„În inima Țării, în centrul Capitalei se prelungește, în Piața Universității, tragedia unor muncitori și intelectuali, hotărâți să obțină, cu prețul vieții lor, un post de televiziune liber. Ei sunt convinși că pentru victoria libertății trebuie să se opună oricărei forme de nou comunism. Nu prin luptă. Fără violență. Prin greva foamei, prin sacrificiul vieții lor, în același loc în care s-au jertfit eroii Revoluției.

Nicio doctrină, nicio revoltă, nicio dictatură, din toată istoria umanității, nu a provocat atâta rău, nu a ucis atâtea zeci și zeci de milioane de oameni, nu a întunecat gândirea, înrăit și distrus sufletele celor pe care i-a asuprit, așa cum a făcut-o comunismul cu dictatorii săi.

Secolul douăzeci, infestat, din nenorocire, de doctrina marxistleninistă, se apropie de sfârșit. Dar, încă înainte de încheierea lui se vor spulbera și ultimele zvârcoliri ale comunismului.

La noi, alungat cu hotărâre de o revoluție unică și sublimă, comunismul încearcă prin morbidele sale tentacule să reapară, cu complicii săi. Nu va reuși. Se va opune o țară întreagă.

Oamenii cinstiți nu vor și nimeni nu mai poate admite, ca cei care au ajutat objecții dictatori, au acceptat crime, au participat la distrugerea țării și a poporului ei, să fie din nou printre cei ce o conduc.

Nu vor ca indivizi, care au preaslăvit josnic și fără rușine doi dictatori inculți, întruchipare a răului, lepădături ale societății, ajunși în vârful ei datorită, în bună parte și acestor slugarnici, să poată vorbi din nou în numele culturii și științei românești.

Viața celor ce sunt în greva foamei, pălește. Inimile bat tot mai rar, mai încet. Sufletele lor abia mai pâlpâie, gata de a le părăsi ființa.

Nu avem dreptul să-i lăsăm să moară. Nu avem voie să asistăm nepăsători la această cumplită dramă. Sunt lângă noi, trebuie să fim alături de ei, pentru viața lor, pentru libertatea noastră.

Pentru onoarea Țării, pentru demnitatea celor ce o conduc, le cerem, ca în spiritul omeniei românești, prin înțelegere și bunăvoință, să fie redați vieții.

Și noi toți le vom mulțumi.

Iar când bravii, care mai presus existenței pun idealurile libertății, vor fi din nou printre noi, vor găsi bucuria unei dragoste și admirații nețărmurite”.

Sursa: „Liberalul”, 15-22 iunie 1990, p. 2.