La mijloc se află Zona D, zona cu cele mai multe străzi în delimitarea noastră artificială a explorării urbane a Cotroceniului. Punctul central este reprezentat de Parcul Romniceanu și Strada Doctor Grigore Romniceanu, cu o întindere generoasă, și care formează cu Strada Thoma Ionescu și Strada Doctor Joseph Lister (Zona B) și Strada Doctor Carol Davila (Zona A), un perimetru în care se află toate străzile Zonei D. Sunt aici multe străzi care se intersectează și sunt unele dificultăți în corecta lor identificare.

Este formată din următoarele străzi:

29 – Strada Doctor Nicolae Vicol

Nicolae Vicol a fost un medic militar român cu gradul de general, născut la 17 martie 1861  în Piatra Neamț. A studiat medicina la Facultatea de Medicină din Iași și apoi la Facultatea de Medicină București.

Ca student a participat în războiul sârbo-bulgar, din 1885, după care a fost decorat. În 1909, a devenit locotenent-colonel și a fost transferat la Ministerul de Război, fiind ulterior numit general. Între anii 1928 și 1930, Nicolae Vicol a ocupat funcția de inspector general balneoclimateric în cadrul Ministerului Sănătății și Prevederilor Sociale. Ca medic civil, începând din 1922, a avut un rol deosebit în înființarea Societății de Hidrologie Medicală și Climatologie, împreună cu A. Theohari, fiind președinte al acesteia timp de zece ani. Activitatea sa a contribuit semnificativ la dezvoltarea balneologiei românești, iar numele său este asociat cu numeroase realizări notabile în acest domeniu. De asemenea, a deținut funcția de președinte al Societății de Hidrologie și Climatologie Medicală și al Societății de Istorie a Medicinei, fiind, de asemenea, membru de onoare al Societății de Hidrologie Medicală din Paris în anul 1930.

În semn de apreciere pentru realizările sale remarcabile, au fost create două busturi turnate în bronz în memoria sa. Unul dintre ele se află în Spitalul Militar din București, iar celălalt este amplasat în centrul istoric al stațiunii Băile Herculane. De asemenea, în centrul nou al stațiunii Băile Herculane, un parc a fost denumit în onoarea sa, fiind numit Parcul Vicol. Există de asemenea o stradă cu numele său în București și alta în Iași.

Nicolae Vicol a decedat la vârsta de 75 de ani, la 15 noiembrie 1936.

30 – Strada Thoma Ionescu

Născut pe data de 13 septembrie 1860 în Ploiești, Thoma Ionescu a fost un medic chirurg și anatomist român, profesor universitar și pionier al unor tehnici chirurgicale noi. De asemenea, el este fondatorul școlii românești de chirurgie și de anatomie topografică și a fost membru de onoare al Academiei Române.

După absolvirea Liceului „Sfântu Sava” din București, Thoma Ionescu a studiat medicina la Paris între anii 1878 și 1885, în paralel cu studiile de drept. În perioada 1882-1885, a lucrat ca extern, iar apoi în perioada 1885-1890 ca intern în spitalele din Paris. În 1890, a obținut titlul de Doctor în Medicină și Chirurgie cu teza sa intitulată Le côlon pelvien pendant la vie intrautérine (Colonul pelvian în timpul vieții intrauterine), care a fost premiată de Academia de Medicină din Paris. În același an, a primit Medalia de argint pentru chirurgie ca laureat al spitalelor din Paris.

Între 1892 și 1895, Thoma Ionescu a lucrat ca profesor agregat de anatomie la Facultatea de Medicină din Paris. În 1925, el a fost numit profesor de Anatomie Topografică și de Clinică Chirurgicală la Facultatea de Medicină din București, poziție în care a rămas până la moartea sa în 1926. A fost decan al Facultății de Medicină în perioadele 1906-1912, 1921-1922 și 1925-1926 și rector al Universității din București între anii 1912 și 1915.

Thoma Ionescu a fost fondatorul școlii românești de anatomie și chirurgie. El a colaborat la redactarea unui mare tratat de anatomie sub îndrumarea lui P.J. Poirier, aducând contribuții la topografia etajului abdominal prin descrierea unor structuri anatomice care îi poartă numele. De asemenea, a dezvoltat și a perfecționat numeroase tehnici și instrumente chirurgicale. În anul 1902, a publicat lucrarea Le traitement chirurgical du cancer utérin (Tratamentul chirurgical al cancerului uterin), în care a descris histerectomia lărgită, o intervenție chirurgicală radicală pentru extirparea cancerului de col uterin, realizată prin abord (cale de acces la un organ) abdominal.

Activitatea sa didactică și contribuțiile sale în domeniul chirurgiei au avut un impact semnificativ asupra formării specialiștilor din România, contribuind, în același timp, la dezvoltarea tehnicilor chirurgicale și a cunoștințelor în anatomia topografică. Până în prezent, în prestigioasa clinică Mayo din Rochester, SUA, este expus un bust al celebrului chirurg român Thoma Ionescu.

Thoma Ionescu a decedat pe 28 martie 1926 în București.

31 – Strada Doctor Petre Herescu

Petre Herescu (1868-1915) a fost un medic român, specializat în domeniul urologiei. El a ocupat funcția de profesor la Facultatea de Medicină a Universității din București începând cu anul 1911. Prin activitatea sa la Catedra de Clinica Bolilor Urinare, Herescu a contribuit la dezvoltarea și progresul studiului și practicii în domeniul urologiei în România.

De-a lungul carierei sale, a adus contribuții semnificative în diagnosticul și tratamentul afecțiunilor sistemului urinar.

32 – Strada Doctor Frederic Joliot-Curie

Născut la 19 martie 1900 în Paris, Franța, Frédéric Joliot-Curie (născut Jean Frédéric Joliot) a fost un fizician și chimist francez, cunoscut pentru contribuțiile sale semnificative în domeniul radioactivității și al fizicii nucleare.

Frédéric Joliot-Curie a fost fiul faimoșilor cercetători Pierre și Marie Curie, care au descoperit radiumul și poloniul. El și-a început cariera ca chimist, iar apoi s-a orientat către fizica nucleară. În anii 1930, a realizat cercetări importante în domeniul reacțiilor nucleare induse de neutroni și a descoperit fenomenul de radioactivitate artificială.

Pentru descoperirile sale remarcabile, împreună cu soția sa Irène Joliot-Curie, Frédéric Joliot-Curie a primit Premiul Nobel pentru Chimie în anul 1935. Descoperirea lor a constat în obținerea primelor elemente radioactive artificiale prin bombardarea nucleelor atomice cu particule alfa. Această descoperire a deschis calea pentru ulterioarele cercetări privind sinteza și utilizarea radioizotopilor în medicină și alte domenii.

Frédéric Joliot-Curie a avut o contribuție semnificativă și în domeniul dezvoltării energiei nucleare. El a fost implicat în construirea primului reactor nuclear din Franța și a fost un promotor puternic al utilizării energiei nucleare în scopuri pașnice.

În afara activității sale științifice, Frédéric Joliot-Curie a fost, de asemenea, un activist politic și un susținător al mișcării pacifiste. El a fost membru al Partidului Comunist Francez și a luptat pentru drepturile muncitorilor și pentru pacea mondială.

Moartea prematură a lui Frédéric Joliot-Curie la vârsta de 58 de ani, la 14 august 1958, a fost atribuită unor complicații cauzate de expunerea la radiații în timpul cercetărilor sale. Cu toate acestea, moștenirea sa în domeniul științei și activismului rămâne una de referință, iar contribuțiile sale au avut un impact semnificativ asupra fizicii nucleare și a dezvoltării tehnologiei nucleare.

33 – Strada Profesor Doctor Victor Babeș

Născut la 28 iulie 1854 în Viena, Imperiul Austriac, Victor Babeș a fost un important bacteriolog și morfopatolog român, recunoscut ca membru al Academiei Române începând din 1893. În colaborare cu Victor André Cornil, Victor Babeș a scris primul tratat de bacteriologie din lume intitulat Bacteriile și rolul lor în anatomia și histologia patologică a bolilor infecțioase, prin care a contribuit semnificativ la dezvoltarea acestei științe moderne. Lucrarea lor a pus bazele înțelegerii bacteriilor și a importanței lor în patologia infecțiilor.

Pe lângă aceasta, Victor Babeș este considerat fondatorul școlii românești de microbiologie, având un impact semnificativ în domeniul cercetării microbiologice din România. Contribuțiile sale au influențat și inspirat generații de cercetători în acest domeniu.

Babeș își începe cariera științifică la Budapesta, unde devine asistent în laboratorul de anatomie patologică în perioada 1874-1881. Aici, în urma descoperirilor lui Louis Pasteur, se interesează de microbiologie și decide să se mute la Paris, unde lucrează pentru o perioadă în laboratorul lui Pasteur și apoi al lui Victor Cornil. Împreună cu acesta, publică primul tratat de bacteriologie amintit.

În anii 1885 și 1886, Babeș lucrează în laboratoarele lui Rudolf Virchow și Robert Koch din Berlin. În 1881, el a obținut titlul de conferențiar (docent privat) și în 1885 a fost numit profesor t de Histopatologie la Universitatea din Budapesta.

În 1887, Babeș a fost invitat să se alăture Universității din București, unde a devenit profesor la catedra de Anatomie Patologică și Bacteriologie.

A decedat la 19 octombrie 1926 în București.

34 – Strada Doctor Victor Poloni

35 – Strada Doctor Mihail Mirinescu

Născut pe data de 10 octombrie 1863, Mihail Mirinescu a fost un medic român de renume, cunoscut pentru contribuțiile sale în domeniul medicinei, în special în anatomie și chirurgie. În anul 1891 a înființat și condus primul serviciu de boli contagioase pentru copii.

Mirinescu a fost președintele Asociației Generale a Medicilor.

A decedat la 28 februarie 1954.

36 – Strada Doctor Nicolae Tomescu

Născut la 22 martie 1936 în comuna Dobriceni din județul Vâlcea, Nicolae Tomescu și-a petrecut aici copilăria alături de trei surori și un frate. A urmat școala primară în Dobriceni, gimnaziul în Bărbătești și liceul în Râmnicu Vâlcea.

După absolvirea examenului de admitere în vara anului 1960, Nicolae Tomescu a devenit student la Facultatea de Biologie, Geografie și Geologie, secția Biologie, a Universității Babeș-Bolyai din Cluj. După cinci ani de studiu, a absolvit secția de cinci ani și a fost repartizat ca profesor de biologie la Școala Generală din Miercurea Sibiului. După un an, în 1966, profesorul V. Gh. Radu l-a adus la Cluj ca preparator universitar la Catedra de Zoologie a Facultății de Biologie, Geografie și Geologie a Universității Babeș-Bolyai. A continuat să urce treptele universitare (asistent în 1969, șef de lucrări în 1976, conferențiar în 1990, profesor în 1993 la disciplina Zoologia nevertebratelor). În 2001 s-a pensionat la limită de vârstă, dar a rămas profesor consultant până în 2011.

În 1967 Nicolae Tomescu, a fost admis ca doctorand (fără frecvență) în domeniul Zoologiei nevertebratelor, avându-l în calitate de  conducător de doctorat pe prof. dr. doc. Vasile Gh. Radu, membru corespondent al Academiei Române și specialist recunoscut în izopode. Lucrarea sa de doctorat, intitulată Cercetări morfologice, biologice și ecologice la izopodele terestre, a fost finalizată și susținută public în anul 1974. Nicolae Tomescu a decedat în data de 2 septembrie 2022.

37 – Strada Doctorand Eugen O. Iosif

38 – Strada Doctor Nicolae Manolescu

Născut în 1850 în localitatea Șarânga, județul Buzău Nicolae Manolescu-Strunga a fost un medic, profesor universitar, membru al Academiei Române și senator de Roman. La 1 ianuarie 1875, a fondat Societatea Studenților în Medicină din București, prima asociație științifică medicală a studenților din România. În 1878, și-a susținut teza de doctorat și a început să practice medicina în Pătârlagele, județul Buzău. Aici, în cei doi ani petrecuți, Manolescu a efectuat cu succes primele sale operații pe ochi. După specializări la Paris și Viena, a devenit medic oftalmolog la Spitalul Brâncovenesc din București și mai târziu șef de secție oftalmologică la Spitalul Colțea, unde a practicat medicina până spre sfârșitul vieții. A fost, de asemenea, profesor universitar la Facultatea de Medicină din București și membru al Academiei Române. El a condus revista „Analele medicale române” și a creat procedee proprii de tratament pentru cataractă, care i-au purtat numele.

Nicolae Manolescu a deținut o moșie în localitatea Strunga, care făcea parte din județul Roman la acea vreme și se află acum în județul Iași. În această localitate, el a înființat băi pentru tratament și un spital specializat în tratamentul pelagrei. De asemenea, a fost ales senator de Roman în două mandate.

A decedat în 1910 în Strunga, Roman, în prezent județul Iași.

39 – Strada Doctor Mihail Petrini

Născut la Galaţi, pe 24 august 1847, Mihail Petrini-Galați a fost un important profesor și medic, care s-a remarcat în domeniul dermatologiei și venerologiei în România. A urmat studiile universitare la București şi la Paris, unde a obținut titlul de doctor în medicină. La doar 28 de ani, după ce a obținut titlul de doctor în medicină, a susținut primele cursuri de dermatologie la Spitalul Colțea, marcând astfel înființarea primei catedre de dermatologie în țară.

După acest succes, s-a întors în orașul său natal, Galați, unde a practicat medicina generală. De asemenea, călătorea frecvent la Viena, unde a studiat la două dintre cele mai importante centre dermato-venerologice din lume, conform profesorului Nicolae Marcu.

În 1881, a preluat catedra nou-înființată de histologie la Facultatea de Medicină din București. În timp, a dezvoltat și cursuri facultative de dermatologie și boli venerice, și a organizat în cele din urmă un curs specializat în acest domeniu. Eforturile sale au condus la înființarea unei noi catedre, denumită mai târziu dermatologie și venerologie.

Mihail Petrini-Galați a jucat, de asemenea, un rol important în lupta împotriva tuberculozei. Împreună cu Ioan Cantacuzino și Ștefan Irimescu, a înființat Societatea pentru Profilaxia și Asistența Tuberculoșilor Săraci și a contribuit la fondarea Spitalului Filaret, acum cunoscut ca Spitalul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din București.

Pe lângă activitatea sa în medicină, a avut o carieră politică impresionantă, fiind director al Serviciului Sanitar din România între 1901 și 1903, funcție echivalentă unui ministru în zilele noastre. De asemenea, a fost decan al Facultății de Medicină în perioadele 1914-1916 și 1918-1919.

Mihail Petrini a decedat în 1926

40 – Strada Doctor Dimitrie Drăghiescu

Doctorul Dimitrie Drăghiescu a fost un medic și cercetător medical de renume în România. Născut pe 6 aprilie 1877 la București, a devenit cunoscut pentru contribuțiile sale semnificative în domeniul medicinii și sănătății publice.

Dimitrie Drăghiescu a urmat studii medicale la Facultatea de Medicină din București, obținând titlul de doctor în medicină. Cariera sa a fost strâns legată de preocupările pentru sănătatea publică și prevenirea bolilor infecțioase. A fost un adept al vaccinării și a desfășurat numeroase campanii pentru promovarea imunizării în rândul populației.

În perioada interbelică, a fost implicat în combaterea epidemiilor, iar contribuțiile sale în acest domeniu au avut un impact major asupra sănătății publice din România. De asemenea, a fost implicat în activități de cercetare și educație medicală, fiind un susținător al progresului în domeniul științific.

Dimitrie Drăghiescu a fost un medic dedicat și pasionat de îmbunătățirea sistemului medical din țara sa. Munca sa a fost recunoscută și apreciată în comunitatea medicală, aducându-i recunoaștere și admirație atât în timpul vieții, cât și după trecerea sa în neființă.

A murit pe 11 aprilie 1953, lăsând în urmă o moștenire valoroasă pentru medicina românească.

41 – Strada Doctor Grigore Romniceanu

Născut pe 23 mai 1902 Grigore Romniceanu a fost un medic eminent și important cercetător medical din România.

După absolvirea Facultății de Medicină din București, și-a continuat studiile în domeniul fiziologiei la Institutul de Fiziologie din Paris, Franța. Aprofundându-și cunoștințele în străinătate, s-a întors în România cu o vastă expertiză în domeniul sănătății.

Contribuțiile sale au acoperit o gamă largă de domenii medicale, cu accent pe fiziologie și endocrinologie. A fost autorul unor lucrări științifice de referință și a desfășurat cercetări importante în medicină.

Doctorul Grigore Romniceanu a fost, de asemenea, implicat activ în promovarea sănătății publice și a îmbunătățirii sistemului medical din România. A avut o carieră impresionantă și a fost recunoscut pentru profesionalismul și devotamentul său în slujba pacienților și a comunității medicale.

De-a lungul carierei sale, a ocupat poziții de conducere în instituții medicale și academice, contribuind la dezvoltarea învățământului medical și la formarea noilor generații de medici.

Moartea sa, care a survenit pe 26 aprilie 1974, a însemnat o pierdere pentru comunitatea medicală din România. Cu toate acestea, moștenirea sa continuă să inspire și să influențeze domeniul medical, rămânând un exemplu demn de urmat pentru viitoarele generații de medici și cercetători.

42 – Strada Profesor Doctor Dimitrie Grecescu

Născut la 15 iunie 1841 în Cerneți, județul Mehedinți, Dimitrie Grecescu a fost un distins academician român, botanist și medic, devenind membru titular al Academiei Române în 1907. Cu sprijinul studenților săi, a colectat și identificat plante din toate regiunile țării, reușind să alcătuiască cel mai complet ierbar botanic din România, cunoscut sub numele de Ierbarul florei României. În plus, a dezvoltat relații de colaborare cu botaniști străini, ceea ce l-a condus să creeze un Ierbar european.

În anul 1898, Dimitrie Grecescu a publicat lucrarea sa cea mai importantă, intitulată Conspectul Florei României, care a devenit o carte fundamentală în știința românească. În această operă, plantele au fost clasificate riguros și cu mare discernământ, iar alături de denumirea lor științifică, sunt incluse și denumirile populare.

Pe lângă contribuțiile sale în botanică, Dimitrie Grecescu a fost unul dintre membrii fondatori ai Societății Științelor Medicale din București și a fost membru în Societatea Naturaliștilor din Moscova și în Societatea de Botanică din Franța. Datorită activității sale, Dimitrie

Grecescu este considerat unul dintre pionierii botanicii medicale în România, lăsând în urmă o moștenire de preț pentru comunitatea științifică și pentru țară.

Există de asemenea și un bust amplasat în fața corpului de clădire al Facultății de Biologie din cadrul Grădinii Botanice situate în Șoseaua Cotroceni nr. 32, sector 6.

Dimitrie Grecescu decedat la 2 octombrie 1910 în București.

*

„Alteța Sa Serenissimă Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen alesul Națiunii, sosind în țară, își ia reședința de vară la Cotroceni, în ziua de 10/22 iunie 1866.

Iată ce citim în „Memoriile Regelui Carol I scrise de un martor ocular”.

„Deoarece căldurile din oraș fac palatul princiar imposibil de locuit, Prințul Carol, să strămută la Cotroceni din apropiere. Cu toate reparațiunile și amenajările făcute în timpul Prinților Știrbei și Cuza, totuși Curtea, nu corespunde pretențiunilor Prințului; acum însă – adaugă aceleași memorii, – Prințul are datorii mai urgente de cât de a-și aranja casa mai potrivit și mai demn.

Ce este drept, tânărul Prinț de la 1866, – astăzi Rege glorios – a avut prea multe de făcut, prea multe de îndreptat, și prea mult de luptat, până să pună bazele României moderne. A trebuit deci să aștepte mai bine de 27 ani până să-și aranjeze o „locuință mai potrivită și mai demnă”; și este cunoscut că, cine știe să aștepte, are deja pe jumătate succesul asigurat.

[…] Sub astfel de auspicii nu se prezintă construcțiunea frumosului palat regal de la Cotroceni.

Este ceva hotărât în natură că toate lucrurile se nasc la vremea lor, că toate lucrurile și iau schimbare în timp și în spațiu sub influența vremurilor și împrejurărilor.

Vechiul palat nu mai corespundea cerințelor timpului. Alteța Sa Serenissimă Principele Carol I încă de la 21 iulie 1871, își alege loc la Sinaia pentru clădirea Castelului Peleș. La 17 mai M. M. L. L. iau reședința de vară în casele Mănăstirii de la Sinaia.

În anul 1883 septembrie în 25 se inaugurează Castelul Peleș.

De la această dată Palatul de la Cotroceni continuă a fi, ca a III-a reședință Domnească”.

 Sursa: Ionescu, G. M., Istoria Cotrocenilor, Lupescilor (Sf. Elefterie) și Grozăvescilor, Tipografia și Fondarea de Litere Thoma Basilescu, București, 1902, pp. 185, 186.

*