1972 

I s-a oferit, în calitate de colaborator, ţinerea unui curs facultativ de limba şi literatura bengali la Universitatea din Bucureşti, Catedra de limbi orientale. A predat numai în română. A fost recompensată cu Premiul Uniunii Scriitorilor pentru traducerea în bengali a lui Eminescu.
1974 

În cadrul activităţii ştiinţifice a Catedrei de limbi orientale, a redactat un Curs de bengali. În lipsa unei maşini de scris cu caractere bengaleze, a scris caligrafic, ajutată de studenţi, întregul curs – ca şi pe următoarele, de altfel -, pentru a fi multiplicat, tipografiile nedispunând nici ele de caracterele limbii respective.
1975 

A susţinut teza de doctorat la Facultatea de Limba şi Literatura Română a Universităţii Bucureşti. Lucrarea sa, Influenţa indiană asupra gândirii lui Eminescu, stabilind câteva puncte inedite de interferenţă a culturilor indiană şi română, reliefate în creaţia eminesciană, încercând să modifice optica criticii româneşti privitoare la izvoarele de cultură indiană la care apelează Eminescu. George Munteanu, cunoscutul biograf al poetului, a remarcat în referatul asupra tezei: „Acest mod de a fi al poetului (poet-înţelept în accepţie indiană, n.n.) e cel care ni s-a impus şi nouă atunci când – meditând mai îndelung la relaţiile sale de adâncime cu gândirea, cu înţelepciunea străveche românească – am înţeles că trebuie de pe asemenea bază scrisă o nouă biografie a lui Eminescu”. Printre recenzori se numără: Zoe Dumitrescu-Buşulenga, Sergiu Al-George, Şerban Cioculescu, Constantin Ciopraga, Alexandru Piru.
A publicat la Editura Albatros,  traducerea sa din bengali Proverbe şi cugetari bengaleze, iar la Editura Ion Creangă, Povestea prinţului Sobur, culegere de basme indiene, traduse din bengali.
1976 

Pentru o jumătate de an, după încheierea bursei, a făcut o deplasare în India, apoi şi-a vizitat în Anglia fratele mai mare, Pulak Bhose, „civil servant”, stabilit lângă Londra, la Saint Albans. Pulak Bhose este cel care a sprijinit-o toată viaţa, sufleteşte şi material, plătindu-i biletele de avion şi chiar cărţile pe care le-a achiziţionat din străinătate pentru studenţii săi români. Amita Bhose a avut un salariu în lei, ca orice lector român, fără vreun alt sprijin material din partea guvernului indian, cum se întâmpla în cazul profesorilor de hindi invitaţi.
La Saint Albans a primit – printr-o scrisoare de la prof. Cicerone Poghirc, şeful Catedrei de limbi orientale – vestea acordării, de către Ministerul Învăţământului, a unei burse postdoctorale de 2 ani pentru a putea participa, alături de alţi specialişti, la editarea ştiintifică a operei lui Eminescu. A fost cooptată, de aceea, în Colectivul Eminescu, format în acest scop sub egida Muzeului Literaturii Române. În această calitate, a elaborat un studiu despre amprentele filosofiei indiene în proza literară eminesciană, ce a fost inclus în volumul VII al Operelor, editat de Editura Academiei în 1977, şi a stabilit textul Gramaticii sanscrite mici de Fr. Bopp, tradusă de poet şi rămasă în manuscris, însoţindu-l de aparatul critic specific. Transcrierea manuscrisului eminescian s-a realizat prin transliterarea cuvintelor sanscrite cu ajutorul caracterelor latine şi a semnelor diacritice. Această muncă, depusă pe parcursul a trei ani, a fost valorificată în volumul XIV al seriei de Opere, apărut la aceeaşi editura în 1983. Fiind doar colaborator extern al Colectivului Eminescu, în acelaşi timp continua să predea la Universitate.
A participat la cel de al doilea Congres internaţional al traducătorilor, de la Bucureşti.
1977, februarie

A solicitat domiciliul stabil în România, fără de care nu putea primi nici post, nici spaţiu locativ. De dragul culturii române, pentru care a făcut acest pas, în cererea pentru obţinerea domiciliului stabil a declarat că nu ezita să lichideze proprietăţile imobile din India şi să transfere banii în băncile din România.
A apărut a doua ediţie a Cursului de limba bengali.
decembrie

În India, unde venise pentru o lună de vacanţă, i s-a decernat, de către ambasadorul român, pentru activitatea sa din domeniul culturii române, Medalia Comemorativă a Centenarului Cuceririi Independenţei de stat a României.
1978 

A fost angajată lector suplinitor la Catedra de limbi orientale a Universităţii Bucureşti, predând cursuri practice de sanscrită şi bengali, precum şi cursuri teoretice de civilizaţie indiană şi estetică indiană. În anul universitar 1978/1979 a ţinut şi un curs special de cultură comparată indo-română la Catedra de Literatură Universală şi Comparată din cadrul Facultăţii de Limba şi Literatura Română a Universităţii Bucureşti. Ca şi pentru bengali, şi pentru sanscrită a fost nevoită să ia totul de la început, pentru că, deşi un lector român ţinuse un curs facultativ de sanscrită timp de 30 de ani, nu se creaseră nici o bază şi nici o tradiţie în acest sens. În timp, după cercetări îndelungate în metodologia predării limbii sanscrite la străini, a redactat un astfel de manual de sanscrită (de aproximativ 300 pagini). O asemenea lucrare nu a existat în nici o altă limbă europeană. Manualul a fost publicat postum în 3 volume.
La Editura Junimea din Iaşi, i-a apărut teza de doctorat, sub titlul Eminescu şi India. În prefaţa cărţii, prof. dr. Zoe Dumitrescu-Buşulenga remarca: „Este pentru prima oară, şi momentul mi se pare încărcat de semnificaţii, că o minte indiană se pleacă asupra operei eminesciene, judecând, şi nu în sine, ci în raport cu o străveche cultură a Răsăritului”.
La Editura Univers vedea lumina tiparului Scrisori rupte, antologie de scrisori ale lui Rabindranath Tagore. Cartea reprezenta prima traducere în româneşte realizată direct din bengali, celelalte, cunoscute până atunci, fiind făcute din limbi europene.
1979, 10 februarie

A primit aprobare pentru domiciliu stabil în România.
1980 

Datorită interesului arătat de către studenţi pentru limba lui Tagore, a propus înfiinţarea unei secţii de limba şi literatura bengali, paralelă cu cea de hindi, care să includă şi sanscrită şi civilizaţie indiană, oferindu-se să conducă toate cursurile, de la anul I până la anul IV.
Dacă limba hindi era importantă pentru valoarea ei practică, bengali şi sanscrita se făceau necesare prin incontestabila lor valoare literară, fiind limbile în care sunt scrise câteva din marile capodopere ale lumii. Propunerea însă, deşi avizată de Ministerul Învăţământului şi susţinută de Ambasada Indiei, a rămas, din motive economice, doar pe hârtie.
Amita Bhose a păstrat totuşi statutul facultativ al celor două discipline, predându-le două ore pe săptămână, rezultatele studenţilor – nu numai de la Universitate, ci şi din alte instituţii de învăţământ superior – fiind uimitoare, în ciuda faptului că nu primeau nici măcar un certificat de absolvire.
S-au redactat atunci importante lucrări de sinteză; s-a tradus din bengali şi sanscrită, iar unele din aceste traduceri au intrat în paginile unor cunoscute reviste culturale ale momentului, precum: „Ramuri”, „Convorbiri literare”, „Orizont”, „Romania literară” etc. Imboldul acestor împliniri au fost întotdeauna relaţiile afective dintre profesor şi studenţi, sentimentul de respect reciproc, în spirit indian.
1981 

Cu sprijinul ştiinţific al sanscritologului Sergiu Al-George, a înfiinţat şi condus un Cenaclu de studii indiene, în cadrul cursului de Civilizaţie Indiană, ţinut la Universitatea Bucureşti. Şedințele cenaclului aveau loc o dată pe lună, asistate de studenţi şi numeroşi oameni de cultură din afara Universităţii. După susţinerea referatelor, urmau discuţii, întrebări, răspunsuri. La opt seara, portarul bătea în uşă, semn că Universitatea se închidea. Grupul se muta, de aceea,  la cofetăria de vizavi, numită „sediu” până când, la ora 22:00, se închidea şi aceasta. Discuţiile continuau însă totdeauna pe drumul spre casă.
În cadrul spectacolelor literar-artistice în sanscrită şi bengali, iniţiate în 1974 şi desfăşurate până în 1985, studenţii săi interpretau, în regia lor, piesa Dragostea încurcă, dragostea descurcă, versiunea Amitei Bhose în limba română după piesa lui Rabindranath Tagore Śes reksā, scrisă în bengali. Era prima reprezentaţie de teatru indian în România. Scene din aceste spectacole sunt preluate în emisiuni ale Radiodifuziunii române pentru străinătate sau la postul de televiziune din Calcutta. Un fragment din textul tradus al piesei este şi publicat acum, în Almanahul Ramuri pe 1982, apărut la Craiova.
Murea, neaşteptat, Sergiu Al-George, provocându-i Amitei Bhose o mare durere.
1982 

Deşi studiile indiene n-aveau nici o legătură cu mişcarea de meditaţie transcendentală (care, la rându-i, n-avea nici o legătură cu yoga adevărată, fiind dirijată dintr-o ţară europeană şi de către o persoană expulzată din India), activitatea Amitei Bhose a fost supusă unor restricţii severe. Cursul de civilizaţie indiană i-a fost întrerupt timp de patru ani, iar Cenaclul de indianistică, supus unei supravegheri vizibile, și-a încetat activitatea. La ultima lui şedinţă, desi era anunţată şi o delegație a Ambasadei indiene, în frunte cu ambasadorul, din cauza fricii şi a suspiciunii faţă de tot ce era legat de India, prezenţa la lucrări a fost mai mult simbolică. Au fost luate anumite măsuri pentru reducerea numărului de studenţi la cursurile de sanscrită. La un anume moment, sub pretext că primise printre cursanţi studenţi din afara Universităţii, s-a încearcat şi oprirea salariului Amitei Bhose pe întregul an universitar. Spectacolele anuale date cu grupele sale de studenţi nu au fost interzise, dar asistenţa la ele era controlată cu multă rigoare, intrarea spectatorilor din afara Universităţii şi chiar a rudelor participanţilor nemaifiind de acum permisă.
A tradus Căruţa de lut (Mrcchakatikan) de Śudraka (sec. II î.e.n.), una dintre cele mai reprezentative piese sanscrite. A fost prima traducere a piesei respective în română şi, totodată, prima traducere a unei piese din limba sanscrită în limba română.
1983 

A tradus în bengali piesa de teatru Iona, de Marin Sorescu.
1985 

A apărut tipărit la Tipografia Universităţii Bucureşti, Dicţionarul bengali-român, cuprinzând aproximativ 15.000 de cuvinte. Spre a fi multiplicate, cele 850 de pagini au fost scrise de mână, cu ajutorul studenţilor săi.
1988 

S-a tipărit, tot la Tipografia Universităţii, Manualul de limba bengali, primul îndrumar al limbii bengali contemporane pentru studenţii străini, redactat pe baza experienţei pedagogice dobândite. La New Delhi, Editura Academiei Indiene de Litere a publicat piesa Iona, în versiunea Amitei Bhose.
1989 

Fără a avea un cadru didactic specializat în hindi, Catedra de limbi orientale a permis înscrierea, în toamnă, a studenţilor la această disciplină, pentru anul universitar 1989/1990, păstrând statutul facultativ al cursurilor de bengali şi sanscrită, care aveau numeroase solicitări şi profesor  – de 17 ani – în persoana Amitei Bhose.
1990 

Au sporit presiunile asupra Amitei Bhose, menite a o face să părăsească Universitatea: o proaspătă absolventă a secţiei română-hindi a pătruns în sala de curs, prezentându-se ca adevarata titulară a lui şi ameninţând-o cu reclamaţii la minister; o alta o injuriază de câte ori o intâlneşte şi încearcă să o agreseze chiar în propria-i casă; primeşte telefoane ciudate; i se oferă voalat valută pentru a pleca din România. Nu se lasă însă intimidată, convinsă fiind de importanţa locului pe care societatea română i-l conferise în cultura ei şi legată de această cultură cu o anume indestructibilă pasiune.
20 martie

A constatat că în „Monitorul Oficial”, unde erau anunţate la concurs posturile pentru titularizare (în urma deciziei Ministerului Învăţământului de titularizare a tuturor posturilor de suplinitor) sau avansare, postul de lector, poziţia 7, pe care-l deţinea, a fost scos la concurs cu o serioasă modificare de normă – hindi, bengali, sanscrită şi indianistică – greu de onorat cu egală pricepere. De când a fost angajată lector suplinitor (1978), predase cursuri facultative de sanscrită şi bengali, un curs teoretic şi un seminar de civilizaţie indiană veche la disciplina B hindi, anii I-IV, şi un curs special de estetică indiană la disciplina B hindi, anul IV. Civilizaţia indiană veche şi estetica indiană reprezentând doar unele aspecte ale studiilor indianistice, nu puteau fi confundate cu disciplina indianistică, pentru care, în Universităţi din alte ţări, exista catedră separată. Materiile care au fost predate în cadrul disciplinei hindi îi erau trecute ca „hindi” în normă din motive necunoscute ei şi independente de voinţa sa. Dacă pentru celelalte posturi erau specificate materiile ce intrau în obligaţia didactică a titularului (de ex. lingvistica, sintaxa, istoria literaturii etc.), pentru postul pe care-l ocupa nu erau menţionate decat cele patru discipline. Lectorul respectiv trebuia să fie capabil să desfăşoare toate activităţile didactice şi ştiinţifice aparţinând disciplinelor respective. Cu alte cuvinte, să conducă singur patru catedre.
Amita Bhose a solicitat conducerii Facultăţii rectificarea – justificată – a normei şi avansarea la gradul de conferenţiar, deoarece avea peste 18 ani vechime. Modificarea normei nefiind făcută, nu s-a prezentat la concursul pentru titularizare. La acest concurs nu s-a prezentat însă nici altcineva, în România neexistând contracandidat. În această situaţie, a solicitat forurilor Universităţii şi Ministerului Învăţământului prelungirea contractului anual pentru a-şi putea continua activitatea ca lector suplinitor. Din motive pe care nu le cunoaștem și pe baza documentelor identificate, nu a primit însă răspuns la nici unul dintre memorii, fie predate personal, fie depuse la registratură (circa 15, însumând peste 50 de pagini). Au fost ignorate de asemenea şi memoriile studenţilor de la hindi, care solicitau înfiinţarea disciplinei oficiale de bengali.
La sfârşitul anului universitar, postul i-a fost desfiinţat.
La recomandarea Ministerului Învăţământului şi Ştiintei, a fost reîncadrată totuşi la începutul anului universitar 1990/1991, dar salarizarea i-a fost aprobată abia peste cinci luni. Totodată, în urma unei propuneri făcute la minister din partea unui comitet de iniţiativă format din foştii săi studenţi şi alţi oameni de cultură, propunere susţinută de o comisie din India, s-a înfiinţat, sub conducerea sa, un Centru de Studii şi Cercetari Indiene „Bhārattīrtha” („Pelerinaj indian”), având ca preşedinte de onoare pe acad. prof. dr. docent Zoe Dumitrescu-Buşulenga.
Centrul funcţiona pe lângă Catedra de limbi orientale a Facultăţii de Limbi Străine din Universitatea din Bucureşti. Cu foarte puţină publicitate s-au înscris la cursurile libere de sanscrită, bengali şi civilizaţie indiană peste 100 de studenţi şi salariaţi.
Cursul de civilizaţie indiană pe care-l preda la studenţii oficiali de hindi a fost încredinţat unui muzeograf.
1991, septembrie

Centrul de Studii şi Cercetări Indiene a fost desfiinţat, bineînţeles, o dată cu postul Amitei Bhose.
1 octombrie

A fost nevoită să se transfere la Institutul de Etnografie şi Folclor al Academiei Române, în calitate de cercetător ştiinţific, specialitatea indo-europenistică. A predat bengali, sanscrită şi civilizaţie indiană la Universitatea Populară Bucureşti, în anul universitar 1991/1992.