„În dimineața zilei de 14.06.1990, în jurul orelor 5,30, un grup de cca. 200 mineri au invadat sediul P.N.Ț.-c.d.

Printre amintirile lăsate de ei în sediu P.N.Ț.-c.d.: bâte, căști, răngi, ciomege, se află și o toporișcă plină de sânge. Să fie oare cea cu care a fost lovit tânărul de 22 de ani, PETRIȘOR EMIL, portar P.N.Ț.? Născut la 11.02.1968, în comuna Tămășeni, jud. Roman, fiul lui Ion și Maria, cu ultimul domiciliu în București, str. Duetenului 89, sector 1, se pare că nu mai este în viață. Toate investigațiile de a da de urma lui au rămas fără rezultat.

Domnul Săftulescu Ilie, și el de pază la sediu, declară: «Au tăbărât asupra lui Emil, l-au lovit cu o toporișcă în cap, el câzând în nesimțire. După aceea s-au repezit și la mine- cred cu o bâtă, m-au lovit în cap, peste mâini și picioare. Au cerut să le dau cheile, ceea ce am și făcut. Le-am cerut să nu mă mai lovească întrucât sunt muncitor la fel ca și ei și nu sunt membru P.N.Ț-c.d. Dându-și seama că pierd prea mult sânge, au oprit o Dacie 1300 roșie în care m-au urcat. Atât mai rețin că avea pe ea o stație de emisie-recepție. Mi-am revenit abia la spital».

Declarația d-lui Negroiu Dumitru e mult mai concludentă întrucât se afla în clădire la etajul I. Minerii au venit în grupuri, conduși de către un civil ce avea prins pe piept un ecuson galben. «Am văzut când l-au lovit pe Emil fără milă cu o toporișcă în cap, apoi l-au târât și aruncat în portbagajul unei Dacii 1300 negre. Nu am reușit să-i rețin numărul. Teama a pus stăpânire pe mine, fapt ce m-a obligat să sar pe geamul din spatele al clădirii. În hotelul Modern, unde m-am refugiat, am fost adăpostit de doi reporteri francezi. Atunci l-am văzut pe domnul Gelu Voican în mijlocul soldaților M.I. pregătiți pentru intervenții. Unde l-au dus pe Petrișor Emil- greu de spus, duritatea loviturilor a fost mult prea puternică. Pe scaunul din fața porții se află și acum canadiana lui plină de sânge».

Domnul Mihăiță Frățilă, vânzător de ziare nu scapă nici el de atenția minerilor. Deși se afla în strada din spatele sediului unde dormea în mașină, este sculat și lovit cu brutalitate: vase sanguine oculare sparte la ochiul drept, contuzii multiple pe spate și mâini, este condus la Circa 1 Poliție. Minerii înarmați cu cozi de cazma, lopată, târnăcoape, furtunuri, lanțuri, răngi, nu au ezitat să lovească și să facă zob automobilul. «Cereau să le dau dolari și să-i duc la Coposu. Împreună cu mine au fost și doamna Briciu Viorica și fiul domniei sale Bercaru Viorel, redactorul de la Dreptatea – Ilie Costache, lovit cu ranga în cap. La întrebarea ce facem cu ei, domnul general (un domn mic de statură, îmbrăcat într-un costum gri închis) a dispus să ne urce într-un maxi-taxi și să ne ducă la Circa 1 de Poliție. Doamna Briciu Viorica, deși femeie, a fost lovită crunt: contuii pe față, tumefieri și ochiul stâng injectat, spatele negru în urma loviturilor de furtun, degetul mic al mâinii drepte fracturat. De tratament aproape identic a avut și fiul ei Bercaru Viorel, ce în plus are și capul spart».

De la Circa 1 Poliție au fost trimiși la unitatea de Securitate din Măgurele de unde au fost eliberați abia duminică, 17 iunie. Cu toate insistențele organelor de anchetă, să nege adevărul, să declare că au fost numai molestați, aceștia au refuzat, declarând adevărul.

NABUCCO”.

Sursă „Dreptatea”, 20 iunie 1990, p.4.

[Cristian Dumitrescu]