Minovici Ștefan
(1867-1935)
Născut la Râmnicu Sărat
Profesor la Facultatea de Medicină (Universitatea din București) din anul 1913, iar din 1923 la Facultatea de Farmacie
Catedra de chimie analitică
Laboratorul de chimie analitică
Decan al Facultății de Farmacie (1923-1925)
Ștefan Minovici a făcut parte dintr-o familie deosebit de importantă pentru medicina românească în special, dar și pentru cultura noastră în ansamblu. Alături de Mina și Nicolae Minovici a contribuit la progresul științei, a fost profesor pentru generații de absolvenți și ctitor de instituții. Chimist ca formație, Ștefan Minovici a înțeles ca nimeni altul necesitățile farmaciștilor, chimia fiind o știință deosebit de importantă pentru farmaceutică. După decenii întregi în care a promovat dotarea corespunzătoare pentru practica în chimie și farmaceutică, a preluat și ideea înființării unei facultăți de farmacie, un cadru potrivit pentru a pregăti viitorii specialiști în farmacie. După o perioadă susținută în care a încercat să convingă instituțiile abilitate să înființeze o astfel de facultate, rezultatul favorabil a venit abia în anul 1923, când Facultatea de Farmacie a fost înființată în cadrul Universității din București. A fost cea de-a șapte facultate înființată în cadrul Universității, structură în care va rămâne până în anul 1948. Ștefan Minovici a fost onorat cu funcția de decan și a acceptat astfel să fie primul decan al Facultății de Farmacie. Vezi o listă completă a decanilor aici.
Vezi și informațiile privitoare la Ștefan Minovici de aici.
„Importanța toxicologiei pentru farmacist e de un interes capital, întrucât acest profesionist, care mânuește zilnic un arsenal întreg de otrăvuri, e ținut de a cunoaște cât mai intim starea lor naturală, extracțiunea sau preparațiunea lor sintetică, proprietățile lor fizice, și chimice, acțiunea lor toxică și urmărirea și caracterizarea lor din toate punctele de vedere. Necesitatea unui manual, a cărui scop principal să fie partea practică, adică îndrumarea către cercetarea și caracterizarea celor mai importante toxice.
Am căutat prin manualul de față să întrunim laolaltă, în marginele unui curs elementar, potrivit învățământului căruia i se adresează, partea descriptivă și teoretică a celor mai importante otrăvuri, alăturea de metoadele clasice, și cele mai reputate pentru urmărirea și caracterizarea lor”.
Sursa: Ștefan Minovici, Manual teoretic și practic de chimie analitică, vol. III: Toxicologia, București, 1912, p. V, VI.