Scurtă cronologie

• 24 martie 1937 – Legea pentru completarea unor dispoziții din Legea învățământului universitar
  • Context: Popularitatea Mișcării Legionare după funeraliile lui Ion Moța și Vasile Marin; atentatul din 1 martie 1937 asupra rectorului Universității din Iași, Traian Bratu
  • Limita autonomia universitară.
• 27 februarie 1938 – Adoptarea noii constituții a României
• 15 aprilie 1938 – Legea pentru apărarea ordinii în stat
  • Interzicea orice formă de propagandă politică în instituțiile de învățământ.
  • Le interzicea universitarilor și studenților să ia parte la manifestații politice.
• 4 noiembrie 1938 – Legea pentru modificarea și completarea legilor privitoare la învățământul superior și special în vederea raționalizării 
  • În mod tradițional, existau trei modalități de cooptare a personalului didactic: chemarea, transferarea și concursul. Legea elimina, însă, recrutarea profesorilor prin chemare și introducea un număr fix de catedre pentru fiecare instituție de învățământ superior.
• 9 august 1940 – Decretul-lege privitor la starea juridică a locuitorilor evrei din România
  • Decretul stabilea trei categorii de evrei. Doar cei naturalizați individual sau colectiv înainte de 30 decembrie 1918, veteranii (cu mici excepții) și urmașii lor își puteau menține funcțiile publice.
• 14 septembrie 1940 – Legea prin care România devenea Stat Naţional Legionar / Decretul 3151, publicat în „Monitorul Oficial“, nr. 214 bis
• 30 septembrie 1940 – Decretul-lege pentru modificarea unor dispoziții referitoare la învățământul superior
  • Toți profesorii titulari care împliniseră 65 de ani erau pensionați din oficiu. De asemenea, survenea o schimbare în conducerea universităților și facultăților. Din acel moment, ministrul Educației Naționale, Cultelor și Artelor era cel care numea sau destituia rectorii și decanii.
• 14 octombrie 1940 – Decretul-lege pentru reglementarea situației evreilor în învățământ 
  • Universitarii și studenții evrei erau excluși din instituțiile de învățământ superior. Erau exceptați veteranii Războiului de Independență și Marelui Război, precum și urmașii acestora, cu condiția ca între timp să se fi creștinat.
• 2 noiembrie 1940 – Decretul-lege pentru adaptarea învățământului superior la structura Statului Național-Legionar 
  • Ministerul Educației Naționale, Cultelor și Artelor începea un proces de examinare a activității științifice, didactice și publice a universitarilor, precum și a moralității acestora. În acest scop, lua naștere o comisie, ale cărei măsuri puteau varia de la menținerea în învățământ a revizuitului în starea în care se afla la trimiterea lui în judecată.

*

Constituția din februarie 1938

Constituția României din 27 februarie 1938 anunța cadrul general în care urmau să se înscrie toate măsurile care au modelat învățământul superior în timpul regimului autoritar al Regelui Carol al II-lea. La Universitatea din București, cursurile au fost suspendate în ziua de 24 februarie 1938, în vederea plebiscitului.

În comparație cu Constituția din 1923, prezenta o serie de prevederi care au avut efecte inclusiv asupra Universității din București.

Articolul 3 al ambelor legi fundamentale stipula că România nu putea fi colonizată cu populații străine, trimitere subtilă la evreii din alte state europene.

Articolul 10 al Constituției din 1923 prevedea că „Românii, fără deosebire de origine etnică, de limbă sau de religie (subl. noastră), se bucura de libertatea conștiinței, de libertatea învățământului (subl. noastră), de libertatea presei, de libertatea întrunirilor, de libertatea de asociație și de toate libertățile și drepturile stabilite prin legi”. Pe de altă parte, același articol 10 al Constituției din 1938 nu mai cuprindea formula fără deosebire de origine etnică, de limbă sau de religie: „Românii (subl. noastră) se bucură de libertatea conștiinței, de libertatea muncii, de libertatea învățământului, de libertatea presei, de libertatea întrunirilor, de libertatea de asociație și de toate libertățile din care decurg drepturi în condițiunile statornicite prin legi”. Această modificare a permis măsurile îndreptate împotriva evreilor, cărora, mai ales începând cu anul 1940, le-a fost restrâns dreptul la învățătură.

Articolele 7-9 ale Constituției din 1938 erau ațintite împotriva legionarilor și comuniștilor. Spre exemplu, articolul 7 interzicea orice formă de propagandă politică ce punea în pericol stabilitatea statului român și promova lupta de clasă, iar articolul 8 stipula, printre altele, că „Orice asociațiune politică pe temeiuri ori pretexte religioase este oprită”, trimiteri evidente la organizațiile comuniste și la Mișcarea Legionară.

Ilustrativ este și articolul 21 al Constituției din 1938, identic cu articolul 24 al Constituției din 1923: „Învățământul este liber în condițiunile stabilite prin legi speciale și întru cât nu va fi contrar bunelor moravuri, ordinei publice și intereselor de Stat (…)”. În cazul Constituției din 1938, mențiunea a pus în pericol rămășițele autonomiei universitare. Evoluția Universității din București începând cu instaurarea regimului autoritar al Regelui Carol al II-lea a demonstrat existența neîncetată a unor amențitări la adresa bunelor moravuri, ordinei publice și intereselor de Stat.

Legea pentru apărarea ordinii de stat (15 aprilie 1938)

La nici două luni de la instaurarea regimului de autoritate personală a Regelui Carol al II-lea, intra în vigoare Legea pentru apărarea ordinii de stat. Ea a constituit baza legală a exmatriculării unor studenți ai Universității din București și a demiterii unor cadre didactice.

Legea interzicea orice formă de propagandă politică în instituțiile de învățământ și cu ocazia unor evenimente școlare (art. 4). Printre interdicții se număra și cea de a cânta arii ce reflectau idei politice (art 7). Astfel se explică exmatricularea unor studenți ai Universității din București după ce fuseseră surprinși în timp ce interpretau imnuri legionare. Printre ei s-a numărat, spre exemplu, și Matei Biloiu, exmatriculat la începutul anului universitar 1938-1939 din cauză că fredonase un cântec legionar în timp ce muncea pe câmp, în ziua de 15 august 1938.

Legea pentru modificarea și completarea legilor privitoare la învățământul superior și special în vederea raționalizării (4 noiembrie 1938)

În noiembrie 1938 a intrat în vigoare o nouă lege a învățământului superior, care fixa un număr de catedre și conferințe pentru fiecare instituție. Legea cuprindea cinci capitole ce stabileau modalitățile de recrutare a corpului didactic, activitatea profesorilor și statutul școlilor speciale.

Capitolul al II-lea, privitor la recrutarea cadrelor didactice, aducea un element de noutate, prin eliminarea posibilității de a ocupa o catedră prin chemare. Potrivit noilor prevederi, existau doar două căi, transferarea (punctul A) și concursul (punctul B).

Legea raționalizării stabilea și procedura de numire a rectorilor și decanilor. Rectorul era numit prin decret-regal, dintr-o listă de trei candidați desemnați de toți profesorii titulari ai universității. Aceeași procedură era valabilă și în cazul decanilor, desemnați de această dată de către profesorii facultății. Rectorul trebuia să dețină gradul de profesor titular de minimum 10 ani, iar decanii, de cel puțin 6 ani. Mandatul fiecăruia dura 3 ani și putea fi reînnoit. De asemenea, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii, urmau a fi organizate alegeri pentru funcțiile de rector și decan (cap. V, art. 19). Într-adevăr, dosarele de arhivă ale Universității din București confirmă desfășurarea unor astfel de alegeri la finele anului 1938.

Legea a fost însoțită de tabele care fixau un număr de catedre și conferințe pentru fiecare instituție de învățământ superior. În cazul Universității din București, legea stabilea un număr de 119 catedre și 51 de conferințe: 8 catedre și o conferință la Facultatea de Teologie, 18 catedre și 12 conferințe la Facultatea de Drept, 25 de catedre și 10 conferințe la Facultatea de Filosofie și Litere, 21 de catedre și 7 conferințe la Facultatea de Științe*, 28 de catedre și 15 conferințe la Facultatea de Medicină, 13 catedre și 3 conferințe la Facultatea de Medicină Veterinară și 6 catedre și 3 conferințe la Facultatea de Farmacie.

UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI
FACULTATEA	NUMĂR DE CATEDRE	NUMĂR DE CONFERINȚE
Teologie	8	1
Drept	18	12
Filosofie și litere	25	10
Științe	21	7
Medicină	28	15
Medicină veterinară	13	3
Farmacie	6	3
Total	119	51

Decretul-lege privitor la starea juridică a locuitorilor evrei din România (9 august 1940)

Către finalul regimului autoritar al Regelui Carol al II-lea, în contextul tulbure din vara anului 1940, a intrat în vigoare un decret care reglementa situația locuitorilor evrei din România. Potrivit decretului, evreii erau împărțiți în trei categorii:

1. Cei sosiți în România după 30 decembrie 1918;
2. Cei naturalizați individual sau colectiv înainte de 30 decembrie 1918, cei care luptaseră pentru România, precum și urmașii lor;
3. Cei care nu se încadrau în categoriile menționate anterior.

Decretul din 9 august 1940 a avut efecte notabile asupra învățământului superior. În timp ce evreii din prima categorie și cei din a treia nu mai puteau face parte din corpul didactic, evreii din a doua categorie aveau posibilitatea de a profesa în continuare. Un exemplu în acest sens este Tudor Vianu, conferențiar la Facultatea de Filosofie și Litere. De altfel, izvoarele din a doua parte a anului 1940 abundă în documente care fac trimitere la naționalitatea membrilor corpului didactic. Ca urmare a aplicării acestui decret, șase evrei au fost excluși din rândul personalului didactic al Universității din București.

Decretul-lege pentru modificarea unor dispoziții referitoare la învățământul superior (30 septembrie 1940)

Instaurarea Statului Național-Legionar a fost urmată de adoptarea unui nou decret-lege privitor la învățământul superior. Deși conținea doar două articole, decretul a avut efecte semnificative asupra Universității din București. Dorința autorităților politice de a înlocui personalul ce servise regimul autoritar al Regelui Carol al II-lea se reflectă limpede în această măsură legislativă.

În conformitate cu primul articol, profesorii titulari care împliniseră vârsta de 65 de ani erau pensionați din oficiu, pierzând posibilitatea de a-și prelungi activitatea didactică. Ca urmare, o serie de oameni de cultură care nu se aflau în grațiile noii conduceri și-au pierdut catedra universitară. Exemplificatori sunt Nicolae Iorga și Constantin Rădulescu-Motru.

Decretul-lege pentru adaptarea învățământului superior la structura Statului Național-Legionar (2 noiembrie 1940)

În scurta perioadă a guvernării național-legionare, mediul universitar a fost marcat de funcționarea Comisiei pentru revizuirea membrilor corpului didactic. Ca urmare a decretului-lege din 2 noiembrie 1940, lua naștere câte o astfel de comisie la nivelul fiecărei instituții de învățământ superior. Potrivit primului articol, scopul său era de a examina activitatea tuturor universitarilor.

Comisia urma să cerceteze următoarele aspecte: legalitatea numirii în învățământ a universitarului în cauză, activitatea lui științifică, didactică și publică, precum și ținuta morală. În cazurile mai delicate, comisia putea solicita lămuriri din partea unor specialiști sau martori, iar persoanele interesate de un atare caz aveau posibilitatea de a trimite referate (art. 3). Această prevedere (în pofida promisiunii comisiei de a ține cont doar de „reclamațiile semnate cu răspundere”) a deschis calea unui lung șir de referate calomnioase la adresa unor cadre didactice, redactate de diferiți adversari proveniți sau nu din mediul universitar.

În funcție de rezultatul anchetei asupra fiecărui revizuit, comisia, prin majoritate absolută (art. 6), putea lua una dintre următoarele hotărâri: menținerea în învățământ a respectivului universitar, transferarea la o altă catedră sau instituție similară, oferirea unui termen de doi ani pentru a se adapta la noile structuri ale statului, utilizarea la un institut științific și pierderea dreptului de a funcționa în învățământul superior, utilizarea la altă instituție de stat, pensionarea, destituirea sau, în ultimă instanță, trimiterea în judecată (art. 5).