„REP: Piața Universității, locul care a răscolit o întreagă planetă, acest nume care a făcut ca eroii noștri din Timișoara să nu moară degeaba, aici unde s-a scandat prima oară «Nu plecăm acasă», «Morții nu ne lasă», am dori să știm ce semnificație istorică are acest spațiu bucureștean?

P.I.P.: Actuala denumire «Piața Universității» își are începuturile în 1864 când a fost înființată de către Alexandru Ioan Cuza prestigioasa instituție de învățământ superior modern. Piața ocupă, în bună parte, terenul Mănăstirii Sf. Sava care a găzduit prima Academie domnească organizată la sfârșitul sec. al XVII-lea la București. Actuala stație de troleibuze din fața statuii lui Mihai Viteazul se află chiar deasupra fundațiilor bisericii Sf. Sava. Se păstrează chiar la câțiva centimetri sub trotuar, fundațiile Bisericii ridicate de Constantin Vodă Brâncoveanu. Mai jos cele din secolul al XVI-lea unde se aflau chiliile în care au învățat în jurul anului 1700, dascăli reputați veniți de la Academia Patriarhiei din Istanbul (peste 200 de studenți). Cei mai mulți erau români, dar se aflau pe băncile Academiei tineri din sudul Dunării și chiar din Rusia. În perioada secolului al XVIII-lea, Academia domnească bucureșteană a pregătit vlăstare de nădejde ale intelectualității epocii respective. Cursurile se țineau în limbile greacă, slavonă, și mai târziu în limba franceză. În 1818 tânărul ardelean Gheorghe Lazăr sosit la București anunță organizarea unei școli superioare în limba română. Era un lucru extraordinar mai ales pentru familiile de meșteșugari și negustori care cu greu puteau plăti dascăli de greacă pentru copiii lor. Transilvăneanul va dovedi că limba române este tot atât de capabilă să transmită cunoștințe de istorie, filozofie, matematică, religie ș.a. ca și limbile greacă sau slavonă. Bineînțeles că primii care s-au grăbit să urmeze școala de la Sf. Sava proveneau din Lipscani, de la Sf. Gheorghe din mahalalele centrale ale orașului. Cum însuși Gh. Lazăr și învățăceii săi mai apropiați simpatizează cu Tudor Vladimirescu, școala a fost închisă în vara anului 1821. Gheorghe Lazăr, bolnav, a fost luat de fratele său cu carul și dus la Avrig, unde a și încetat din viață. Târziu, marele patriot profesorul Onisifor Ghibu a descoperit într-o modestă casă din satul respectiv câteva din cărțile lui Gheorghe Lazăr, aduse de acesta de la București. Sunt predate acum Academiei Române. Piața Universității de azi nu a pierdut deloc caracterul de centru spiritual bucureștean românesc. Aici s-a deschis prima Bibliotecă publică, iar în 1834 cel dintâi Muzeu Național. Oaspeți veniți la București, printre care Timotei Cipariu, descriu sălile acestui muzeu în care se găseau atât mărturii istorice cât și piese de geologie, zoologie, floră și altele. Către jumătatea secolului al XIX-lea, construcțiile înconjurătoare de la Sf. Sava au fost îndepărtate. A rămas doar biserica. Pe latura de nord a terenului s-a zidit, după planurile arhitectului Alexandru Orăscu, construcția Universității, cea mai importantă instituție de învățământ superior din România de atunci.

În fața acestui monumental edificiu s-a ridicat în 1874 statuia lui Mihai Viteazul, cea de-a doua statuie, ca vechime păstrată în capitală. O scurtă vreme a funcționat tot aici Grădina Botanică din București. În locul ei, s-au amplasat statuile lui Ioan Heliade Rădulescu, Gheorghe Lazăr și Spiru Haret, toți trei fiind recunoscuți ca prețioși profesori și organizatori ai învățământului românesc. Timp de mai bine de 123 de ani mii de tineri s-au format în această veritabilă «Cetate de învățământ superior» nu numai ca buni profesioniști ci și ca adevărați români, iubitori de pământ și limbă românească, cu mândria de a fi urmașii și purtătorii spre viitor ai unui popor harnic, demn, eroic.

REP: Cum va rămâne actul de la 21 decembrie 1989 în istorie?

P.I.P.: În general este greu să apreciem în contemporaneitate un eveniment pe care viitorul îl va dimensiona în funcție de rezultatele obținute. Revoluția din decembrie 1989 pentru România, inclusiv pentru București, este însă un act de renaștere naționale. El se înscrie în rândul momentelor de vârf, definitorii ale istoriei poporului nostru ștergând un regim odios și deschizând zori noi, luminoase întregului popor.

REP: Când a mai fost Piața Universității în centrul atenției?

P.I.P.: Piața Universității nu este în premieră în postura de centru al vieții social-politice a urbei. Mă voi referi numai la felul în care bucureștenii au sărbătorit înfăptuirea Marii Uniri din decembrie 1918. Aici în Piața Universității s-au ținut discursuri celebre, tineretul a intonat «Deșteaptă-te române», și «Pe-al nostru steag e scris Unire» și alte cântece patriotice, s-a făcut paradă militară. În ultimele decenii ale veacului al XIX-lea Piața Universității era folosită ca loc de defilare în cadrul cărora fiecare breaslă de meșteșugari sau negustori venea cu carul său ornamentat cât mai frumos. În perioada interbelică, în special studenții, își țineau întrunirile publice în fața statuii lui Mihai Viteazul. Deci și înainte de decembrie 1918 și după acest excepțional moment Piața Universității s-a aflat în atenția opiniei publice, a tineretului.

REP: Ați fost martor ocular la evenimentele care au avut loc în decembrie în Piața Universității?

P.I.P.: Împreună cu un grupă de colegi ne-am aflat baricadați în Palatul Șuțu. Toată cinstea și admirația pentru tineret. Au fost extraordinari, băieți, fete, mulți copii și-au exprimat cu entuziasm și hotărâre oprobiul față de regimul ceaușist. Nu-ți venea să crezi că ești în București. Și totuși oamenii aceștia și în decembrie 1989 ca de atâtea zeci de ori și-au strâns rândurile împotriva tiraniei, au aruncat pur și simplu în afara realității românești clanul asasinilor cu regimul lor bestial. Se va scrie mult și timp îndelungat despre aceste zile.

Suntem un popor care am învățat să ne creștem și să ne cinstim eroii. Practic ei nu mor. Ei rămân în cartea de aur a neamului. Sigur durerea este cumplită. Sunt sute de familii care au îmbrăcat straiele de doliu. Toți suntem traumatizați, ne revenim greu dar sigur. Va trebui să consemnăm faptele acestor eroi, acum când amintirea lor este vie. Să facem ca prezența lor morală, spirituală să suplinească lipsa fizică. Se discută despre statui, monumente și este bine, este necesar. Monumentul cel mai triumfal este păstrarea lor vie în sufletele copiilor, ale tinerilor, ale tuturor celor care zidesc această țară nouă, în plai străbun datorită jertfei acestor eroi.

REP: Astăzi când viața și-a reluat cursul ei normal, Muzeul dumneavoastră care se află atât de aproape de locul care a devenit sacru și-a propus să facă o sală de expoziție dedicată evenimentului?

P.I.P.: Mergând pe linia de idei de mai sus Muzeul de Istorie și Artă al Municipiului București va deschide curând o expoziție dedicată «Bucureștiului Eroic» în care mulți concetățeni se vor regăsi surprinși în realitatea lor de luptători pentru dreptate, libertate și progres. Expoziția este programată în cea mai frumoasă sală a Palatului Șuțu din Piața Universității.

Interviu realizat de Loredana MUSCALU și Florea SEBASTIAN”.

Sursa: „Piața Universității”, 1 aprilie 1990, nr. 1, 2.

[Vlad Mihăilă]