Chiar dacă „generație de sacrificiu” este o expresie folosită de mai multe decenii (de exemplu, la Ion Valjan), ea a intrat cu „drepturi depline” în conștiința publică în anii 1990, în principal în timpul guvernării Victor Ciorbea (vezi și dezbaterea parlamentară din 1997). Tot atunci, probabil am asistat și la folosirea cuvântului „sacrificiu” aproape în mod obsesiv, pe fondul accelerării procesului de privatizare în pragul colapsului economic al țării, grăbit de anii întregi după 1990 lipsiți de reforme reale care să ajute la tranziția către o economie de piață.

Astfel, se discuta de o generație care ar fi trebuit să se adapteze cadrului general marcat de austeritate, adică de o „generație de sacrificiu”. Ea nu putea primi ceea ce merita și aștepta (prosperitatea, bunăstarea, nivelul de trai crescut) și trebuia să se consoleze doar cu faptul că ea va fi ultima în această stare. De abia generațiilor următoare, ale copiilor și nepoților, le va fi dat să trăiască în „pământul făgăduinței”.

Probabil  însă că unul dintre primele articole de ziar care face referire la generația de sacrificiu este din ziarul „Dreptatea”, 23 iunie 1990, p. 1, intitulat „Generație de sacrificiu?”

În acest articol este discutată problema generației care s-a sacrificat în timpul Revoluției din decembrie 1989 pentru ca restul poporului român să trăiască în libertatea pe care o dorea de atât de mult timp. De asemenea, tot în rândurile sale, articolul tratata și pericolul ca sacrificiile să se întindă pe mai multe generații, dacă nu se acționa în sensul luptei pentru păstrarea drepturilor câștigate în 1989.

.

„Cine sunt de fapt tinerii din stradă? Cine sunt acești tineri care de două luni au ocupat Piața Universității, care au făcut un zid din piepturile lor pentru a-și apăra facultățile de «oameni de bine» ce devastau totul în calea lor…

Sunt acele milioane de copii ce au venit pe lume datorită decretului din 1966 al lui C. Sunt acei copii care, în mare parte au venit pe lume nedoriți, care au crescut «Cu cheia de gât», dar care au înțeles că modul în care au trăit până acum nu îi reprezintă, că nu este normal să lași pe altul să gândească pentru tine, căci nimic nu poate fi mai grav decât abandonul intelectual. Acești tineri, despre care s-au spus și bune și rele, au ceva în plus față de generațiile anterioare: au un ideal.

Care este acesta? În primul rând să fie oameni adevărați să-și păstreze demnitatea de om. Dar pentru aceasta ei vor și trebuie să fie liberi. S-au născut sub numele de «generație de sacrificiu» și au pășit cu fruntea sus în stradă, perfect conștienți, că acolo îi așteaptă moartea. Moarte în decembrie 1989, moarte în iunie 1990; câți dintre noi nu vor mai fi, câți vor îngenunchea la poarta libertății?

Nimic nu poate fi mai crud decât să arăți o pâine unui om flămând, să lași să pătrundă o rază de soare în întuneric, pentru ca apoi negura să fie mai densă…

Generația de sacrificiu… tinerii născuți pentru a pierde sau pentru a învinge. Și din fericire sunt mult prea mulți tineri pentru a putea fi uciși cu toții. Sunt asemenea valurilor mării… se înlocuiesc unul pe altul, mor, se lovesc, se ridică, pentru ca tinerețea să fie liberă.

Ce înseamnă a fi liber? Unii au și uitat. Alții nici nu au știut vreodată; dar așa cum un nou născut știe, că mama îl hrănește, așa știu și ei, tinerii, că viața în libertate se obține cu mari sacrificii.

«Mai mult decât viața noi nu avem ce pierde, iar viața – metaforic vorbind – ne-am pierdut-o în decembrie, odată cu colegii ce au murit atunci. Faptul că noi trăim reprezintă o certitudine că și firava floare – LIBERTATEA – trăiești. Noi nu ne trădăm idealurile, nu alergăm după un paradis realizat doar din obținerea unei zile libere în plus și a unui kg de carne fără coadă – praf aruncat în ochi». Tinerilor nu le este frică de moarte… Dacă unul dispare vor sosi alții care le vor lua locul; ei sunt față-n față cu propria lor conștiință.

Dar – veți spune poate – tineri sunt și minerii veniți la București pentru a face «ordine», tineri se găsesc și în cadrele poliției, și fiecare dorește să trăiască mai bine, să fie independente. Vă veți întreba poate de ce această împărțire a tinerilor …, ei bine, pentru că și aici principiul «divide et impera», și-a spus cuvântul.

Această noapte a dezinformării se apropie însă de sfârșit. Tot mai mulți au început să ridice câte un colț al perdelei, încercând să vadă dincolo și, că unii dintre ei și-au amintit de versurile lui Bolintineanu:

«Cei ce jugul poartă și-a

trăi mai vor,

Merită să-l poarte spre

rușinea lor»

Tinerii nu mai vor să poarte jugul, l-au îndurat destul. Ei sunt acum uniți de un ideal, și pentru a triumfa acest ideal, LIBERTATEA, sunt gata de orice sacrificiu.

Amelia Neacșu”.

Sursa: „Dreptatea”, 23 iunie 1990, p. 1.