„Cine a greșit?”

„Victoria zdrobitoare a dlui Ion Iliescu în alegeri, pentru cei care au fost în stare să înțeleagă starea de lucruri de la noi, a fost previzibilă. Ceilalți doi candidați au fost, practic, figuranți. Dl. Ion Rațiu, chiar dacă se putea informa mai bine asupra realităților românești, a venit cu un program prea optimist, cu un scenariu în care ajutorul Occidentului era condiționat de alegerea domniei sale, ceea ce a iritat…

Read More

„Când rea-credință e, nimic nu e…”

„Libertatea trebuie să fie într-un perfect acord cu autoritatea La deschiderea primei ședințe a Parlamentului liber ales al României, președintele de vârstă al Adunării Deputaților, domnul René-Radu Policrat, membru al Partidului Național Liberal, făcea, prin cuvântul său, un apel de conștiință adresat țării, nu numai parlamentarilor, un îndemn pentru toleranță, bună înțelegere, găsirea unor căi comune pentru instaurarea deplină a libertăților individuale și a celor colective. «Cu toată prioritatea acordată…

Read More

„Cum a reacționat Marian la valul de calomnii care se revărsau asupra Pieței și asupra lui?

„Cred că aș putea răspunde cu acel biblic «Doamne, iartă-i că nu știu ce fac». Intenția principală a fost stabilirea unui dialog, după câte știu. Bineînțeles, asta se cerea permanent. Tocmai pentru că s-a desfășurat o întreagă campanie de calomnie, dialogul nu se putea petrece între patru, șase sau opt perechi de ochi, cu ușile închise. Țara nu știa adevărul despre fenomenul din Piață, iar dialogul printre altele avea rolul…

Read More