Constantin Istrati

(1850-1918)

chimist, medic, academician, profesor la Facultatea de Științe a Universității din București

*

În memoria sa, o serie de instituții și străzi, printre altele, îi poartă numele:

• Liceul Tehnologic „Constantin Istrati”, Câmpina, jud. Prahova
• Statuia doctorului Constantin I. Istrati din Parcul Carol, București
• Bustul de la mormântul său din Cimitirul Bellu, realizat de sculptorul Raffaello Romanelli
• Medalia „Constantin I. Istrati” oferită de Societatea de Chimie din România Facultății de Chimie, Biologie și Geografie a Universității de Vest din Timișoara
• Muzeul „Dr. Constantin I. Istrati”, Turnu Severin
• Strada Dr. Constantin Istrati, București

*

Despre Constantin Istrati

Constantin Istrati a fost un pionier al dezvoltării ștințifice și culturale românești, un factor influent al adaptãrii țãrii noastre la timpurile noi, un vrednic român, un om de treabă și de ispravă. – Emil Racoviță

Constantin I. Istrati s-a născut la Roman, într-o familie de boieri, la 5 septembrie 1850 și a decedat la 17 ianuarie 1918, la Paris, mormântul său aflându-se în Cimitirul Bellu din Bucureşti. A fost un renumit chimist, medic, dar și membru titular și președinte al Academiei Române între anii 1913-1916. Mama sa, Maria Istrati-Capșa, o femeie cultă și pricepută, a fost cea care i-a insuflat pasiunea pentru știință.

Istrati parcurge cursurile primare la școala publică din Roman și „concomitent, la insistenţele mamei, femeie instruită pentru acea vreme, a studiat limba franceză şi germană la pensionul Meltzer”[1]. În 1869 a devenit student al Facultății de Medicină din București, iar în 1871, pentru că a rămas în cadrul serviciului militar, a reușit să obțină gradul de semichirug militar[2]. A urmat, de asemenea, cursurile Academiei Mihăilene din Iași, prima instituție modernă de învățământ superior din Moldova, acolo unde a fost remarcat de Carol Davila, cel care l-a adus pe Istrati la București, i-a fost profesor de chimie între anii 1869-1870 și, totodată, cel de la care Istrati și-a însușit dragostea și pasiunea pentru chimie. În acelaşi timp, admirația pe care o avea față de Davila și iubirea sa față de chimie l-au determinat pe Istrati să lucreze ca asistent chimist, la spitalul Colțea, în cadrul laboratorului de chimie al spitalului. În 1877 și-a finalizat studiile medicale, susținând teza de doctorat în medicină care avea drept titlu Cremațiunea cadavrelor[3]. Solidar cu cei care luptau pentru independența țării, odată cu izbucnirea Războiului de Independență, Constantin Istrati a plecat pe front, acolo unde a coordonat o secție a Crucii Roșii și a făcut față și unei îmbolnăviri cu tifos exantematic. Pentru meritele sale a primit Virtutea Militară de Aur, Ordinul Sfânta Ana, oferit de comandamentul rusesc, decoraţia Medgidie, în semn de recunosțință pentru îngrijirile medicale oferite prizonierilor otomani, şi Crucea Roşie Belgiană[4]. După război, el a ocupat postul de suplinitor la Catedra de Chimie Organică a Şcolii de Farmacie din Bucureşti, pentru ca la puțin timp distanță să ajungă profesor definitiv la aceeaşi catedră. În 1878 a susținut un examen de medic secundar al spitalelor Eforiei și a reușit să se claseze pe locul al doilea. În domeniul medicinei, a studiat probleme de igienă publică. În 1882, Istrati a plecat la Paris pentru a-și încheia studiile de chimie, acolo unde, după doar șapte luni a reușit să ia examenul de licență, iar în 1885 a obţinut şi doctoratul în chimie, la Paris, după 3 ani de cercetări sub îndrumarea profesorilor Adolphe Würtz şi Charles Friedel[5].

Pe lângă funcțiile pe care Istrati le-a ocupat, amintite mai sus, acesta a activat și în domeniul educației, dar și al politicii. După întoarcerea de la Paris, el a început activitatea în domeniul didactic, angajându-se ca profesor titular la Facultatea de Medicină din București, la Catedra de Chimie Medicală. În ceea ce privește domeniul politic, Constantin Istrati a ocupat diferite posturi precum deputat, senator, primar al Capitalei, ministru la Lucrări publice, la Culte și instrucțiune, precum și la Domenii, industrie și comerț[6]. În 1883, Istrati a fost numit profesor de fizică la Şcoala de Poduri şi Şosele din Bucureşti, în locul lui Emanuel Bacaloglu care a demisionat”[7]. A fost atât membru titular, cât și președinte al Academiei Române: „În cadrul acestei instituţii, profesorul Constantin Istrati avea să-şi desfăşoare o rodnică activitate mai întâi ca membru corespondent (începând din 1889), apoi membru titular (din 1899) şi apoi ca preşedinte al Academiei Române în perioada 1913–1916”[8]. În luna mai a anului 1905 a fost numit Comisar general al Expoziţiei Generale Române din 1906. Expoziția a fost realizată pe Câmpul Filaretului, actualul Parc Carol I[9].

Constantin Istrati și-a dedicat întreaga viață marii lui iubiri, chimia. Totuși, a acordat timp, atenție și a depus eforturi și în domeniul altor științe, al culturii, politicii și nu numai. El „a fost preocupat permanent de ideea ridicării generațiilor viitoare și a țării, prin știință. Ideea a fost susținută prin activitatea sa de inițiator și fondator de societăți științifice”[10]. Un moment important la care Istrati a participat a fost înființarea Societății Studenților în Medicină, în anul 1875, urmând ca la un an distanță să devină președintele acesteia. Istrati a fost, de asemenea, cel care a fondat Societatea de Științe din România, în 1890 și Asociația Română pentru Înaintarea și Răspândirea Științei, în 1902. „În domeniul geologiei economice, C. I. Istrati a făcut cercetări asupra bogăţiilor naturale ale României (sare, petrol, chihlimbar, ozocherită etc.)”[11]. Totodată, Istrati a dorit reorganizarea învățământului farmaceutic, care trebuia ridicat la nivelul învățământului universitar, depunând eforturi considerabile în acest sens. În ceea ce privește activitatea publicistică, Constantin Istrati a lăsat generațiilor următoare o bogată colecție de scrieri, lucrări și documentări. În anul 1889 C. I. Istrati a tipărit prima ediție a Cursului Elementar de Chimie, care a fost tradus în limbile franceză și spaniolă, iar în 1913 a publicat Studiul Relativ de Nomenclatură Generală în Chimia Organică, urmând o serie de multe alte lucrări publicate.  Printre alte lucrări amintim: Sarea din sarnițele României, Biserica și podul din Borzesci precum și o ochire relativă la bisericile zidite de Ștefan-cel-Mare, Câteva date relative la diferite chestiuni de arheologie privitoare la români, Cuvinte de bună venire adresate maiestăților lor Regelui și Reginei. De altfel, Istrati, a fost unul dintre fondatorii școlii românești de chimie și cel care a pus bazele învățământului universitar românesc în domeniul chimiei.

Constantin Istrati a fost și un pasionat colecționar, așa cum aflăm despre el și în propria scriere             Câteva cuvinte relative la cele ce am voit să fac sau am făcut pentru muzeele noastre. De-a lungul timpului a colecţionat antichităţi, medalii, acte oficiale şi cărţi vechi, tablouri, obiecte de artă populară. Întreaga sa colecție se află în posesia Muzeului din Turnu Severin, încă din 1921, sub conducerea lui Teodor Costescu, elevul lui Istrati. Din anul 1830 a început să dezvolte o colecţie particulară, Colecţia Mariei Istrati-Capşa, a cărei inaugurări a avut loc în Câmpina, în 1897, iar din 1924 se află la Turunul Severin. „Muzeul («Colecţia Maria Istrati Capşa», cum l-a numit doctorul C. I. Istrati), a fost expus în aripa de vest a Palatului Cultural, dar a fost denumit de Teodor Costescu «Muzeul Doctor Istrati» în onoarea marelui savant”[12].

Desigur, activitățile pe care chimistul le-a derulat au fost numeroase, de la diferite participări la congrese pe teme ce vizau chimia și științele, la activitatea sa politică, educativă sau culturală. Am ales să menționez mai sus doar câteva dintre ele. Pentru toate acestea, memoria lui Istrati s-a păstrat și încă se păstrează vie prin: ridicarea unei statui a sa în Parcul Carol I, din București, în 1928, o stradă din zona parcului ce îi poartă numele, schimbarea denumirii unuia dintre cele mai vechi licee din Câmpina în Colegiul Tehnic „Constantin Istrati”. „În anul 2008, Societatea de Chimie din România i-a oferit Facultăţii de Chimie, Biologie şi Geografie a Universităţii de Vest din Timişoara Medalia «Constantin I. Istrati» pentru merite deosebite în formarea de tinerilor chimişti”[13].

Concluzionând, Constantin Istrati a fost una dintre personalitățile vremii care a adus o schimbare societății și statului român, un om pasionat de chimie și științe în general, de educație și cultură care și-a adus contribuția în reformarea societății românești.

[1] Constanța Rizescu, Ana Carată, Adriana-Elena Tăerel, Dr. Constantin Istrati, deschizător de drumuri în știinţă, educator al generaţiilor ce i-au urmat, „Studii și comunicări/DIS”, nr. 5, 2012, p. 352.

[2] Ibidem.

[3] Gina Scăețeanu, Maria Pele, Constantin Istrati – «pionier al dezvoltării ştiinţifice şi culturale româneşti», „Studii și comunicări/DIS”, nr. 5, 2012, p. 344.

[4] Ibidem.

[5] Teofil Gridan, Silviu Gridan, Câteva remarci privind viaţa şi opera savantului Constantin Istrati, „Studii și comunicări/DIS”, nr. 5, 2012, p. 366.

[6] Dr. Mircea Iovu, Constantin Istrati. Figură proeminentă a chimiei românești, http://www.tsocm.pub.ro/revistachimia/Personalitati/03%20c_istrati.htm, accesat la data de 19.01.2023.

[7] Teofil Gridan, Silviu Gridan, Câteva remarci privind viaţa şi opera savantului Constantin Istrati, „Studii și comunicări/DIS”, nr. 5, 2012, p. 366.

[8] Ibidem, p. 369.

[9] Sidonia Teodorescu, Constantin I. Istrati, comisarul general al expoziţiei naţionale din 1906, „Studii și comunicări/DIS”, nr. 5, 2012, p. 333.

[10] Constanța Rizescu, Ana Carată, Adriana-Elena Tăerel, Dr. Constantin Istrati, deschizător de drumuri în știinţă, educator al generaţiilor ce i-au urmat, „Studii și comunicări/DIS”, nr. 5, 2012, p. 353.

[11] Teofil Gridan, Silviu Gridan, Câteva remarci privind viaţa şi opera savantului Constantin Istrati, „Studii și comunicări/DIS”, nr. 5, 2012, p. 367.

[12] Adriana-Elena Tăerel, Ana Carată, Mihai Stănescu, Constantin Istrati în istoria medicinei și farmaciei, „Studii și comunicări/DIS”, nr. 5, 2012, p. 363.

[13] Gina Scăețeanu, Maria Pele, Constantin Istrati – «pionier al dezvoltării ştiinţifice şi culturale româneşti», „Studii și comunicări/DIS”, nr. 5, 2012, p. 349.

Bibliografie

 Gridan, Teofil, Gridan, Silviu, Câteva remarci privind viaţa şi opera savantului Constantin Istrati, „Studii și comunicări/DIS”, nr. 5, 2012.

https://teatrulamicrofon.wordpress.com/2019/09/24/biografii-memorii-constantin-istrati-1985/ accesat la data de 19.01.2023.

Iovu, Mircea, Constantin Istrati. Figură proeminentă a chimiei românești, http://www.tsocm.pub.ro/revistachimia/Personalitati/03%20c_istrati.htm, accesat la data de 19.01.2023.

Rizescu, Constanța, Carată, Ana, Tăerel, Adriana-Elena, Dr. Constantin Istrati, deschizător de drumuri în știinţă, educator al generaţiilor ce i-au urmat, „Studii și comunicări/DIS”, nr. 5, 2012.

Scăețeanu, Gina, Pele, Maria, Constantin Istrati – «pionier al dezvoltării ştiinţifice şi culturale româneşti», „Studii și comunicări/DIS”, nr. 5, 2012.

Tăerel, Adriana-Elena, Carată, Ana, Stănescu, Mihai, Constantin Istrati în istoria medicinei și farmaciei, „Studii și comunicări/DIS”, nr. 5, 2012.

Teodorescu, Sidonia, Constantin I. Istrati, comisarul general al expoziţiei naţionale din 1906, „Studii și comunicări/DIS”, nr. 5, 2012.

[prezentare realizată de Nicoleta Florentina Olteanu]

*

Expoziția digitală MemoriaUniversitară@CimitirulBellu prezintă modul în care s-a păstrat memoria mai multor personalități ale istoriei universitare din România în Cimitirul Bellu.