Emil Constantinescu (n. 19 noiembrie 1939, Tighina), profesor universitar, cercetător și geolog, președinte al României între 1996 și 2000, este unul dintre cei mai importanți oameni politici ai anilor tranziției.
După absolvirea studiilor liceale în Pitești (1955), și-a definitivat studiile la Facultatea de Drept din București (1960). După o scurtă carieră juridică în Pitești, s-a înscris la Facultatea de Geologie-Geografie, absolvind-o în 1966. În același an a devenit asistent în cadrul Facultății de Geologie, apoi lector, conferențiar și din 1991 profesor. În perioada 1990-1992 a fost prorector și în 1992-1996 rector al Universității din București. Între 1992 și 1996 a fost președintele Consiliului National al Rectorilor din România. Activitatea sa științifică a fost recunoscută pe plan internațional prin obținerea a zeci de premii, distincții și medalii din partea universităților și academiilor din România, Franța, Brazilia, Slovacia, Cehia, Olanda, USA, Elveția. De asemenea, a primit 12 distincții de „Doctor Honoris Causa”.
În plan civic și politic, Emil Constantinescu s-a angajat în eforturile de democratizare a societății și de apărare a drepturilor cetățenești după decembrie 1989. În urma evenimentelor violente din 14-15 iunie 1990, Emil Constantinescu a fondat, alături de alte personalități universitare, Asociația Solidaritatea Universitară. Între 1990 și 1996 a fost fondator și vicepreședinte al Alianței Civice și președinte al Academiei Civice (1990-1993). În 1992 a fost candidatul Convenției Democratice din România (CDR) la alegerile prezidențiale, iar din 1992 președinte al CDR. Sub conducerea sa, CDR a câștigat alegerile locale și parlamentare din 1996, Emil Constantinescu fiind ales președinte al României. După 2000, a continuat să activeze în numeroase proiecte și asociații internaționale.
Prezența prorectorului Constantinescu în Piața Universității a fost un moment simbolic deosebit de important, el fiind cel care a deschis balconul Universității la 24 aprilie 1990, exprimându-și solidaritatea cu revendicările anticomuniste ale protestatarilor:
„Este o mândrie să constatăm astăzi că această universitate, care de 125 de ani este cel mai important for de cultură și civilizație al țării noastre, rămâne și în acest moment al istoriei un ax în jurul căruia intelectualii, muncitorii și poate mâine și țăranii s-au strâns în apărarea idealurilor democrației și libertății” (Discursul ținut de la balconul Facultății de Geologie, 24 aprilie 1990).
[Vlad Mihăilă]
