liceul din Craiova, care din anul 1885 s-a numit Liceul Regal „Carol I”, absolvit, de asemenea, de o galerie de personalități, precum Al. Macedonski, Traian Demetrescu, Sabba Ștefănescu, Nicolae Titulescu, Ludovic Mrazek, Gh. Țițeica etc.[2]

După terminarea liceului, tânărul Constantin Rădulescu-Motru, ajuns la București, s-a înscris în anul 1885 la Universitate. În ciuda îndeletnicirilor sale în inginerie și matematică, acesta a ales să-și urmeze pasiunea pentru filosofie și, astfel, s-a înscris la Facultatea de Filosofie și Litere, dar și la Facultatea de Drept, pe care le-a absolvit în anul 1888. În acea vreme, continuarea studiilor în străinătate era o oportunitate deschisă pentru tinerii absolvenți ai învățământului românesc, plecarea propriu-zisă în străinătate făcându-se cu ușurință, singurul impediment care putea apărea în calea unui tânăr, fiind situația materială. Constantin Rădulescu-Motru, și-a continuat studiile la Şcoala de Înalte Studii din Paris şi la Leipzig, unde a primit titlul de doctor în filosofie. Totodată, în anul 1892, și-a adăugat numele de Motru la cel de Rădulescu.

Terminând studiile în străinătate, tânărul doctor în filosofie a dorit să-și amâne revenirea în țară, știind că va trebui să își asume responsabilități, însă, odată întors pe meleagurile românești, acesta a avut câteva ocupații pasagere, precum judecător și bibliotecar. Astfel, în 1894, cu ajutorul lui Titu Maiorescu, Constantin Rădulescu-Motru a fost numit în postul de judecător de pace la Judecătoria nr. 2 București, ocupație derulată pe parcursul a doar șase luni. În perioada 1865-1899, a fost bibliotecar la Fundaţia Universitară „Carol I. Debutul său în învățământ a fost unul zbuciumat. În 1893 Constantin Rădulescu-Motru a susținut prima sa prelegere universitară, identificată, de fapt, cu un curs liber de filosofie, la care au fost prezenți Titu Maiorescu, Ana Maiorescu, Iacob Negruzzi și mulți alți junimiști. Emoțiile l-au învăluit atât de tare pe Rădulescu-Motru încât a uitat să prezinte prima parte a discursului, astfel, debutul unui mare profesor universitar a fost nu tocmai cel așteptat. În 1897, Rădulescu-Motru a fost numit conferențiar de filosofie, în 1901, agregat definitiv, iar în urma participării la concursul pentru ocuparea postului de docent, în 1904 a devenit profesor definitiv.

Aspirând la o funcție de demnitar în stat, așa cum mulți dintre colegii săi de la Universitate își doreau, Constantin Rădulescu-Motru a reușit să ocupe în anul 1906 un post în Ministerul Instrucțiunii Publice, fiind numit director şi inspector general al învăţământului secundar public și particular. Totodată, acesta a luat parte și la viața politică, în 1904 devenind membru al Partidului Conservator și parlamentar al acestui partid, în anul 1910. După dizolvarea Partidului Conservator, Constantin Rădulescu-Motru s-a înscris în Partidul Poporului, creat de mareșalul Alexandru Averescu. În 1928, Rădulescu-Motru a încercat să realizeze fuziunea dintre țărănism și conservatorism, însă a eșuat, motiv pentru care a intrat în Partidul Național Țărănesc, al cărui program l-a surprins în lucrarea sa, Românismul.

În ceea ce privește cariera sa publicistică, Constantin Rădulescu-Motru nu a fost niciodată, cu adevărat atras de acest domeniu, debutul său producându-se la insistențele și, totodată, la amenințările lui Titu Maiorescu. Astfel, filosoful a publicat primul său articol abia la vârsta de 25 de ani. Cu toate acestea, de-a lungul carierei sale a pus bazele mai multor reviste de specialitate, precum „Revista filosofică” (1897), transformată în anul 1923 în „Revista de filosofie”, „Analele de Psihologie” (1934), „Jurnalul de Psihotehnică” (1937-1941) și „Ideea europeană” (1900-1914). De asemenea, a publicat numeroase studii și articole în reviste de prestigiu de peste hotare, precum „Revue de Métaphysique et de Morale” sau „Journal de Psyhologie morale et patologique”.

La 1 ianuarie 1900 a apărut „Noua Revistă Română” al cărui director a fost până în anul 1916 Constantin Rădulescu-Motru, care a publicat aici articole de filosofia culturii şi de psihologie. A început să publice Cultura română şi politicianismul; Psihologia martorului; Psihologia industriașului; Puterea sufletească; Psihologia ciocoismului; Poporanismul politic și democraţia conservatoare; Naționalismul politic şi democrația conservatoare; Naționalismul. Cum se înțelege şi cum trebuie să se înțeleagă; Elemente de metafizică; Sufletul neamului nostru și Calități bune şi defecte. A publicat și piesele de teatru: Domnul Luca şi Păr de lup. Printre lucrările sale, se numără prima sa carte de filosofie care  s-a intitulat F. W. Nietzsche: viața și filosofia sa și care a fost publicată în iunie 1897. În anul 1908, a apărut prima sa mare lucrare de filosofie, Puterea sufletească, urmând ca în anul 1912, să-i fie publicată lucrarea Elemente de metafizică. Principalele probleme ale filosofiei contemporane pe înțelesul tuturor.

Printre ocupațiile sale de-a lungul vieții, s-a numărat și activitatea sa ca membru al Academiei Române între anii 1923 și 1940. În anul 1936 a devenit preşedinte al acesteia, până în 1940, când a fost exclus din Academie. Cu toate acestea, după Revoluția din decembrie 1989, Constantin Rădulescu-Motru a fost reconfirmat membru al Academiei Române, la 2 februarie 1990.

Constantin Rădulescu-Motru a avut mult de suferit pentru că a refuzat să recunoască marxismul ca ştiinţă. Acesta a fost un mare adversar al comunismului pe care îl considera o formă ascunsă de conducere a omenirii de către evrei, iar această atitudine nu i-a fost iertată, evreimea cerând chiar lichidarea lui. Datorită prietenului şi colegului său, academicianul C. I. Parhon, preşedintele Prezidiului M.A.N., filosoful  a fost salvat de la moarte[3].

Constantin Rădulescu-Motru, marele filosof, psiholog și profesor universitar, s-a stins la data de 6 martie 1957, mormântul său aflându-se la Cimitirul Bellu. Acesta a lăsat în urma sa o creație prețioasă pentru cultura românească, fiind un inovator al noului domeniu al psihologiei, acela al psihologiei experimentale. Aşa cum îl numește Tudor Voicu, „un mare român”, Constantin Rădulescu-Motru și-a făcut simțită prezența în cultura românească în numeroase domenii în care a activat, lucrările sale rămânând şi astăzi un reper important în filosofia şi psihologia românească[4].

 

Bibliografie

[1] Constantin Rădulescu-Motru, Personalismul energetic, București, 1928.

[2] Informații preluate din Constantin Schifirneț,  C. Rădulescu-Motru. Viața și faptele sale, vol. I, București, Editura Albatros, 2003, p. 75.

[3] Informații preluate din https://ziarulnatiunea.ro/2015/10/12/un-mare-roman-constantin-radulescu-motru/ ,   accesat la data de 16.04.2021.

[4]   Informații preluate din https://monitorulpsihologiei.com/constantin-radulescu-motru/, accesat la data de 12.05.2021.

[prezentare realizată de Andreea-Mihaela Giol]

*

Expoziția digitală MemoriaUniversitară@CimitirulBellu prezintă modul în care s-a păstrat memoria mai multor personalități ale istoriei universitare din România în Cimitirul Bellu.

Post Views: 532