Alexandru Piru a urmat școala primară în localitatea de naștere, Mărgineni, județul Bacău. După terminarea studiilor superioare la Universitatea din Iași (Facultatea de Filosofie și Litere) în anul 1940, a fost profesor în învățământul preuniversitar ieșean și ulterior a fost numit cadru didactic la Universitatea din București, la Facultatea de Limba și Literatura Română (Catedra de Istorie a Literaturii Române, unde mai târziu a devenit și conducătorul acesteia).
Piru i-a fost asistent universitar lui George Călinescu, acesta fiind de altfel și coordonator științific la teza de doctorat pe care a susținut-o în anul 1947 (Opera lui G. Ibrăileanu). Șansa de a fi format profesional de Călinescu s-a dovedit însă și o problemă serioasă pentru Piru, atunci când la finalul anilor 1940 epurarea pe criterii politice petrecută în mediul academic, l-a scos din învățământ pe Călinescu și apropiații săi (Pilat, Marino, Papadima). Șapte ani de zile, Piru a trebuit să se întrețină ca topometru, strungar sau paznic. În anul 1956, Alexandru Piru a fost reintegrat ca asistent și a avansat în cariera universitară pe care a continuat-o până la începutul anilor 1990 la Universitatea din București, dar a predat o perioadă și la Universitatea din Craiova.
A scris mai multe lucrări importante de sinteză precum Istoria literaturii române vechi și Panorama deceniului literar românesc 1940-1950, Istoria literaturii române de la origini până la 1830, dar și monografii despre Garabet Ibrăileanu, Liviu Rebreanu, Costache Negruzzi și Ion Eliade Rădulescu, fiind influențat în abordarea sa filologică de către George Călinescu. Piru a colaborat la mai multe reviste, ocupând inclusiv funcția de redactor-șef al revistei „Ramuri”, iar Academia Română l-a ales membru post-mortem.
Despre monografii, tip de lucrare des întâlnit în totalitatea scrierilor sale, Alexandru Piru era de următoarea părere:
„Problema principală a monografiei e să explice cum este opera unui scriitor, mai puțin de ce e așa și nu altfel. Biografia nu devine atunci inutilă. Nu, pentru că personalitatea unui artist, în care descoperim, alături de condiționările exterioare, un efort intim de autoafirmare, este totdeauna interesantă și nu o dată într-un sens superior instructivă. În desfășurarea destinului unui artist, toate faptele sunt sau par semnificative, gesturi ale unei existențe exemplare, și rostul biografului este să întrevadă pretutindeni și să lămurească finalitatea lor” (Al. Piru, G. Ibrăileanu (viața și opera), ed. a III-a, București, 1971, p. 6).
Tot la nivel metodologic, nu ni se pare lipsit de importanță să aflăm și cum a ajuns Piru să elaboreze una dintre lucrările lui esențiale, Panorama deceniului literar românesc 1940-1950, mai ales că astfel deslușim câteva dintre caracteristicile profesionale ale criticului și istoricului literar:
„Cercetând cu răbdare și ceea ce, deși s-a scris în deceniul al cincilea, s-a publicat mai târziu, câteodată postum, am încercat un tablou al literaturii române dintre 1940-1950, pe cât posibil complet, studiat în cele patru sectoare ale sale, adică al poeziei, prozei, dramaturgiei și criticii, și în toată diversitatea scriitorilor. Natural, am ținut seama permanent de criteriul estetic în examinarea și valorificarea operelor, dar nu ne-am mărginit la prezentarea operelor de excelență artistică, acordând atenția cuvenită tuturor faptelor care compun complexul fenomen literar din această vreme și de totdeauna” (Al. Piru, Panorama deceniului literar românesc 1940-1950, București, 1968, p. V).
Spre final prezentăm și o imagine cu o dedicație semnată de Al. Piru chiar către Puia-Florica Vasilescu (fiica lui Liviu Rebreanu), scrisă pe monografia scrisă despre Liviu Rebreanu, carte ce poate fi consultată la Biblioteca Centrală Universtară „Carol I” din București.
Discipol al lui Călinescu, cadru didactic într-o perioadă tulbure a învățământului românesc, Alexandru Piru a avut totuși șansa de a fi formator pentru mai multe generații de absolvenți la Universitatea din București și de asemenea, s-a străduit să publice lucrări care să umple anumite goluri în critica și istoria literară românească. Multe din lucrările lui Piru s-au dovedit a fi importante și mai ales încă neegalate pe subiectul lor (precum cele despre peisajul literar românesc din anii 1940-1950 sau despre Ibrăileanu).
„Al. Piru e aşa cum îl recomandă şi G. Călinescu: un spirit tinzând spre sistem, hotărât să spună despre operă absolut totul” (Eugen Simion).
„[…] era un cititor suprem, citea rafturi întregi de bibliotecă, acumula o întreagă masă de informaţii, stăpânea tehnica unei lecturi profesionalizate, făcea teancuri de fişe” (Alex. Ştefănescu).
Bibliografie
Arcuș, Marin I., Amintiri cu și despre profesorul Alexandru Piru, https://gorjeanul.ro/amintiri-cu-si-despre-profesorul-alexandru-piru/, accesat la 25.11.2021.
Cernat, Paul, Alexandru Piru 100, https://mnlr.ro/alexandru-piru-100/, accesat la 25.11.2021.
Dejanu, Daniel, Alexandru Piru (22 august 1917 – 6 noiembrie 1993) – centenarul naşterii marelui critic şi istoric literar, https://argesexpres.ro/index.php/cultura/18334-alexandru-piru-22-august-1917-6-noiembrie-1993-centenarul-nasterii-marelui-critic-si-istoric-literar, accesat la 25.11.2021.
Piru, Al., Liviu Rebreanu, București, 1965.
Piru, Al., Panorama deceniului literar românesc 1940-1950, București, 1968.
Piru, Al., G. Ibrăileanu (viața și opera), ed. a III-a, București, 1971.
Piru, Al., I. Eliade Rădulescu, București, 1971.
Zbora-Ciurel, Mariana, Documentar: Criticul literar Alexandru Piru, 25 de ani de la moarte, https://www.agerpres.ro/documentare/2018/11/06/documentar-criticul-literar-alexandru-piru-25-de-ani-de-la-moarte–205450, accesat la 25.11.2021.