În această secțiune a expoziției sunt prezentate documente despre înființarea Universității din București în anul 1864. La 4 iulie 1864 Universitatea din București a fost înființată prin Decretul nr. 765 semnat de Alexandru Ioan Cuza, domnitorul Principatelor Unite Române și Dimitrie Bolintineanu, ministrul Cultelor și Instrucțiunii Publice. Decretul a fost tipărit în publicația oficială a statului de la acea vreme („Monitorul Oficial” de astăzi). De menționat că înaintea Decretului amintit…
Expoziția Digitală Momente fondatoare din istoria Universității din București
Prin Expoziția Digitală Momente fondatoare din istoria Universității din București ne propunem să aducem în atenție sursele primare în cunoașterea istoriei primei instituții de învățământ superior din Capitală. Principalele surse întrebuințate sunt actele legislative consultate în „Monitorul Oficial” și mai ales documentele de arhivă, în principal din fondul Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice (MCIP), disponibil spre consultare la Serviciul Arhive Naționale Istorice Centrale (SANIC). Pe o parte dintre documente, mai…
Inaugurarea statuii lui Spiru Haret (9 iunie 1935)
În Piața Universității se află cinci monumente emblematice pentru București, patru dintre ele sunt orientate simbolic spre a privi către Universitatea din București. În următoarele rânduri prezentăm momentul dezvelirii ultimei statui, cea a lui Spiru Haret. După aproape un sfert secol de la moartea sa, 17 decembrie 1912, lui Spiru Haret i-a fost ridicată o statuie în semn de omagiere, în Piața Universității din București, vizavi de Facultatea de Științe….