„Pentru export ce-i mai bun, pentru «intern» ce mai rămâne

Se pare că nu s-a sfârșit încă epoca vizitelor anunțate. A fost primul lucru pe care l-am constatat la întreprinderea «Autobuzul». Am stat frumos la poartă, căci portarul a refuzat să ne primească deoarece nu ne-am anunțat vizita. «Păi se poate, domne?!» Trebuia să anunțăm vizita cu câteva zile înainte, și după aceea… Îi mulțumim frumos domnului portar, n-am știut, dar nici nu vrem să știm că epoca vizitelor anunțate nu s-a terminat. Cum noi nu renunțăm atât de ușor, și ne menținem dorința de a cunoaște întreprinderea dumnealor, se pun în mișcare telefoanele, mi se dă chiar legătura cu secretara directorului, după care, la scurt timp, domnul Sergiu Crăciun, director de producție, are amabilitatea de a ne sta la dispoziții. Și «vizita» începe…

 Chiar la intrarea în curtea întreprinderii este un panou: «Cinstim eroii revoluției!» Aflăm că nouă oameni au fost răniți – dintre participanții la revoluție – dintre care doi nu au putut fi salvați. Pentru aceștia, oamenii aprind zilnic lumânări și depun flori la panoul îndoliat, întru veșnică pomenire:

ZĂRNESCU MARIN, fost vopsitor în secția «Sculărie», în vârstă de 42 de ani, tată a doi copii. Împușcat în seara zilei de 22.12.1989, ora 24, în timp ce se îndrepta spre Radiodifuziune. Decedat în ziua de 25 decembrie, la spitalul Municipal.

ISPAS DUMITRU, fost forjor în secția «Sculărie», în vârstă de 44 de ani, împușcat în sediul Comitetului Central în ziua de 22 decembrie 1989.

Jertfa lor va lumina de-acum înaintea Amintirea. Jertfa lor, a oamenilor simpli și neștiuți.

În incinta întreprinderii vedem numai mașini frumoase, deosebite: este pentru prima oară în viața mea când văd asemenea mașini românești. Iar întrebarea firească se naște: de ce nu le găsim și pe piață, domnule director Crăciun? Pentru că – vine prompt răspunsul – acestea sunt pentru export.

Sunt șiruri întregi de ARO care așteaptă, încolonate, să ia drumul exportului. (Dacă până și mașinile preferă calea emigrării…) Cât privește cerințele interne, …vom reveni pe îndelete.

De la directorul tehnic al întreprinderii, domnul Constantin Diaconu, aflăm că «Autobuzul» a realizat, din anii 1953 și până în 1957, mașini agricole, dar că, începând cu anul 1957, produce autobuze (și din 1958 troleibuze), cât și alte 30 produse derivate din clasa autoutilitarelor, atât pentru piața externă cât și pentru cea internă. Tot dânsul ne comunică faptul că ei livrează pentru piața internă, lunar, câte 150 de mijloace de transport în comun. Cam puține, totuși, pentru toate orașele țării: ce ne-am fi făcut dacă și satele și comunele ar fi «reclamat» acest confort: slavă domnului că mai există, totuși, căruțe și biciclete!

Aflăm că «după revoluție necesarul de autovehicule este mai mare». Aceasta înseamnă că oamenii au învățat un lucru: să nu mai accepte să fie călcați în – și – pe picioare. Revoluția nu a făcut altceva decât să scoată la iveală nemulțumirile existente. Așa că necesarul de autovehicule este o problemă care a existat dintotdeauna, și care nu s-a născut după revoluție. Ce aflăm, totuși, despre această problemă spinoasă de care ne lovim zilnic: lipsa autovehiculelor destinate transportului de călători?

Din răspunsul domnului director tehnic al întreprinderii, aflăm: «numărul necesar de autovehicule destinate transportului de călători în comun este mai mare decât putem noi furniza în condițiile în care am renunța la export. (Deci, dacă situația nu se poate rezolva astfel, exportul continuă!) Am făcut sondajul pentru a satisface necesarul de troleibuze și ar trebui ca în următorii 5 ani să realizăm mai mult decât dublu. La autobuze, aceeași situație».

Să înțelegem astfel că nu există, practic, nici o soluție, și că ni se refuză până și speranța de a da vina – exclusiv – pe export. Deci, «lăsați orice speranță…» O altă problemă care interesează în mod deosebit oamenii, o problemă ce ar marca începutul unei privatizări: este vorba despre posibilitatea oamenilor de a cumpăra microbuze, camionete, furgonete. Aflăm că a fost o adevărată problemă atunci când s-au dat anunțuri în ziar potrivit cărora persoane particulare pot cumpăra aceste bunuri. «Era o coadă îngrozitoare, aici în fața întreprinderii:

Și ce ați putut face pentru a satisface dorința lor? Aflu, deci, că oamenii au fost trecuți cu grijă și răbdare pe listă, și că, în prezent sunt 8000 de particulari care ar dori să cumpere autoutilitare. Mai aflăm că până la această dată s-a fixat deja un preț pentru camionete 320 C, și că s-au înaintat documentații de preț și pentru microbuze, furgonete. Pe cei interesați îi anunțăm că preșul la ARO 320 4×4 D 127 standard este de 146.900 lei, la care se adaugă 20.000 lei cheltuieli suplimentare de dotare. Toate acestea sunt foarte interesante, dar rămâne întrebarea cum vor fi soluționate cererile oamenilor».

Și iată răspunsul: «Nu există – până în prezent – o reglementare potrivit căreia să putem satisface cererile particularilor».

Deci, într-un mod foarte simplu, conducerea de la «Autobuzul» a rezolvat problema: ei și-au făcut datoria și i-au înscris pe oameni pe liste. Au notat chiar în dreptul lor niște cifre, așa încât ei pot fi mulțumiți că sunt în fruntea sau în coada listei, dar totuși sunt înscriși. Cât de mult îi ajută aceste fapt în vederea obținerii unei mașini, este foarte clar. Mi s-a explicat că această problemă nu poate fi soluționată de conducerea întreprinderii, dar că ea ar putea fi soluționată în măsura în care s-ar renunța parțial la export.

Înțelegem că cetățenii trebuie să aștepte până când cei din guvern își vor schimba mentalitatea în ceea ce privește nivelul de trai al oamenilor. E mult până departe!…

Câte ceva din problemele celor de la «Autobuzul»: pentru montajul în ansamblu al produsului finit se folosesc componente primite din peste 150 de întreprinderi. De felul cum aceștia lucrează și livrează piesele și subansamblele, depind și rezultatele – mai bune sau mai rele – ale celor de la «Autobuzul». Există probleme și în cea ce privește aprovizionarea cu tablă (de la Galați), țevi (de la Zalău, Galați, București, Brașov). Domnul Crăciun Silviu ne spune că au fost mult afectați de manifestările de la Târgu Mureș și că, efectiv, au avut producția blocată timp de o săptămână din cauza lipsei de cablaje electrice și aparatură auto. La reproșul nostru în ceea ce privește calitatea estetică a autovehiculelor, fapt ce afectează și aspectul străzii, aflu despre lipsa pigmenților din import, în special bioxidul de titan, fără de care nu se poate permite realizarea vopselurilor albe și, în general, a culorilor deschise. Singurele produse de acest gen sunt păstrate pentru export. Suntem anunțați că pentru locuitorii Capitalei se pregătește o surpriză plăcută: livrarea unui loc de 20 de microbuze pentru maxi-taxi, care vor fi prezentate în culori vii și cu un design mai plăcut.

În final, conducerea întreprinderii «Autobuzul» s-a scuzat pentru atitudinea portarului față de «vizita» noastră neanunțată, domnul director Crăciun mărturisindu-ne: «Mulți nu știu ce înseamnă pentru noi o vizită!»

Să sperăm că și dânșii vor refuza să mai cunoască ce înseamnă o vizită. Căci cu toții suntem sătui de așa-zisele vizite de lucru

AURA ALEXA IOAN”.

Sursa: „Dreptatea”, 24 aprilie 1990, p. 2.

[Vlad Mihăilă]