„GRUPUL DE REPREZENTARE

AL ALIANȚEI PENTRU PROCLAMAȚIA

DE LA TIMIȘOARA

Apel către

CANDIDAȚII LA PREȘEDINȚIE

 

Pentru că violența și ura dezlănțuită de presiunile electorale pentru alegerea unui președinte au luat forme îngrijorătoare care fac imposibilă realizarea climatului necesar desfășurării pașnice a acestora, propunem ca desemnarea noului președinte al țării să aibă loc ulterior, în conformitate cu prevederile viitoarei Constituții a României; pe perioada primei legislaturi (maximum 2 ani) propunem ca prerogativele funcției de președinte să fie îndeplinite de președintele Senatului.

În felul acesta, pe de o parte s-ar împiedica escaladarea tensiunilor sociale și politice, iar pe de altă parte s-ar asigura președintelui, care va fi ales în condiții de perfectă constituționalitate, o autoritate reală și o legitimitate inatacabilă. În acest sens facem apel la toți cei trei candidați la președinție să pună mai presus de interesele personale și de partid independența țării, angajându-se să-și retragă candidaturile la președinție în condițiile în care și le retrag și ceilalți.

Acest gest reciproc de luciditate politică ar fi în același timp unul de patriotism și ar contribui substanțial la ieșirea din criză, la stabilizarea climatului politic al țării, la reconcilierea națională.

APEL

Invităm partidele politice, grupurile apolitice, organizațiile obștești, persoanele fizice care sunt de acord cu propunerea noastră să adere la acest document”.

 Sursa: „22”, 11 mai 1990, p. 4.

[Francesca Savu]