„Noaptea de 13 spre 14 iunie a fost un coșmar. Ceea ce văzuserăm în oraș întrecuse puterea ficțiunii. Peste oraș plutea o liniște prevestitoare. Ea urma unei furtuni care smulsese din temelii (și din rădăcini!) copaci viguroși ce rezistaseră unor cataclisme.

Furtuna ca prevestire a furtunii. Dar nu a fost, după furtună, o altă furtună. A fost o dezlănțuire oarbă, fără orizont, tocmai de aceea previzibilă și sinucigașă. Și perfidă. Pentru că a lovit la început pe la spate. A prins forțe mizând pe toleranța și bunul simț al celor care dădeau impresia că nu văd, deși sufereau imens în imensa lor demnitate.

Ce a urmat de fapt?

Orele dimineții

14 iunie 1990. Orele dimineții. Oamenii invadaseră demult orașul. Erau femei cu copii în brațe. Bărbații care reveneau de la TVR spre Universitate. Secvențele în direct ale televiziunii oare fuseseră «mituite» cu minciună și «manipulate»? Chiar nu (mai) există o limită a bunului simț? Ce fel de «libertate»? Ce forțe străine acestui elementar bun simț acționează cu atâta nemăsurată putere încât îngenunchează în frigurile groazei orașul? Ce se întâmplă?

«Am ajuns s-o trăim și p-asta! Incredibil. Trist. Adevărat?» sunt cuvintele lui Traian Stancu, tehnician în pragul pensiei la Întreprinderea de ventilatoare. Fratele lui Ioan e la fel, impresionat. Dar amândoi sunt revoltați. «Cum este posibil? Cum a fost posibil?»

Ne aprindem o țigară, simțim același lucru: revolta. Chiar dacă nu place, trebuie s-o recunoaștem. Și de ce n-am face-o? Ce-am văzut e prea mult. Bucureștiul devenit un soi de Beirut românesc! Îngrozit, terorizat, cutremurat de incertitudini. Și asta în câteva ore, Dumnezeule! Da, e prea mult.

Femei îngrozite cu copii în brațe, bătrâni privind prin ceața unor dioptrii cu îngăduința celor care speră să vadă. Și dacă se întâmplă, atunci să vadă ceva omenesc și drept și cinstit.

Pentru majoritatea cetățenilor de bună credință evenimentele derulate începând cu acest 13 iunie îngrozitor, s-au întipărit și continuă să se întipărească pe chipurile lor, acestea le-au răvășit sufletele, i-au obligat la o stare de veghe, de întrebări chinuitoare al căror răspuns întârzie nepermis. Ce se întâmplă? Iată întrebarea care circulă pe străzile orașului. Încercăm să aflăm.

Minerii sunt primiți cu aplauze

Pătrundem prin cordoanele minerilor. Când ați venit? Cine v-a chemat?

Ne lăsăm legitimați de minerii Ion Maxim, Ion Statulat și Gheorghe Pană. Deși calmi, ne privesc cu circumspecție. În sfârșit. Și ei și noi suntem nedormiți. Repetăm întrebarea. Ni se răspunde: nimeni. «Ieri, când am auzit ce se petrece la TVR ne-am suit pur și simplu în tren și am venit la sediul Guvernului. Ne-a vorbit dl. Iliescu». «Ce v-a spus?» «Să fim calmi, să nu lăsăm pe nimeni să provoace. Să nu răspundem la provocări»…

Minerii puseseră stăpânire pe tot bulevardul Bălcescu și pe piața Universității. Pătrundem foarte greu în sediul Partidului Național Liberal din bd Bălcescu 21. Toată lumea este susceptibilă. Mai ales cameleonii. Spunem. Și o spunem și o vom repeta. Cu probe. (Paranteză: Mihaela Gavriliu, Nicolae Ionescu, Elena Turturică ș.a. fac «scandal» în fața sediului PNL, sunt cercetați la sediul poliției sectorului 1. Eliberați…)

Imaginile: reluate cu «încetinitorul». Reprezentantul Procuraturii și reprezentanții Poliției sect. 1 își fac meseria în prezența a trei reprezentanți ai PNL.

Uși sparte, forțate, distruse. Aparate, aparatură, birouri aruncate vraiște. Mormane de hârtii peste care nu poți trece din cauza grămezilor de cioburi. Geamurile nu mai există. Mașinile de scris sunt făcute «bucăți». În biroul liberului PNL, deasupra acestor hârtii, dosare, grămezi de hârtii, câteva lucruri care trădează prezența unor tinere ființe «îndrăgostite», evident de generoasa platformă a PNL-ului. Doi dintre reprezentanții PNL sunt mai pudici, se facă că nu văd, că nu vor să vadă ce este de văzut, al treilea își dă numele: Dumitru Șerbu, inginer «23 August». Asta e!

Procuratura și Poliția lucrează. Iau probe. Își pregătesc concluzii.

Noi nu vrem să influențăm pe nimeni. Vrem să vedem fără să încurcăm pe nimeni.

Și totuși…

Și totuși… Cine și de ce a produs acest dezastru la sediul PNL unde, printre altele, s-au găsit seringi utilizabile pentru injectarea drogurilor, mărunțișuri de vestimentație feminină în biroul liderului, o aparatură «Gestetner 1693» (unii spun că ar fi fost utilizată în fabricarea bancnotelor să vedem verdictul specialiștilor!), foarte multă aparatură de import.

Întrebarea stăruie și promitem cititorilor că o vom lămuri: cine au fost de fapt cei care au distrus documentele și aparatura existentă în sediul PNL?

Minerul Ioan Prichici: «Am ajuns la ora 5,45,. La parter, am imobilizat trei tineri și o tânără care încercau să fugă din sediu. I-am predat poliției.»

«Cum arăta sediul la sosirea voastră?»

«Arăta exact așa: totul era spart, ușile rupte. Ce să spun? N-am mai văzut așa ceva…»

«Ați intervenit în vreun fel? Adică, ce ați făcut?»

«Când i-am prins pe cei trei cu fata care încercau să fugă, am crezut că mai sunt și alții în clădire și atunci, am verificat fiecare încăpere…»

«Și ce-ați văzut?»

«Ce v-am spus. Totul spart și distrus».

După declarațiile Ginei Blăgan, jurist în cadrul Institutului de cercetări pentru protecția muncii (instituție ce funcționează în același sediu din Bd. Bălcescu 21, dar, evident, la un etaj superior) reiese că la venirea minerilor, dezastrul era deja produs. Totul cu o repeziciune uimitoare. E de părere că în încăperile PNL noapte de noapte înnoptau tineri și tinere, probabil, să «păzească» plăpânda ființă a vigurosului partid.

Am cerut organelor din cadrul Poliției sectorului 1, participante la anchetă să verifice pe «cei trei cu fata», nu de alta dar, poate ei ne vor spulbera ideea potrivit căreia la întâia vedere, distrugerea s-ar putea să fie «forțată» și nițel improvizată. Pentru că «furia» distrugerii trădează niște aspecte asupra cărora vom reveni cu amănunte. Sperăm, nu simple «amănunte».

Întrebarea rămâne: cine și de ce a distrus documentele și aparatura existente în sediul PNL?

2 milioane făcute… țăndări

În clădirea din Bdul Bălcescu 21, funcționau (și continuă să funcționeze!) alte trei instituții pe lângă «extinderile» Partidului Național Liberal. Cert este că acolo ființează și sediul Comisiei naționale pentru standarde, metrologie și calitate precum și Asociația laboratoarelor pentru construcții și materiale de construcții din România.

Inginerul Silviu Ionescu, președintele acestei din urmă asociații, plecase de la serviciu în ziua de 13 iunie a.c. la orele 17,00 și a revenit a doua zi la ora 7,00.

– Veniți să vedeți.

Ne-a dus. Ceea ce am văzut este înfiorător. (Când voi găsi alt cuvânt am să-l utilizez!). Munca unui grup restrâns de oameni, condus de ing. Silviu Ionescu, întinsă pe o perioadă de 25 de ani s-a dus… naibii. (Evident, este un eufemism). O aparatură în valoare de peste 2 milioane de lei (ultimele calculatoare sosiseră din Franța acum 10 zile!), făcută țăndări, de… cine? Vă vom ține la curent.

Pe scurt, dar trist

În fața sediului P.N.Ț.-c.d. Lume multă, agitație cuprinsă de paroxism. E dimineață, 14 iunie. Oricine aruncă o vorbă, ea devine «lege», lumea se agită și începe să-și «facă dreptate». Chiar așa? – întreb și eu, ca omul?

– Dvs. cine sunteți? Mă somează un tip cu mustață și burtă.

Mă legitimez, întreb și eu, într-o doară: dar dvs. cine sunteți?

– Ce te interesează, dle?! Ia vezi-ți de drum.

Și mi-am văzut. Ce era să fac?…

I-am observat. Ce era, să nu mă uit? Prea mă apostrofase dl. de adineauri.

Ce-i drept, mă retrăsesem, însă nu atât de departe încât să-l pierd din vedere pe ‘musiu. Doi mineri se apropie de o cetățeancă. Tocmai încearcă să se strecoare din clădirea P.N.Ț.-c.d. Aflu că era casiera.

‘Musiu-ul meu dă să intre în vorbă cu minerii. Înțeleg că este legitimat. Și mai înțeleg că este urgent luat de brațe și dus într-o dubă. Palavragiul!

La sediul Poliției Sectorului 1 se lucrează. Foarte mulți suspecți sunt aduși, cercetați. Unora li se dă drumul. Alții așteaptă. O parte va trebui să aștepte mult și bine. De pildă, Dorin Simion Pamfilie. A fost «cules» din zona Universității de minerii Nicolae Trif (mina Petrila) și Ion Timofte (Lupeni) întrucât purta o armă pistolet. Fără comentarii!

Grupaj realizat de Viorel Sâmpetrea, S. Dragoș”.

Sursa: „Dimineața”, 16 iunie 1990, p. 2.

[Vlad Mihăilă]