„Vă scrie Sergiu Popescu, nevăzător. Am fost condamnat în tinerețea mea, pentru activitate anticomunistă, la 25 ani muncă silnică. În timpul detenției, în lagărul de exterminare de la Midia – unde era iadul pe Pământ – mi-au provocat o explozie pentru a mă ucide, nu au reușit să mă omoare, dar mi-au sfârtecat ambii ochi și de atunci am rămas total fără vedere. Am fost eliberat după 14 ani de temniță.

Ce vreau să vă mărturisesc: în pușcăriile prin care am trecut: Craiova, Jilava, Aiud, Baia Sprie (minele de plumb), Midia, și Poarta Albă, cu toate că între timp îmi luaseră criminalii vederea, eram considerat unul din cei mai tonici rezistenți, de un optimism viu, neînfrânt, care ridicam moralul multor deținuți supuși unui regim inuman, diabolic, de distrugere.

După ce am ieșit din închisoare, am rămas același curajos și neînfricat luptător pe cale pașnic, fără violență, împotriva tiraniei.

Dar apariția dvs în viața națională a României mi-a întărit și mai mult optimismul și încrederea în viitorul națiunii noastre asuprite.

Curajul și dârzenia dvs au îmbărbătat pe mulți. Ați devenit un simbol al luptei împotriva dictaturii, împotriva totalitarismului. Și astfel sunteți și astăzi.

Nu vă lăsați intimidată și nici impresionată de acei lași și trădători de țară care încearcă să vă împroaște cu noroiul minciunilor lor.

Cu adevărat ei se demască singuri.

Acei care îndrăznesc să vă insulte sunt uneltele primejdioase ale nomenclaturii comuniste, care se îndârjesc să nu lase puterea din ghiare.

Noi, cei conștienți, în spirit patriotic vă purtăm recunoștință. Ați îndurat suferințe morale și fizice și nu ați cedat.

Cei care-și permit să vă acuze pe nedrept, acum, în epoca sângeroasă a călăului țării îl susțineau pe tiran. Vor fi sancționați de conștiința poporului Român care va învinge.

Vă mulțumesc respectată doamnă Doina Cornea, pentru atitudinea dvs. Patriotică.

S. POPESCU”.

Sursa: „Dreptatea”, 19 mai 1990, p. 1, 4.

[Vlad Mihăilă]