„Joi seara, Piața Universității. Printre grupurile compacte de mineri, oameni respectabili, îmbrăcați îngrijit, discută între ei sau înfiripă discuții cu cei veniți să facă ordine în Bucureștiul terorizat. Cei mai mulți «civili» sunt oameni de treabă, oameni care ne mărturisesc că de multă vreme n-au mai îndrăznit să pună piciorul în acest loc, unde unii au amintiri sfinte, din zilele fierbinți ale lui decembrie 1989.

Dar, stupoare: recunosc destui dintre cei pe care seară de seară, i-am văzut îngroșând rândurile «universitarilor», și nu pentru a contracara extrema ce se întărea aici cu fiecare zi, ci, vă rog să mă credeți, susținând-o frenetic! Le revăd chipurile, și-i aud în memorie scandând în delir tot ce se scanda în această piață, dând «exemplu», ca să zic așa, tinerilor din jur – mulți veniți de curiozitate – despre cum trebuie înțeleasă libertatea și democrația. Și acum trăiesc un adevărat șoc: îi revăd, pe aceiași respectabili, arătându-le minerilor pe câte unul din mulțime: «Ia luați-l p-acela la-ntrebări!», «Și p-asta!»… Nu, nu sunt de la securitate dumnealor. Nu sunt nici de la poliție. Nici de la F.S.N. Sunt ceva ce, perfect și iremediabil, a produs «epoca ceaușescu» – ființe gata să se dea cu cine e mai tare. Sau provocatori. Altfel, lăsând la o parte conștiința lor de târâtoare, sunt oameni «respectabili».

Anica Florescu”.

Sursa: „Adevărul”, 17 iunie 1990, p. 1.

[Vlad Mihăilă]