Descrierea expoziției digitale Anul acesta evenimentul Noaptea Muzeelor, organizat de Rețeaua Națională a Muzeelor din România, membru al Network of European Museum Organisations (NEMO), are loc pe 14 mai. Muzeul Universității din București se află și anul acesta printre participanți. Astfel, sâmbătă, 14 mai 2022, vă așteptăm la Muzeul Universității din București cu un program special și intrare gratuită, între orele 12:00-20:00, pentru a vizita expoziția permanentă și expoziția temporară…
LSIIU – Internaționalizarea învățământului superior din România
Internaționalizarea învățământului superior este un proces complex care are în vedere mai multe aspecte. La un nivel primar este urmărită atât susținerea atragerii de studenți din străinătate în țară, cât și plecările studenților români în diferite țări. Același lucru este important și față de cadrele didactice, personalul didactic auxiliar sau cercetători plecați la specializare sau în schimb de experiență. La un nivel superior sunt avute în vedere printre altele și…
LSIIU – Centrul Universitar Băneasa-Mogoșoaia
După instaurarea regimului comunist întreaga societate a început să fie modelată după noi tipare, iar în anii 1950 influența sovietică a fost resimțită în multe aspecte ale sale. De exemplu, învățământul superior a fost reorientat către tipul de învățământ tehnic, pentru pregătirea unei forțe de muncă specializată în inginerie și construcții, pentru a ridica și lucra în fabrici și uzine, industria fiind catalogată principala ramură economică capabilă să aducă bunăstarea…