1959
Și-a urmat soţul în România, venit la specializare în geologia petrolului, D. K. Ray fiind unul dintre primii indieni care au beneficiat de acordul ştiinţific dintre cele două state. Pentru a pătrunde şi a se familiariza cu mentalitatea şi spiritualitatea poporului român, s-a înscris la un curs de limba şi literatura română, la sfârşitul căruia, după doi ani, i s-a eliberat, pe baza unui examen, un certificat de cunoaştere practică a limbii române.
1961
S-a reîntors în India, împreună cu soţul său.
Mai. A debutat în presa indiană cu articolul Rabindranath în România, apărut în cunoscuta gazetă literară „Desh” (Ţara), în numărul comemorativ dedicat centenarului naşterii lui Tagore. De acum a început să colaboreze frecvent la diferite reviste şi ziare indiene, publicând articole în bengali şi engleză despre cultura şi viaţa social-politică a Indiei sau cultura şi literatura română, din care face şi traduceri. Tot de pe acum este des invitată de universităţi, şcoli, asociaţii culturale sau la radio pentru a conferenţia pe diferite teme de convergenţă culturală indo-română.
1962 (1963, în unele autobiografii)
A început să lucreze ca redactor-şef adjunct (funcţie pe care a deţinut-o până în anul 1971) la Departamentul de publicitate al instituţiei Damodar Valley Corporation, condusă de guvernul indian, cu sediul central la Calcutta. În această calitate, s-a preocupat de apariţia revistei instituţiei, „D V. C. Samachar”, în limbile bengali, hindi şi engleză, precum şi a altor materiale publicistice. În acelaşi timp, a fost redactor literar al publicaţiei Damodar Valley Project Reports (5 volume), în limba engleză, editată sub egida Comisiei de planificare a guvernului indian. A contribuit, de asemenea, cu articole la enciclopedia indiană în limba bengali, Bhāratakosa.
1964
A fost cofondator al Asociaţiei Bichitrita (Societate de literatură, muzică, dans şi dramă), din Calcutta, care a fost condusă de prof. dr. P. C. Gupta, istoric cu recunoscută autoritate academică şi unul dintre colaboratorii apropiaţi ai lui Tagore. Ca secretar general (1964-1966), apoi secretar literar (1966-1971), Amita Bhose a organizat sesiuni ştiintifice pe teme literare, folclorice şi de teatru, spectacole muzicale, precum şi un simpozion dedicat istoriei cinematografiei indiene.
Din acest moment şi în timp, datorită intensei implicari în cercetarea culturii indiene şi române, a ajuns la o anumită specializare şi a fost cooptată în numeroase şi cunoscute asociaţii culturale. Astfel, a activat ca membră în Asiatic Society of India, „Rabindra Bharati” Society, Bañgla Sāhitya Parisad (Asociaţia de Studii şi Cercetări a Literaturii Bengali), din Calcutta sau Asociaţia de Studii Orientale din România. Ca membră pe viață și-a desfășurat activitatea în Vishva Bañgla Sammelan (Asociaţia Mondială de Cultura Bengaleză), Rama Krishna Mission Institute of Culture, din Calcutta și Presidency College Alumni Association, European Branch, din Londra.
1965
A absolvit Facultatea de Bengali-Engleză la Universitatea din Calcutta.
Tot la Calcutta s-a jucat în premieră Nām-nā-jānā- tārā, adaptarea sa în bengali a piesei lui Mihail Sebastian Steaua fără nume, ce va fi şi radiodifuzată în 1967.
1967
La invitaţia Institutului Român pentru Relaţii Culturale cu Străinătatea, vizitează din nou România, stabilind noi relaţii culturale.
1968
A divorţat de D. K. Ray. În acte şi publicatii, între anii 1954-1971, numele său este indicat ca Amita Ray.
Apar, la Calcutta, Āmrāo svapna dekhi (Şi noi visăm) (1969, în unele autobiografii), traducere în bengali din poezia română contemporană, şi Cenāśonār bāire (În afara lumii cunoscute), jurnal de călătorie în România. La posturile de radio indiene, acest jurnal este considerat „cea mai bună carte despre o ţară străină”.
1969 august
La Calcutta a apărut Eminescu: Kavitā (Poezii). Despre travaliul traducerii aflăm ulterior din textul conferinţei sale, intitulată Eminescu citit de indieni, susţinută la o Sesiune ştiinţifică a Universităţii din Bucureşti: „Scopul meu n-a fost să obţin neapărat o traducere fidelă a corpului compus din cuvinte, ci să înţeleg mai bine spiritul poeziilor, să pătrund în profunzimea lor enigmatică şi ispititoare, să trăiesc zbuciumul prin care a trecut creatorul lor. […] Traducerea lui Eminescu n-a reprezentat pentru mine un experiment artistic sau un exerciţiu lingvistic; ea a constituit o experienţă spirituală, o trăire lăuntrică pe care nu ştiu cum s-o definesc”. Volumul cuprinde 35 de poezii ale lui Eminescu, antume şi postume, tălmăcite în bengali şi însoţite de o scurtă introducere în viaţa şi opera poetului. Este prima traducere a lui Eminescu în India şi a doua în Asia.
La New Delhi, Editura Academiei Indiene de Litere (Sahitya Akademi) îi publică, în cadrul programului UNESCO, traducerea Mātir Kutire (Bordeienii), de M. Sadoveanu, singurul volum românesc tradus în India prin această organizaţie internaţională. Toate cărţile următoare le-a tradus din proprie iniţiativă, uneori pe cont propriu sau renunţând la drepturile de autor. Fiind primul filolog indian care s-a ocupat de limba română, n-a avut la dispoziţie nici un dicţionar român-bengali, fiind nevoită să stabilească singură echivalenţe pentru cuvintele româneşti şi să aleagă între conotaţiile lor specifice din diferitele texte avute în vedere.
La Calcutta a avut loc premiera Home Guard, o adaptare a sa după O noapte furtunoasă, de I. L. Caragiale.
Din acest an, până în 1971, a avut o rubrică permanentă în pagina pentru femei a ziarului indian „Jugantar”, publicând articole despre obiceiuri autohtone şi aspecte sociale, ce vor fi reunite, în 1972, în cartea Ālāpinīr ālāpanī (Dialog între femei).
1970
A apărut în volum, la Calcutta, Chutir khelā , adaptare după Jocul de-a vacanţa, de Mihail Sebastian, a cărei premieră scenică şi radiofonică avusese loc cu un an în urmă.
Tot acum, vedea lumina rampei şi a tiparului, Hārāno cithi, adaptarea sa după O scrisoare pierdută, de I. L. Caragiale.
1971 august
A participat, invitată de Uniunea Scriitorilor din România, la Congresul internaţional al traducătorilor de la Neptun.
Murea tatăl sau, Sudhir Kumar Bhose.
decembrie
S-a înscris la doctorat, cu o bursă din partea guvernului roman, la Facultatea de Limba şi Literatura Română din cadrul Universităţii Bucureşti, alegând ca temă Influenţa indiană asupra gândirii lui Eminescu şi având conducător ştiinţific pe prof. dr. Zoe Dumitrescu-Buşulenga. În articolul Argument, publicat în „Facla”, XXXI, serie nouă, an. l, nr. 2771 <l>, iulie 1990, p. 10, a găsit şi resorturi sentimentale hotărârii de a reveni în România: „După moartea tatălui meu, în 1971, m-am intors în România ca să caut un ungher de afecţiune în mijlocul poporului român”.