„Posed o congenitală incapacitate de a mă bucura. Mai sugestiv, fac parte dintre cei care nu se pot împiedica să imagineze viermele în adâncul corolei. Și mai sugestiv, dintre cei care, în momentul punerii pirostriilor estimează cuantumul pensiei alimentare. O singură dată în viață, această neputință sufletească s-a spulberat ca și cum n-ar fi fost: pe 22, dimineața, în intersecția de la «Eva», când s-au văzut blindatele venind dinspre Inter,…
„Golănie în toată puterea cuvântului”
„În ziua de 4 iunie 1990 cetățeana Pantazie Daniela Adriana Monica vindea ziare și reviste – «Omul și natura», «Europa», «Figaro», «Meridiane Timișoara» și «22» – în pasajul Universității, în jurul orei 21 și-au făcut apariția «de deasupra» câțiva indivizi care, înmânând vânzătoarei o bancnotă de 100 de lei ruptă pe jumătate, au solicitat să cumpere o revistă. La remarca femeii că suta este necorespunzătoare, «golanii» au luat-o la bătaie…
„Starea precară a transportului în comun”
„Doar cinci minute… Transportul în comun era considerat de puternicii dictaturii un fel de a cincea roată, deși pentru tot omul trăitor în marile orașe și mai ales în București era – și este – una din problemele cele mai presante și stresante ale vieții de fiecare zi. Așa se face că ani la rând parcul de transport în comun s-a deteriorat permanent, s-a hârbuit și s-a redus, așa cum…