Minovici Șt.

(1867-1935)

Profesor la Facultatea de Medicină (Universitatea din București) din anul 1913

Catedra de chimie analitică

Laboratorul de chimie analitică

Născut la Râmnicu Sărat.

 

„Chestiunea purității aerului ce respirăm a interesat totdeauna igiena orașelor; grija cea mare pe care statele din Occidentul Europei au arătat-o acestei chestiuni, a făcut ca foarte mulți igieniști să se ocupe cât mai mult de cauzele cari strică aerul centrelor mari de populațiune; în acest sens mai de demult s’a efectuat analiza aerului din diferite orașe mari ale Europei, printre cari cităm lucrările lui Tissandier (Paris), Fodor (Budapesta), Spring și Roland (Rouen), Smith (Manchester și Londa).

La noi această chestiune n’a fost până azi studiată, și am crezut că aducem, prin cercetările noastre, un serviciu important, atât din punct de vedere științific, cât, mai ales, din punct de vedere al igienei orașului.

Analiza aerului este destul de complicată și se poate privi din două puncte de vedere: din punct de vedere igienic se studiază proprietățile fizice (temperatura, presiunea, umiditatea, mișcarea aerului, etc.), impuritățile gazoase ca NH3, CO2, SO2, HCL, N2O3, S2C, H2S, CL, vapori de mercur, impurități solide ca praful, microorganismele, etc.

Din punct de vedere pur științific, cercetările aerului se fac asupra oxigenului, CO2, O3 și asupra gazelor numite nobile, descoperite de curând în aerul atmosferic, etc.

În prezenta lucrare noi ne-am mărginit pentru un moment la cercetarea prafului, CO2 și )3, aceste trei elemente fiind de o mare importanță în judecarea purității aerului ce respirăm în oraș.

Se știe că praful este un element care impurifică în gradul cel mai mare aerul orașleor; se știe că strada rău pavată și neîngrijită este lagărul prafului în orașe; se știe că circulația în orașe ridică praful străzilor în aerul ce respirăm. Iată deci praful ca element care viciază aerul, iar pavajul rău construit și neîngrijit, precum și circulația orașelor, ca elemente cari contribue indirect la impurificarea aerului. De aceea în determinarea cantității de praf din aerul capitalei, pe lângă fenomenele meteorologice cari împierdică sau contribue la ridicarea cantității de praf, am avut în vedere și aceste trei cauze importante cari contribue la mărirea cantității de praf în aerul orașelor: pavajul, lipsa curățeniei și circulația”.

Sursa: Ștefan Minovici, Emil Grozea, Cercetări asupra aerului orașului București, București, 1914, p. 1, 2.

Universitatea și învățământul technic superior

Încă cu mult înainte de războiul mondial, chestiunea reorganizărei învățământului științific superior preocupa o întreagă lume. Progresele științei pure și aplicate au avut ca consecință sporirea într-o proporție extraordinară a întinderei cunoștințelor ce trebuiau să se predea în școlile superioare. Avântul Chimiei, Fizicei și Mecanicei a răsturnat întreaga industrie și technică; el a introdus în învățământul superior științific noui cursuri, noui discipline, noui laboratoare și muzee și a împins lucrurile din ce în ce spre o specializare mai desăvârșită.

Războiul mondial în mod forțat a săltat și mai mult desvoltarea științei, punând-o în serviciul atâtor aplicațiuni technice, industriale și comerciale în arta militară, în aviație, în arta navală, până și în serviciul aflărei altor mijloace de alimentație și întreținere, revoluționând întreaga economie națională a popoarelor.

Războiul, orice s-ar zice a constituit prin el însuși o mare școală. Față de dezastrul urmat și de haosul în care se găsește aproape o întreagă lume, e natural ca fiecare națiune să se reculeagă și potrivit cu mijloacele ei, cu situațiunea ei geografică să avizeze la o reorganizare care să i asigure viitorul și o independență politică și economică în concertul popoarelor.

Țara noastră eșind după acest război mărită cu idealul său național realizat, e natural, ca cercurile conducătoare să fie preocupate de reforme și reorganizări radicale, al căror scop, paralel cu unitatea națională, să fie acela al unei unități a tuturor instituțiunilor noastre culturale, administrative, financiare etc.

[…].

În Universitatea noastră din București și în special în sânul Facultăței de științe s-a discutat în deaproape această problemă emițându-se diverse păreri ca: transformarea acestei Facultăți într-un politechnic mai mult sau mai puțin complect sau anexarea diferitelor școli speciale de un caracter technic sau agricol, sau înființarea a diferite institute technice în cari să se pregătească specialiști ca electricieni, agronomi etc.”.

Sursa: Ștefan Minovici, Universitatea și învățământul technic superior, București, 1919, p. 3, 4.

„În versurile marelui poet german Schiller citim urmatoarele: «Groasnic e să tulburi somnul leului. Mai groasnic sunt colții tigrului. Dar Doamne! groasnicul groasnicului e rătăcirea, e furia omului.

Iar în catechismul moralei crestine, știm cu toții că stă scris: Omul este ființa cea mai perfectă din câte a făcut D-zeu pe pământ!

În paranteză fie zis, leul și tigrul ar adăoga: dar și cea mai teribilă fiară din câte se cunosc!

Și răsboiul mondial ne-a dovedit aceasta cu prisosință. Nu m’aș fi așteptat să viu înaintea Domniilor voastre și să vă vorbesc de crimele științei ce profesez, ci din contră să vă întrețin de splendorile marilor ei cuceriri; chimia, regină între științe, a umanității chiar, ea care promitea și se silea să asigure acelei ființe perfecte un paradis terestru, a fost târâtă din sferile ei senine printr’o aberație criminală și pusă în serviciul distrugerii omenirii și civilizații. Odată faptul consumat, vedem cum aceiași ființă perfectă, se adună la Locarno ori la Geneva, pentru a se întrebà: ce măsuri sunt de luat spre a nu se mai întâmplà ce s’a întâmplat, iar de alta, aceiași ființă perfectă întoarsă acasă, la întuneric, se întreabă cum ar puteà să întărească brațul chimiei, ca să lovească și mai tare!

Marele romancier, Alexandre Dumas tatăl, a zis: «Lumea este rea, ea nu va deveni niciodată bună». Acel homo sapiens al naturalistului, rămâne un punct de întrebare… Așa este lumea și cu dânsa mergem toți… zice cântecul poporului!”

Sursa: Ștefan Minovici, Chimia și apărarea națională, București, 1928, p. 3, 4.