Ion Rațiu (1917-2000) alături de Corneliu Coposu (1914-1995) au avut un rol decisiv în constituirea Partidului Național Țărănesc-Creștin Democrat, direct continuator al Partidului Național Țărănesc. Înainte de 1989, Ion Rațiu a constituit fundația care-i poartă și astăzi numele și Uniunea Mondială a Românilor Liberi, fiind colaborator și la diferite radiouri precum Europa liberă sau BBC, prin care a încercat să sprijine speranța românilor că regimul dictatorial comunist se va încheia cât mai curând.

După 1990, Rațiu a revenit în țară și a participat la alegerile prezidențiale din 20 mai 1990, dar nu a reușit să obțină decât sub 5% din totalul voturilor exprimate, clasându-se astfel după candidatul Frontului Salvării Naționale și primul președinte după 1990, Ion Iliescu, și Radu Câmpeanu, candidatul Partidului Național Liberal și al doilea clasat în prima cursă electorală liberă, după 1989.

În timpul Fenomenului Piața Universității, mai mulți protestatari îl considerau pe Ion Rațiu un candidat cu potențial de a câștiga alegerile prezidențiale și care putea să vegheze la edificarea democrației, în opoziție cu „noua democrație” („comunismul cu față umană”) pe care protestatarii spuneau că Ion Iliescu o dorea. Ion Rațiu a fost inclusiv în Piața Universității în timpul acelor evenimente, fiind primit bine de manifestanți. Frontul Salvării Naționale și apropiații lui au atacat prin diverse mijloace activitatea sa politică.