„Prezența-maraton a tinerilor și studenților în Piața Universității din București – locul unde tot ei, după ce au fost mitraliați și călcați de tanchete în după-amiaza zilei de 21 decembrie 1989, au câștigat victoria – este argumentul decisiv împotriva tuturor acelor care din imorale considerente de putere politică susțin că Revoluția nu a fost decât anticeaușistă. Revoluția din 21 decembrie 1989 a fost esențial anticomunistă, iar manifestația non-stop din aceste săptămâni, este peremptoriu indiciu că revoluția își continuă și-și va continua programul, indiferent de ce-ar spune ideologii și istoricii de ocazie ai partidului Frontului Salvării Naționale. Tinerii din Piața Universității din București sunt zguduiți în întreaga lor ființă de blasfemia care s-a produs. Majoritatea dintre cei care i-au opresat și le-au fost călăi sunt și astăzi la conducerea țării, fac parte din structurile de putere ce păreau la 22 decembrie 1989 sfărâmate. Memoria sutelor și miilor de victime este maculată printr-un detestabil comportament politic al puterii instaurate de F.S.N., comportament reflex ce seamănă tot mai mult cu al celor care au organizat masacrul din lunile trecute din Piața Tien An Men. Proaspăt «legalizată» prin vechiul sistem odios de furt, minciună, agresiune concertată, teroare, violență, puterea F.S.N. nutrește acut gândurile unui Tien An Men românesc. Cele petrecute în zorii zilei de 24 aprilie 1990, întreg șirul de diversiuni, presiunea psihică insuportabilă la care sunt supuși acești tineri luptători sunt semnele clare ale unei asemenea evoluții. Adică spre o tragedie la fel de mare ca în decembrie. Spre această părere a noastră vine și faptul că cei peste 70 de greviști ai foamei au fost lăsați să ajungă la limita puterilor, lunecând în moarte. «Comunismul cu față umană» îl lasă să moară, vagile manifestări de atenție nefiind altceva decât firave acțiuni de prestigiu politic, menite să arunce praf în ochii cetățenilor din provincie și ai opiniei publice internaționale. Degeaba însă. Fermi și intransigenți, încrezători în rostul măreț al sacrificiului lor, manifestanții din Piața Universității din București, sunt hotărâți să moară dacă nu-și vor recâștiga libertatea, răpită de grupul de comuniști din eșalonul doi în jurul cărora s-a polarizat, iată, întreaga mișcare comunistă din țară, toate forțele represiunii și ale răului, interesate în menținerea cu orice preț a stărilor de lucruri existente.

Și nu e vorba numai de cei care fac greva foamei, ci de mii și zeci de mii de tineri care declară că în cazul unei represiuni se vor întinde, pur și simplu, pe caldarâmul pieței pentru a muri. Tensiunea psihică a fiecăruia, starea de spirit colectivă a ajuns la acel punct de la 21 decembrie 1989 când existau doar două alternative: libertate sau moarte. Alegerile mistificate grosolan, reînchiderea României într-un nou sistem comunist au intensificat aceste stări. E vorba de libertate sau moarte, la fel ca atunci, în 21 decembrie…

Bruma de libertate dată de puterea fesenistă nu poate fi nicidecum un început pentru o democrație adevărată. Această putere de tip stalinist a produs deja atâtea violențe, a adus atâta rău poporului român încât intră în istorie alături de precedente, dobândită la 22 decembrie 1989. Este o sinistră performanță faptul că puterea neocomunistă a dovedit atâta nocivitate și a declanșat atâta procese sociale ruinătoare în numai cinci luni…

Împotriva acestei puteri în totalitate opresoare, împotriva acestei puteri ce pune în pericol de moarte națiunea română s-au ridicat tinerii din Piața Universității din București. Putere ai cărei oameni au fost rotiți la 22 decembrie, dar care e aceeași. Numai că indivizii acestei puteri sunt și mai grăbiți în a face rău. Când istoria acestor luni de guvernare a F.S.N. va fi scrisă, ne vom cutremura și vom înțelege în sfințenie și respect perpetuu acest gest sacrificial sal tinerilor noștri. Căci asta a devenit Piața Universității din București, Un sacrificiu în fața căruia trebuie să ne închinăm!”

Sursa: „Dreptatea”, 25 mai 1990, p. 1, 4.

[Vlad Mihăilă]