„Ce bine este când auzi aceste cuvinte reverberând în văzduh ca o cascadă a zecilor de mii de voci, împrospătând aerul, gândurile, sufletele noastre. În fața unei astfel de cascade nu poți decât să plângi cu un ochi și să râzi cu celălalt. Să plângi pentru că torentul nemulțumirilor crește de la o zi la alta, să râzi pentru că mai avem forță, curaj, dorință de dreptate, putere de dăruire pentru visul cel mai drag: LIBERTATEA.

Duminică, 22 aprilie. Miting organizat de «Asociația 16-21 Decembrie» pentru comemorarea nevinovaților căzuți pentru a intra în istorie – schimbând-o. Și totuși, lupta continuă. Stagnarea în mocirla comunismului produce putregaiuri cu aspecte de floare, menită pe de o parte să-i bucure pe cei obișnuiți cu viața de mlaștină (înșelătoare și veninoasă), iar pe de alta să-i amețească pe creduli cu o primăvară născută dintr-o floare. Noroc că cei din «Asociația 16-21 Decembrie» (și din fericire încă mulți alții) știu că doar cu o floare nu se face primăvară, mai ales când ea se naște dintr-o baltă cu miasme comuniste.

Cuvintele scrise pe pancartele manifestanților («Iliescu pentru noi este Ceaușescu 2», «Zoe și cu Nicu și-au schimbat tăticu», «Iliescu și ai lui – trădătorii neamului», «Iliescu, s-a aflat lovitura ta de stat», «FSN – agentură KGB, du-te în URSS», «16-22, voi ați tras în noi», «Iliescu nu uita, tineretul nu te vrea») ne arată disperarea și revolta față de situația actuală în care jertfa celor căzuți pare a fi doar un evantai. Un evantai ce nu își propune să aibă forța unui buldozer pentru a asana mlaștina comunistă, ci doar să împrăștie câțiva aburi urât mirositori.

În iureșul minciunilor, promisiunilor neonorate, prafului aruncat în ochi printre și de către «emanațiile revoluționare», faptele petrecute în fața TVR în aceeași duminică de 22 aprilie au adus manifestanților (și nu numai lor) un nou gust amar – al câtelea oare? – și o situație inedită, deconcertantă.

Căci în locul dialogului propus de câțiva reprezentanți ai miilor de oameni, dl. Răzvan Theodorescu plus «divizia» televiziunii au considerat mai oportună nici mai mult, nici mai puțin, decât… o demonstrație de forță. În loc de abrogarea decretului 473/1977, conform căruia TVR este direct subordonată președintelui țării, în fața ochilor și a sufletelor înmărmurite s-au perindat «mastodonții» de neuitat cu scuturi albe, cu caschete de plastic, cu bastoane de cauciuc!

Da, frumos gestul de a «apăra» prețiosul studio 4 («o scenă de teatru») față de cei chemați nu de mult să moară pentru același studio considerat atunci oaza noastră de libertate.

Nevinovații din decembrie nu știau că avea să vină ziua unui astfel de gest. Cei de acum însă au aflat că mastodonții groazei există în continuare și pot apărea oriunde și oricând. Pentru a apăra mlaștina comunistă de orice adiere a nevinovăției ce ar putea deranja florile de putregai.

«Iliescu, orice-ai face, comunismul nu ne place!». Și drept urmare, va veni cu siguranță o vreme când floarea se va veșteji, căci noi, alături de nevinovații ce cred în libertate, avem de gând să asanăm toate mlaștinile.

Adina DIAN”.

Sursa: „Viitorul”, 25 aprilie 1990, p. 2.

[Diana Tița]