În cadrul sistemului de învățământ organizat în timpul regimului comunist au fost prevăzute mai multe trepte de învățământ, învățământul postuniversitar fiind cel mai specializat dintre toate*. Cursurile postuniversitare au fost introduse sub acest nume încă din anii 1950 în sistemul de învățământ românesc. Înainte de acestea au fost organizate cursuri pentru doctorat** și aspirantură (după 1948).
Prin Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1574 din 9 decembrie 1971 au fost introduse cursurile postuniversitare*** și la Universitatea din București, începând cu data de 1 februarie 1972.
Dintr-un document de arhivă intitulat Informare cu privire la desfășurarea Cursurilor postuniversitare din Universitatea din București aflăm că au fost prevăzute următoarele cursurile postuniversitare, atât la zi, cât și la fără frecvență:
„Cursuri de zi
Facultatea de Chimie
- Cromatografie în faza gazoasă
- Metode optice și electrochimice de analiză
- Metode electrochimice de investigație și coroziune electrochimică
Facultatea de Matematică-Mecanică
- Metode de prognoză
- Programarea și utilizarea calculatoarelor electronice
Limbi străine
- Limba spaniolă
- Limba rusă
- Limba engleză
- Limba franceză
- Limba germană
Cursuri fără frecvență
Facultatea de Chimie
- Cromotografie în faza gazoasă
- Metode optice și electrochimice de analiză
- Metode electrochimice de investigație și coroziune electrochimică
Facultatea de Filozofie
- Ergonomie
Facultatea de Drept
- Știința și tehnica administrației de stat
- Drept civil
- Drept procesual civil
- Drept penal
- Drept internațional public
- Criminalistică
- Criminologie
- Drept procesual penal
- Executarea pedepselor (V. M.: numele inițial care apare în documentul de arhivă este „penologie”, dar acesta a fost șters cu creionul)”.
Observăm că introducerea cursurilor universitare s-a realizat doar la câteva dintre facultățile componente ale Universității din București. Este neclar din document unde au fost organizate cursurile de limbi străine, dat fiind structura Universității din București din anul 1971, dar putem presupune că ele s-au desfășurat la Facultatea de Limbi Romanice, Facultatea de Limbi Germanice și la Facultatea de Limbi Slave. De asemenea, să observăm că mai multe cursuri postuniversitare funcționau la fără frecvență, decât la zi, de înțeles pentru că ele erau adresate formării de cadre specializate pentru cei care deja erau angajați („aflați în câmpul muncii”) și deci, erau mai accesibile cursanților. De exemplu, printre instituțiile vizate de cursurile postuniversitare de la Universitatea din București enumerăm: Ministerul Muncii, M.A.I., C.S.S., Comitetul de Stat pentru Economie și Administrație Locală, Ministerul Justiției, Procuratura.
Dintr-un alt document, de data aceasta din anul 1973, intitulat Situația îndeplinirii Planului de școlarizare în învățământul postuniversitar pe anul școlar 1971/1972 (dar desfășurate tot în anul calendaristic 1972), aflăm o situație puțin diferită față de cea din primul document, și pe care o reproducem mai jos:
„Cursuri de zi
Facultatea de Chimie
- Cromatografie în faza gazoasă
- Metode electrochimice și optice de analiză
- Substanțe peliculogene
- Metode optice de investigație și capacitate de reacție
- Metode electrochimice de investigație și coroziune electrochimică
- Utilizarea calculatoarelor
- Spectroscopie aplicată
- Cataliză eterogenă
- Tehnici și tehnologii în combaterea poluării aerului și apelor
- Cinetica și termodinamica proceselor în industria chimică.
Limbi străine
- Limba spaniolă
- Limba rusă
- Limba engleză
- Limba franceză
- Limba germană
Cursuri serale
Limbi străine
- Limba engleză
- Limba germană
Cursuri fără frecvență
Facultatea de Filozofie
- Ergonomie
Facultatea de Drept
- Știința și tehnica administrației de stat
- Drept civil
- Drept procesual civil
- Drept penal
- Drept internațional public
- Criminalistică
- Criminologie
- Drept procesual penal
- Penologie
Facultatea de Matematică-Mecanică
- Metode de prognoză
- Programarea și utilizarea calculatoarelor electronice”.
Din analiza celor două documente (ce a fost prevăzut – primul document și ce s-a realizat prin cursurile postuniversitare – al doilea document) observăm că la Facultatea de Chimie nu au fost organizate cursuri postuniversitare la fără frecvență. Ele erau în schimb menționate la Facultatea de Matematică-Mecanică. În plus, mai figurau și cursuri postuniversitare la seral pentru limba engleză și limba germană. La forma de învățământ zi, funcționau cele cinci cursuri de limbi străine menționate în documentul anterior, dar la Facultatea de Chimie existau nu trei, ci zece cursuri postuniversitare. Situația aceasta nu o aflăm din Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1574, unde planul de școlarizare era prevăzut într-o anexă nepublicată în colecțiile legislative ale vremii (găsim doar mențiunea „anexa se comunică prin grija Secretariatului General al Consiliului de Miniștri”), ci în cel de-al doilea document de arhivă specificat.
Remarcăm din lista anterioară a cursurilor, pe câteva dintre ele relativ moderne pentru România acelor timpuri, precum cele dedicate calculatoarelor electronice și protejării mediului înconjurător, dar și nepotrivirea dintre ceea ce se prevăzuse și ceea ce se realizase.
Au fost probleme la introducerea cursurilor postuniversitare, după cum ne arată o precizare interesantă adresată Direcției Generale a Organizării, Rețelei și Controlului din cadrul Ministerului Educației și Învățământului de către Rectoratul Universității din București în anul 1973:
„Menționăm că nerealizările de la unele specialități se datorează greutăților pe care le întâmpinăm în ceea ce privește cazarea cursanților proveniți de la instituții și întreprinderi din provincie. Neconcordanța între cifrele planificate și cele realizate sunt o consecință a planificării cifrelor fără consultări prealabile”.
Problemele de bază materială (asigurarea cu săli de curs, laborator și material didactic sau locuri în cămine și cantine) nu mai erau la nivelul celor din anul 1950, dar tot erau importante pentru că învățământul superior se afla în expansiune (cel puțin sub raportul organizării instituționale și a cifrelor de școlarizare) și cu atât mai mult prin introducerea unor cursuri noi, cele postuniversitare. Astfel, presiunea asupra sistemului de învățământ a crescut și ar fi fost necesară o comunicare mult mai bună între instituții, la momentul planificării cifrelor de școlarizare.
Și mai serioase ne apar problemele rezultate din această neconsultare reciprocă atunci când cercetăm aceste cifre de plan în balanță cu numărul celor înscriși. Astfel, cifrele de plan de școlarizare în anul școlar 1971/1972 prevedeau un total de 340 de locuri la forma de învățământ fără frecvență, dar în fapt 468 au fost înscriși. De exemplu, au fost înscriși de aproape trei ori mai mulți cursanți la Programarea și utilizarea calculatoarelor, 64 de înscriși față de cele 22 de locuri câte prevedea inițial planul de școlarizare. În schimb, deși nu au fost prevăzute deloc cifre de școlarizare la seral, la această formă de învățământ au fost înscriși 24 de cursanți. Pe de altă parte, la zi (totuși, „cu scoatere parțială din producție”), acolo unde erau alocate 808 de locuri, nu au fost acoperite decât 455 dintre acestea, o diferență semnificativă și problematică pentru minister.
Realitatea din „teren”, prin exemplul situației de la Universitatea din București din anul școlar 1971/1972, a dovedit o cu totul altă preferință din partea cursanților în învățământul postuniversitar.
* Decretul nr. 175 din 3 august 1948 pentru reforma învățământului menționează patru trepte ale învățământului: preșcolar, elementar (școala de 7 ani), mediu și superior. Cursurile de doctorat erau incluse în secțiunea dedicată învățământului superior, dar ele nu erau accesibile decât absolvenților de învățământ superior. Legea nr. 11 din 13 mai 1968 prevedea următoarea organizarea a sistemului de învățământ: învățământ preșcolar, obligatoriu de cultură generală, liceal, profesional și învățământul tehnic, superior și postuniversitar. Legea nr. 28 din 26 decembrie 1978 a Educației și Învățământului prevedea un sistem și mai complex din care făceau parte învățământul preșcolar, primar (clasele I-IV), gimnazial (clasele V-VIII), liceal (treapta I – clasele IX-X și treapta a II-a – clasele XI-XII la zi, respectiv clasele XI-XIII la seral), profesional și de maiștri, superior, cursurile de calificare și învățământul agrozootehnic de masă și învățământul postuniversitar, doctoratul și alte forme de perfecționare a pregătirii personalului muncitor.
** Și Decretul nr. 175 din 3 august 1948 pentru reforma învățământului le menționează și la fel și Deciziunea nr. 263327 din 25 octombrie 1948 pentru organizarea învățământului superior.
*** În total, învățământul postuniversitar pentru anul școlar 1971/1972 a fost organizat în trei părți cu 154 de cursuri: învățământul postuniversitar pentru perfecționare (în domeniul industriei – 8 cursuri, economiei și științelor sociale și umaniste – 8 cursuri, învățământului – 1), programe de specializare prin învățământul postuniversitar (în domeniul industriei – 50, în domeniul agriculturii – 32, în domeniul economiei și utilizării tehnicii de calcul – 7, în domeniul arhitecturii și urbanismului – 2, tehnici moderne cu caracter general – 6) și perfecționarea și specializarea în domeniul medicinei (40 de cursuri).
Surse: Arhiva Ministerului Educației, dosare 201/1971, 330/1972, nenumerotate; Decretul nr. 175 din 3 august 1948 pentru reforma învățământului; Deciziunea nr. 263327 din 25 octombrie 1948 pentru organizarea învățământului superior; Legea nr. 11 din 13 mai 1968 privind învățământul în Republica Socialistă România; Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1574 din 9 decembrie 1971 privind nomenclatorul specialităților și planul de școlarizare la învățământul postuniversitar pentru anul școlar 1971/1972; Legea nr. 28 din 26 decembrie 1978 a Educației și Învățământului.