Obregia Alexandru

(1860-1937)

Profesor la Facultatea de Medicină (Universitatea din București) din anul 1910

Catedra de clinica boalelor mintale

Clinica mintală

„Până maĭ alaltăierĭ – douĕ deceniĭ sunt douĕ ḑile în viața omenireĭ – nu se scia de cât fórte puțin, asupra funcțiunilor și structureĭ microscopice al celuĭ maĭ nobil organ al nostru – cerebrul.

Lipsită de aceste base solide și indispensabile, Psichiatria oscila, nesigură, de la un medic la altul, de la o doctrină la alta. Și astăḑĭ încă ea păstréză atâtea urme din suferințele trecutului!

Descoperirea localisărilor cerebrale a dat un puternic impuls lucrărilor; progrese marĭ s’aŭ realisat în neurologie; psicho-fisiologia, ramură tînĕră, s’a desvoltat. Istologia cerebrală însă rĕmăsese îndărăt: greutatea cercetărilor pe masele voluminóse ale creerului și insuficiența techniceĭ motivaŭ acéstă stare.

În fine, prin găsirea de metode nouĭ (Flechsig, Wiegert, Golgi, Ramon y Cajal), lumina începe a pătrunde și pe terenul structural. Resultatele se simt – deja fericite. Ideile și cunoscințele primesc o remaniere profundă, aprópe o revoluție. Teoriĭ nouĭ se nasc, cum e acea a neuronelor. Tóte se repercută în mod favorabil asupra fisiologieĭ și psicho-fisiologieĭ.

Psichiatria trebue să profite și ea de aceste progrese. Metodele nouĭ, carĭ aŭ dat róde așa de bune în stare normală, trebuesc aplicate și în starea patologică.

Convicția nóstră intimă este că, maĭ ales în psichiatrie, progrese reale nu se pot realisa de cât complectând observația clinică atentă cu toate mijlócele de investigațiune, pe carĭ ni le daŭ astăḑi sciințe prețióse ca fisiologia, psico-fisiologia, bio-chimia și maĭ ales microscopia.

Mica lucrarea de față, ca și studiile experimentale asupra toxicitățeĭ urinare în psichose, sunt resultatul ideilor de sus.

Am adunat fără preget, în calitate de medic al ospiciuluĭ Mărcuța, un material prețios, a căruĭ elaborare va urmà treptat. Începem ca paralisia generală și vom urma. Căcĭ nu avem altă aspirațiune în viața nóstră sciințifică, de cât a o consacra tótă acestui interesant domeniŭ, care ne-a atras încă de la începutul carierei nóstre medicale”.

Sursa: Al. Obregia, Contribuțiuni la studiul clinic și isto-patologic al paralisiei generale, București, 1895, p. 3, 4.