Luni, 28 mai 1990, am mers în Piața Universității din București, devenită prima zonă liberă de comunism din țară. Vremea era rece, noroasă, cu ploi intermitente. Cu tot timpul urât – care nu prea îmbia a ieși din casă – circa 3000 de persoane manifestau în plină stradă. Lozincile punctau la 2-3 fraze vorbitorii. «Noi de-aicea nu plecăm, nu plecă acasă / Până nu vom câștiga, libertatea noastră», «Jos comunismul», «Olé, olé, olé / Frontul ăsta ce mai e? PCR», «Unitate», «Jos Chițac» și iar «Joc comunismul». Mereu, la fiecare alte câteva lozinci, se scanda obsedant «Jos comunismul».

Indiferent de cele ce se scriu în presă, organizatorii acestei zone libere afirmă că nu vor părăsi locul și nici pe cei care fac greva foamei aici. La corturile greviștilor este liniște. O liniște apăsătoare. Cu ajutorul medicului Dragoș Nicolescu, unul dintre cei care asigură – în mod voluntar și complet dezinteresat – asistența medicală celor ce au declarat greva foamei, am aflat câteva date revelatoare despre starea lor deosebit de gravă.

Săndel Deloreanu, 30 de ani, face greva foamei din 25.05.1990.

Virgiliu Vasile, 81 de ani, fost magistrat, face greva foamei din 23.05.1990 și are o glicemie de 52 mg. A avut 57 kg și a scăzut la 51 kg.

Valentin Anton, 31 de ani, face greva foamei din 15.05.1990 și are o glicemie de 48 mg. A avut 86 kg și a scăzut la 78 kg (o scădere de 8 kg în 13 zile).

Adriana Iancu, 32 de ani, face greva foamei din 14.05.1990 și are o glicemie de 38 mg. A avut 90 kg și a scăzut la 79 kg (o scădere de 11 kg în 14 zile).

Ionel Constantinescu, 53 de ani, face greva foamei din 11.05.1990 și are o glicemie de 35 mg. A avut 77 și a scăzut la 70 kg.

Gheorghe Tăbăcaru, 62 de ani, face greva foamei din 07.05.1990 și are o glicemie de 43 mg. A avut 99 kg și a scăzut la 75 kg (o scădere de 24 kg în 21 de zile).

Ovidiu Poclitaru, 48 de ani, face greva foamei tot din 07.05.1990 și are o glicemie de 43 mg. A avut 69 kg și a scăzut la 58 kg (o scădere de 11 kg).

Ionel Neagu, 38 de ani, face greva foamei din 06.05.1990 și are o glicemie de 35mg.

Dănuț Lungu, 29 de ani, instalator, face greva foamei din 03.05.1990 și are o glicemie de 42 mg. A avut 86 kg și a scăzut la 65 kg (o scădere de 21 kg).

Dorina Purice-Cobzaru, 32 de ani, face greva foamei din 02.05.1990 și are cea mai scăzută glicemie: 34 mg! A avut 48 și acum 41. A necesitat internarea, precum și repetate perfuzii. Are o situație deosebit de gravă, dar refuză spitalizarea, cooperând doar cu medicii de la corturi, medicii voluntari.

Bogdan Gradin, 35 de ani, gazetar, face greva foamei din 01.05.1990 și are o glicemie de 47 mg. A avut 60 kg și are acum 56 kg.

Victor Dumitrescu, 62 de ani, face greva foamei din 30.04.1990 și are o glicemie de56 mg. A avut 72 kg și a scăzut la 65 kg.

Borza Marius, 49 de ani, face greva foamei din 30.04.1990 și are o glicemie de 47 mg. A avut 64 kg și a scăzut la 57 kg.

Medicul Dragoș Nicolescu, având amabilitatea să-mi expună starea deosebit de gravă a greviștilor, mi-a dat și o altă serie de detalii interesante. Glicemia (cantitatea de glucoză din sânge) este sub starea normală la toți cei controlați (de 90 mg), ea fiind mai redusă chiar decât starea minimă de 60 mg. Zilnic d-sa face greviștilor un control cu glucometru, un aparat electronic, raportând ministerului rezultatele. Aceste determinări electronice au fost atât de îngrijorătoare încât cei din minister s-au alertat și pe data de 19.05.1990 au verificat glicemiile prin recoltarea de probe sangvine. Rezultatele nu numai că s-au confirmat, dar erau chiar mai reduse decât acelea determinate cu glucometru, acest aparat dând erori când lucrează sub 18° C. Or, normal determinările se fac la corturi, iar vremea a fost destul de rece în ultimul timp.

Rezultatul exact al glicemiei, ca și prezența permanentă la toți pacienții a corpilor cetonici la analiza urinei, a determinat pe reprezentanții Ministerului Sănătății (Miniștri Adjuncți Radu Dop, medic chirurg la Spitalul de urgență și Bogdan Marinescu, directorul Maternității Giulești) să sfătuiască pe cei care fac greva foamei să renunțe la acțiunea lor. Aceștia însă doresc să discute problemele legate de încetarea acțiunii lor doar în prezența delegaților oficiali, împuterniciți, ai guvernului. Această atitudine a devenit mai decisivă în urma vizitei făcute de d-nii Teofil Pop (Ministrul Justiției) și Sever Georgescu, precum și minciunilor ce s-au debitat în legătura cu ea la televiziune și în presa guvernamentală.

Am constatat că cei din Piața Universității sunt extrem de hotărâți. Trebuie să știm că, în timp, au fost în total 112 participanți la greva foamei, succedându-se unii altora. Cei mai mulți au fost 72 de greviști deodată (se pare că pe 13 mai). Acum au rămas 13, dar, așa cum am mai spus, deosebit de hotărâți. Medicii afirmă că, deși ei pot asigura perfuziile legale în astfel de cazuri (cu glucoză, acizi și săruri minerale), din cauza pierderilor ionice pot surveni oricând surprize nedorite, poarte chiar fatale. Ce se va întâmpla într-un astfel de caz în piață? Cum va reacționa mulțimea?

Credem că nu este cazul să ne punem noi o asemenea întrebare. Este problema celor în măsură să rezolve astfel de conflicte. În fond dl. Ion Iliescu este acum președintele întregii nații. Nu mai este nici provizoriu și nici doar al FSN-ului, el asumându-și președenția tuturor, inclusiv a celor 13 greviști din Piața Universității. Ei asta și cer: dialog. Sunt dispuși să trateze. Au renunțat la cele 15 puncte dinaintea alegerilor, restrângându-se doar la 8 puncte mai zilele trecute. Pe 28 mai au renunțat și la cele 8 puncte, rezumându-se la unul singur: aprobarea unui post de televiziune particulară. Un post de televiziune care să nu mai slugărească guvernul, ci, reflectând tot ceea ce se întâmplă în țară, să garanteze (oarecum) democrația. Mai mult, ei nu mai cer să dialogheze cu cineva anume, dorind să discute cu un împuternicit în măsură să trateze și să ia decizii.

În mod cert se poate constata dorința manifestanților din Piața Universității de a dialoga constructiv, democratic. Credem că reducerea cererilor nu va fi considerată drept slăbiciune. Doar comuniștii au fugit întotdeauna de dialog. Nu-i așa? Nu ar fi bine ca guvernanții să aștepte ca greviștii să renunțe și la ultima lor revendicare și să vină în genunchi pentru a le săruta mâna spre iertăciune. Nu ar fi de dorit nici să se aștepte ca în Piața Universității să aibă loc o dramă cu urmări previzibile.

Silviu Dragomir”.

Sursa: „Dreptatea”, 31 mai 1990, p. 4.

[Vlad Mihăilă]