În Colecția de artă decorativă a Muzeului Universității din București (ADMUB), deținem un ceas ce a aparținut studentului Gh. Costaforu. Pe cadranul ceasului am observat că scria „George Prior” și „London” și ne-am gândit că ar putea fi marca acestui ceas. Într-adevăr, după o scurtă documentare, am aflat că George Prior a fost un cunoscut fabricant londonez de ceasuri și orologii. El a rămas cunoscut mai ales pentru ceasurile realizate…
1857 – Palatul Academiei Naționale
La 10 octombrie 1857 au început lucrările pentru construirea Palatului Academiei Naționale, așa cum a fost numită la început construcția ce ulterior avea să preia denumirea instituției înființate la 1864, Universitatea din București. La peste 12 ani de la debutul lucrărilor, adică la 14 decembrie 1869 a fost inaugurat Palatul Universității din București. Lucrările la monumentala construcție pentru țara noastră la acea vreme, au fost conduse de arhitectul Alexandru Orăscu….
1923 – Facultatea de Farmacie
După înființarea Școlii Naționale de Medicină și Farmacie, științei farmaceutice i-a fost recunoscută importanța. În anul 1869 a fost creată și o instituție aparte care să formeze farmaciști: Școala Superioară de Farmacie. În ciuda numelui, de abia în anul 1898, învățământul desfășurat în această instituție a fost recunoscut ca fiind superior. Până la transformarea școlii superioare în facultate, măsură reclamată pentru a asigura o pregătire mai bună specialiștilor, dar și…