Zona B este cea a Sfântului Elefterie, și străzilor Lister, Pasteur și Staicovici, având la nord parcurile Eroilor Sanitari și Eroilor, iar la est Arenele BNR.

Este formată din următoarele străzi:

12 – Strada Doctor Grigore Țăranu

Născut în anul 1863 Grigore Țăranu a fost un medic cunoscut pentru contribuțiile sale în domeniul medicinei și al asistenței medicale în România. A practicat medicina generală și a fost implicat în furnizarea asistenței medicale pentru comunitatea locală.

De asemenea, a fost preocupat de problemele de sănătate publică și a făcut eforturi pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate în România, promovând educația medicală și igiena personală ca măsuri de prevenție și control al bolilor.

Grigore Țăranu a fost membru activ în diverse societăți medicale și organizații profesionale din România, colaborând și în această calitate cu alți medici și specialiști pentru a promova practici medicale avansate și pentru a îmbunătăți calitatea asistenței medicale.

Moștenirea doctorului Grigore Țăranu în domeniul medicinei și al asistenței medicale este remarcabilă. Contribuțiile sale în sănătatea publică, educație medicală și activitatea practică au adus beneficii semnificative comunității și au avut un impact pozitiv asupra dezvoltării sistemului de sănătate din România, fie și dacă ne gândim la generații de medici formate. A murit în anul 1922.

13 – Strada Doctor Ioan Nanu-Muscel

Născut la 30 noiembrie 1862 la Câmpulung-Muscel (de unde rezultă și modificarea ulterioară a numelui), Ioan Nanu-Muscel a început să studieze medicina la Spitalul Colțea și, între anii 1885-1889, la Paris. După întoarcerea în țară, a predat igiena la Școala Normală „Carol I ” din Câmpulung, iar din 1899, a lucrat ca medic primar la Spitalul „Filantropia”. Între anii 1901-1906 a fost medic la spitalul din Urziceni.

Sprijinit de medicul chirurg și profesor universitar, Thoma Ionescu (fratele politicianului Take Ionescu), Ioan Nanu-Muscel a intrat în Partidul Conservator și a fost senator de Muscel între anii 1905-1907. După ce a participat la Războiul de Reîntregire (1916-1918), a preluat conducerea Clinicii Colțea, până în anul 1936, când a ieșit la pensie. În această perioadă, timp de 30 de ani, a fost profesor de semiologie și clinică medicală la Universitatea de Medicină din București. A avut contribuții importante în lupta contra holerei, pneumoniei, febrei recurente și a altor boli contagioase. A introdus în practica medicală numeroase examene de laborator, precum și o serie de procedee terapeutice.

A fost primul președinte al Societății medicale a spitalelor, înființată în anul 1919. Câteva dintre lucrările lui sunt: Lecțiune de deschidere, București, 1907; Considerațiuni asupra cazurilor de tifus recurent observate în Serviciul Clinicei, București, 1916; Clinici medicale, București 1935. Casa care a fost proprietatea renumitului medic, situată în Piața Romană, lângă Academia de Studii Economice, a fost donată de către soția sa în 1940, Academiei Comerciale, pentru a fi folosită de profesorii și studenții acesteia[1].

A murit în anul 1938 iar în memoria lui o școală din Câmpulung, Argeș, îi poartă numele. Colaboratorii lui spuneau că acesta cu greu se putea despărți de spital, iar modestia și punctualitatea lui erau bine cunoscute. Studenții săi vorbeau despre modul meticulos de a examina bolnavii și despre talentul său de a diagnostica și de a vindeca boala.

[1] I. Airinei, S. Bordușanu, Călători prin București, Tel Aviv, 2015, p. 78.

14 – Strada General Doctor Mihail Butoianu

General doctor Mihail Butoianu s-a născut în anul 1874 și a fost un medic cunoscut pentru contribuțiile sale în domeniul medicinei militare și pentru implicarea sa în Primul Război Mondial și în perioada interbelică.

Mihail Butoianu a urmat studii medicale și a devenit medic militar în Armata Română. El a avut o carieră distinsă în domeniul medicinei militare și a efectuat numeroase intervenții chirurgicale pe câmpul de luptă, în timpul Primului Război Mondial. A fost mobilizat în timpul războiului și a servit în diverse unități medicale ale armatei române, a organizat și condus numeroase spitale de campanie, a introdus inovații în tratamentul răniților și a contribuit la îmbunătățirea serviciilor medicale pentru trupele române.

După încheierea războiului, el și-a continuat cariera medicală în armată și a avansat în ierarhia militară. A ocupat diferite poziții de conducere în domeniul medicinei militare și a contribuit la modernizarea serviciilor medicale ale armatei române.

Generalul doctor Mihail Butoianu a fost decorat cu Ordinul Mihai Viteazul, una dintre cele mai înalte distincții militare din România, pentru meritele sale remarcabile în domeniul medicinei militare și pentru contribuțiile aduse în timpul războiului. A fost profesor la Facultatea de Medicină a Universității din Iași (1924) și a scris mai multe lucrări, dintre care amintim:  Dare de seamă asupra a 417 operațiuni chirurgicale, (1912); Carol Davila 1828-1884. Viața și faptele sale, (1930).

Contribuțiile sale în Primul Război Mondial și activitatea sa ulterioară au adus mari îmbunătățiri în asistența medicală acordată militarilor români și au avut un impact pozitiv asupra serviciilor de sănătate în cadrul armatei. A murit în anul 1955.

15 – Strada Doctor Clunet

Născut la 28 ianuarie 1878 la Paris, Pierre Édouard Jean Clunet a studiat la Facultatea de Medicină din Paris cu specializarea în neurologie și anatomie patologică, fiind numit ulterior profesor de anatomie patologică la Facultatea de Medicină din Nancy. În anii 1916 și 1917 doctorul Clunet a făcut parte din Misiunea Militară Franceză trimisă în România pentru a acorda asistență de specialitate. El a fost medic-șef al Spitalului de Boli Infecțioase din București.

Clunet a publicat articole în presa vremii, în care a dus o campanie de educare sanitară a populației în ceea ce privește contaminarea cu tifos exantematic și tratarea acestei boli. Doctorul Jean Clunet a fost primul care a făcut legătura dintre radiații și apariția cancerului. El a făcut experimente pe șobolani și a observat că o expunere prelungită a acestora la raze X, determină apariția cancerului. A publicat următoarele lucrări despre cancer: Recherches expérimentales sur les tumeurs malignes (1910) și Le cancer expérimental (1911).

Doctorul Jean Clunet a murit la 3 aprilie 1917, la Iași, îngrijind bolnavii de tifos exantematic din Moldova, de la care s-a contaminat. Academia Națională de Medicină franceză i-a decernat în 1927 lui Jean Clunet (postum) premiul devotamentului medical. În același sens, clinica din Bucium a Spitalului de Pneumoftiziologie Iași poartă numele „Dr. Clunet”.

16 – Strada Doctor Robert K. Koch

Medicul Robert K. Koch, care este considerat fondatorul bacteriologiei moderne, a adus contribuții semnificative în domeniul medicinei preventive și a controlului bolilor. Născut la 11 decembrie 1843, în orașul Clausthal din Germania, Robert K. Koch a studiat la Göttingen și Berlin, specializându-se în organismele care cauzează infecțiile.

Ca ofițer al districtului medical Wollstein, între anii 1872-1880, a făcut primii pași în cercetarea antraxului, boală care era foarte răspândită în acea vreme. În 1882, Koch a identificat bacilul Mycobacterium tuberculosis, sau bacilul Koch, care este agentul cauzator al tuberculozei.

La şedinţa Societăţii de fiziologie din Berlin din 24 martie 1882, Koch a prezentat  lucrarea Etiologia tuberculozei şi a fost felicitat de marii savanţi ai vremii, devenind cunoscut pe toate continentele prin intermediul telegrafului, ca primul descoperitor al celui mai mare duşman al omenirii în acele timpuri. Această descoperire a deschis calea către diagnosticul și tratamentul acestei boli infecțioase grave.

În anul următor Koch a identificat Vibrio cholerae, bacteria responsabilă de apariția holerei. El a efectuat cercetări extinse și în domeniul malariei, stabilind și modul de transmitere al bolii prin intermediul țânțarilor. Koch a dezvoltat o tehnică de colorare a bacteriilor folosind anilină, cunoscută sub numele de „metoda lui Koch”. Această tehnică a permis identificarea și studiul mai detaliat al bacteriilor în eșantioanele de laborator.

A fost profesor la Universitatea din Berlin din 1885 până în 1891 și șef al Institutului de Boli Infecțioase (pe care l-a fondat tot el), între 1891-1904. În cursul cercetărilor sale bacteriologice pentru guvernele german și englez, a călătorit în Africa de Sud, Egipt, India și în alte țări. Cu această ocazie, el a făcut studii valoroase cu privire la boala somnului, ciumă bubonică, lepră, malarie și alte boli. Pentru contribuțiile lui la studiul infecției tuberculoase, Robert Koch a primit Premiul Nobel pentru Fiziologie/Medicină (1905). El s-a stins din viață la 27 mai 1910 la Baden-Baden, Germania.

17 – Strada Doctor Mihail Obedenaru-Gheorghiade

Născut la 5 noiembrie 1839 în București, Mihail Obedenaru Gheorghiade a fost medic, diplomat și publicist, de origine macedoneană (numele corect este „Mihail Obedenaru-Gheorghiad”, fiind de origine macedoneană, dar la noi în țară numele s-a transformat în „Gheorghiade”). A urmat Facultatea de Medicină din Paris (1859–1866), unde în 1866 şi-a susţinut teza de doctorat.

Mihail Obedenaru Gheorghiade a lucrat ca medic la Paris (1864–1866) și apoi ca profesor la Clinica de Boli de Copii şi la Catedra de Fiziologie (1870–1874) de la Facultatea de Medicină din Bucureşti. În 1871 a devenit membru al Societății Academice Române, precursoarea Academiei Române.

Între 1874 şi 1885 a desfăşurat o intensă activitate diplomatică fiind pe rând secretar al delegaţiei la reprezentanţele României de la Roma (1877–1879, 1880–1885) şi Constantinopol (1879–1880) și ministru plenipotenţiar la Atena (1885). A colaborat la numeroase publicaţii române, dar şi străine: „Columna lui Traian,”, „Revista știinţifică”, „Românul”, „Transilvania”, „L’Alliance Latine, „La Nature ” etc. În domeniul medical, a efectuat studii antropologice cu caracter de pionierat: Despre fenomenele spinale în febrele eruptive (1868) și Cercetări asupra intoxicaţiunii palustre (1873).

Pe lângă medicină, Mihail Obedenaru Gheorghiade s-a preocupat de lingvistică, folclor, geografie, antropologie și economie. A publicat numeroase articole originale și traduceri din aceste domenii. S-a numărat printre donatorii Academiei Române, căreia i-a lăsat moşia Obedeni. A murit pe 9 iulie 1885, la Atena, Grecia, în urmă unei crize de malarie.

18 – Strada Doctor Joseph Lister

Născut la 5 aprile 1827, în orașul Upton, Marea Britanie, Joseph Lister a fost un chirurg celebru, fiind considerat creatorul asepsiei (metodă de sterilizare a instrumentelor chirurgicale, a locului unde se face operația etc.). Lister a fost unul dintre primii chirurgi care a recunoscut importanța menținerii unui mediu steril în sala de operație. El a promovat utilizarea acidului fenolic (fenolului) ca antiseptic pentru a distruge microorganismele și a preveni infecțiile, el a revoluționat practica medicală și a redus semnificativ infecțiile postoperatorii.

Lister a introdus metoda de pulverizare a acidului fenolic în timpul intervențiilor chirurgicale pentru a steriliza aerul și suprafețele și a folosit pansamente sterile pentru a proteja rănile postoperatorii de contaminare și infecție. Acest lucru a contribuit la vindecarea mai rapidă și la reducerea complicațiilor. El a pus accent pe importanta igienei personale și a recomandat medicilor și personalului auxiliar să se spele pe mâini înainte de intervențiile chirurgicale. Conceptele sale de asepsie și antisepsie (ansamblul procedeelor utilizate pentru a lupta contra unei infecții microbiene de suprafață) au salvat foarte multe vieți de-a lungul timpului. Astăzi fenolul nu se mai utilizează, deoarece este iritant și atacă membrana celulei nervoase, fiind înlocuit cu alte antiseptice. Lister a murit la 10 februarie 1912, în orașul Walmer, Marea Britanie.

19 – Strada Doctor Florea Teodorescu

Născut la 10 aprilie 1842 în Mavrodin, Teleorman, Florea Teodorescu s-a înscris în anul 1861 la Şcoala de Chirurgie din Bucureşti, după care a urmat facultatea de medicină din Torino, Italia, unde în anul 1868 a obținut diploma de doctor în medicină. În același an a obținut prin concurs, un post de medic secundar la spitalul Colțea. Din anul 1878 a fost medic primar la Spitalul Colentina, iar din anul 1889 a ocupat un post de medic primar la spitalul Filantropia.  A fost efor (membru în consiliul de conducere al unei instituţii administrative de utilitate publică) al spitalelor civile și senator. S-a stins din viață în anul 1907.

20 – Strada Doctor Louis Pasteur

Pasteur a fost un chimist și biolog francez remarcabil, cunoscut pentru contribuțiile sale în domeniul microbiologiei, imunologiei și vaccinologiei, fiind născut în anul 1822 la Dole, un mic sat din departamentul francez Jura. El este considerat unul dintre fondatorii științei moderne a microbiologiei și a adus contribuții semnificative în prevenirea bolilor infecțioase prin dezvoltarea vaccinurilor și prin înțelegerea procesului de pasteurizare.

În 1843 a fost admis la École Normale Supérieure la Paris, pe care a absolvit-o patru ani mai târziu, susținând două teze, una de chimie și o alta de fizică. Pasteur a întreprins cercetări de cristalografie și a descoperit fenomenul de izomerie. A fost numit profesor la Facultatea de Științe din Lille, unde a demonstrat că levurile (drojdiile) din drojdia de bere sunt ființe vii care provoacă procesul de fermentație. Tot Pasteur a susținut și demonstrat experimental teoria germelor, care afirmă că bolile infecțioase sunt cauzate de microorganisme invizibile, cum ar fi bacteriile și virusurile, a dezvoltat metoda de pasteurizare (îi poartă numele), care implică încălzirea lichidelor, cum ar fi laptele și sucurile, la temperaturi ridicate pentru a distruge bacteriile și a preveni deteriorarea alimentelor.

Pasteur a realizat cercetări extinse în domeniul imunologiei și a dezvoltat vaccinuri eficiente împotriva unor boli grave precum: holeră, antrax și rabie. Descoperirile sale au deschis calea pentru dezvoltarea altor vaccinuri și au contribuit la salvarea multor vieți. Contribuțiile sale în microbiologie, vaccinologie și igienă au adus schimbări semnificative în practica medicală și în prevenirea bolilor infecțioase.

După moartea sa, survenită la 28 septembrie 1895, a fost înhumat într-o criptă din institutul care îi poartă numele.

21 – Strada Doctor Nicolae Staicovici

Născut în anul 1865 Nicolae Staicovici a fost medic oftalmolog la Clinica de oftalmologie din București. S-a ocupat în special de tratamentul chirurgical al conjunctivitei granuloase și al chisturilor hidatice din orbită. A fost medicul șef al orașului București între 1918-1929. În 1927 a scris un Raport oficial intitulat Starea de igienă și de salubritate a Municipiului București între anii 1916-1925, (decada războiului). În anul 1934 Nicolae Staicovici a încetat din viață.

22 – Strada Doctor Panait Iatropol

Născut în anul 1832, Panait Iatropol a fost medic, dar și primar al Bucureștiului în perioada noiembrie 1868-martie 1869. A obținut titlul de doctor în medicină la Paris. Din 1866 și până la finalul vieții a fost medic primar la Spitalul Colentina din București. După revenirea în România în 1862, a făcut parte din „comisia de înfrumusețare și însǎnǎtoșire a orașului” numitǎ de Primǎria București, care se ocupa de deschiderea unor bulevarde, repararea pavajelor, lucrări pentru iluminatul public și cele legate de curațenia și udatul străzilor.

În 1864 a fost numit medic ginecolog al capitalei, iar în 1866 a fost ales membru în Consiliul Sanitar Superior. A fondat „Revista medicală” în 1875 și a fost membru fondator al Societății Culturale „Ateneul Român”.

În vara anului 1876, principele Dimitrie Ghica, alături de A. Fotino, Carol Davila, Dimitrie A. Sturdza, Grigore Cantacuzino și Panait Iatropol au organizat Societatea de Cruce Roșie din România, cu sediul la Spitalul Colțea (unde se afla și Eforia Spitalelor Civile). Panait Iatropol a murit în anul 1876.

*

„Zona Cotrocenilor la jumătatea secolului trecut, străbătută de o Dâmboviță încă șerpuitoare, era acoperită cu vii și grădini, printre care doar nevoia de a ajunge la mănăstirea din deal făcuse posibil să apară vreo două ulițe. Cea mai importantă și de altfel multă vreme singura cale de acces dinspre oraș către reședința de la Cotroceni a fost ulița Notagiilor. Ea se afla pe partea din dreapta Dâmboviței în prelungirea uliței Isvorului. Numele străzii venea de la notagiu = înotător pentru că în apropierea ei, pe vechiul curs al Dâmboviței existau din 1840 bazinele Școlii de „înotare”. Ulița și-a păstrat traseul aproape neschimbat până în zilele noastre modificându-și doar numele din ulița Notagiilor în str. dr. Carol Davila.

Până la sfârșitul secolului al XIX-lea și mai ales în ultimele două decenii situația se va schimba. Este intervalul de timp care marchează începutul modificărilor în sens modern a structuri urbane a orașului. Lucrările edilitar-urbanistice de mare amploare nu vor ocoli nici terenul Cotrocenilor.

Acum, alături de canalizarea și îndreptarea malurilor Dâmboviței, transformarea radicală a vechiului ansamblul arhitectonic ridicat de Șerban Cantacuzino, are loc și definitivarea traseelor principalelor artere de circulație în jurul cărora se vor structura parcelările secolului al XX-lea.

Am arătat mai sus că cea mai veche cale de acces spre Cotroceni era ulița Notagiilor. După moartea lui Carol Davila, survenită în anul 1884, căpăta numele celui care a pus bazele învățământului medical superior în țara noastră, cu atât mai mult cu cât dr. Davila a și locuit pe această uliță la numărul 37. La vremea aceea str. dr. Davila făcea posibilă circulația între calea Cotroceni și str. Isvor. Avea un traseu ceva mai lung decât cel din zilele noastre suprapunându-se peste str. dr. Staicovici între intersecția cu str. Negri și str. Isvor.

Alături de str. dr. C. Davila pe terenul viitorului cartier își dobândiseră statutul de stradă str. Sf. Elefterie care făcea legătura între Dâmbovița și str. dr. C. Davila și calea Cotroceni, care deși nu era egală ca lățime pe tot parcursul ei, avea același traseu cu cel din zilele noastre.

[…] În ceea ce privește ocuparea terenului cu clădiri se pot remarca la sfârșitul secolului al XIX-lea la două zone mai dens construite. Una era în jurul bisericii Sf. Elefterie până la intersecția cu str. dr. C. Davila, a doua era cuprinsă Grădina Botanică, parcul Palatului Cotroceni și proprietatea viitoarei facultăți de medicină. În rest tot terenul cuprins între șoseaua Pandurilor și str. dr. C. Davila era neconstruit. Singura excepție era reprezentată de clădirea Azilului Elena Doamna.

[…] Cu toate acestea nu se poate trece cu vederea apariția, la început de secol, în peisajul Cartierului, a clădirii Facultății de Medicină. Ridicată între anii 1900-1902 după planurile arhitectului Louis Pierre Blanc, construcția devine sediul facultății din 1903, an de când în fața intrării principale s-a înălțat și statuia lui Carol Davila, operă a sculptorului Carol Stork.

După Primul Război Mondial zona cartierului Cotroceni va cunoaște însă o activitate intensă. Intervalul de timp cuprins între cele două războaie mondiale este de altfel cel mai bogat în realizări din punct de vedere edilitar și urbanistic. Este perioada în care cartierul își va defini fizionomia, ce va fi păstrată până în zilele noastre. Terenurile virane și ale fostelor grădini și livezi se parcelează și se acoperă cu construcții. Se trasează străzi noi și se construiesc case în formă de vilă, cu parter și etaj, înconjurate de verdeață.

Dincolo de strada Costache Negri, spre Bulevardul Independenței apare parcul Principesa Maria, devenit ulterior Regina Maria. Parcelarea Regina Maria ocupa inițial triunghiul format de Bulevardul Independenței cu străzile Carol Davila și Sf. Elefterie. În timp ea se va extinde și își va deplasa una din laturile triunghiului de la strada Sfântul Elefterie spre nou apăruta stradă dr. Lister. Rețeaua arterelor de mișcare creată acum, în acest spațiu cuprinde străzi botezate cu numele unor medici străini și români: Pasteur, Lister, Koch, Clunet, Obedenaru, Iatropol, Grecescu, Romniceanu. Ele și-au păstrat de altfel atât numele cât și traseul până în zilele noastre.

[…] Până la începutul anilor ‘30 rețeaua stradală se definitivează și capătă configurația, care se va păstra până azi: două artere paralele (strada Ana Davila și strada gen. A. Demosthene) unite prin mici străzi plasate la distanțe aproximativ egale (str. Felicia Racoviță, str. Iuliu Teodori, str. Petrescu Zaharia, str. Ștefan Capșa, str. Alexandru Boicescu).”

Sursa: Ionel C. Ioniță, Contribuții privind evoluția cartierului Cotroceni, în „Materiale de Istorie și Muzeografie”, XII, 1997, pp. 124-127.

*

„Școala de mică chirurgie de la Mihaiu-Voda a stat în localul acelei monastiri până la 1860, de aci s-a mutat în localul vechiului spital militar unde se află astă-zi cancelariile corpului II de armată. Aici a stat până la 1869 când s-a mutat în noul local al universității. Iar în 1901 s-a mutat în palatul facultății de medicină de la Cotroceni înființat pentru acest scop și care se află situat pe bulevardul Independenței colț cu str. Carol Davila, în apropiere de parcul regal”.

Sursa: Ionescu, G. M., Istoria Cotrocenilor, Lupescilor (Sf. Elefterie) și Grozăvescilor, Tipografia și Fondarea de Litere Thoma Basilescu, București, 1902, p. 452.

*