„Orice bucureștean sau vizitator al Capitalei a observat desigur într-o plimbare pe Șoseaua Kiseleff prima clădire pe dreapta cum părăsești Piața Victoriei, marcată printr-un ciudat trunchi de copac aflat pe peluza din față, pus pe un soclu. Clădirea, construită într-un pur stil românesc, a fost ridicată în 1906 pentru a adăposti Institutul Geologic, instituție înființată chiar în acel an, fiind la acea dată a patra din lume. Avariat de o…
„Frontul Salvării Naționale a devenit formațiune politică (extrase din plaftorma-program)”
Frontul Salvării Naționale și Ion Iliescu au ales să participe la alegerile ce au avut loc la 20 mai 1990. Odată cu transformarea în partid politic, FSN și-a lansat și programul politic care prevedea principalele măsuri pe care le avea în plan pentru fiecare palier al societății. De exemplu, pentru industrie se stabilea în faptul că va fi „reașezată” în funcție de resursele disponibile în țară, iar în învățământ se…
„Sprijin pentru refacerea patrimoniului cultural al României”
Documentul următor prezintă o imagine tristă, dar adevărat a culturii românești în anul 1990. Situația era o consecință mai ales a anilor 1980 dezastruoși pentru societatea românească. Credem că, cel puțin așa cum relata Associated Press s-au strecut și câteva exagerări, pentru că, de exemplu, nu au fost doar nenorociri suferite de cultura românească pe parcursul celor patru decenii de regim comunist. Din motive diverse, inclusiv politice, sunt și exemple,…