Născut în anul 1918, Leon D. Levițchi a fost un filolog important pentru studiul limbii și literaturii engleze. A fost traducător de literatură engleză și autor de dicționare pe care cu siguranță mulți dintre cei care au învățat limba engleză în România le-au folosit.

Levițchi a urmat studiile superioare la Universitatea din București, unde a absolvit Facultatea de Filosofie și Litere (1941). Teza de licență a fost intitulată Ironia lui Byron, cea prin care a devenit licențiat: „Licență în Filosofie și Litere, specialitatea Filologie Modernă cu următoarele materii: 1. Engleza, 2. Estetica și critica literară, 3. Germanaˮ.

Leon Levițchi

În această lucrare, ca introducere, Levițchi scria despre Byron următoarele:

„Mă aflu în fața unui om mare: în fața unui om care a suferit.

Semne de exclamație, semne de întrebare, liniuțe – apoi, ca niște popasuri fugare într’o sfâșietoare urmărire de durere, puncte cu virgulă; ele brăzdează cartea omului mare pe care o am în fața mea. Îndărătul lor se ascunde un suflet chinuit care a moștenit din infinit tot ce acesta putea să-i dea mai blestemat, GENIUL”.

În anul 1968 a susținut teza de doctorat cu titlul Subliniere lingvistică în opera dramatică a lui W. Shakespeare. Printre motivațiile care l-au determinat pe Leon Levițchi să se apropie de acest subiect a fost și următoarea:

„Convingerea noastră fermă este că despre Shakespeare și opera sa nu s-a scris tot și că este bine să se scrie mult și pe mai departe; și că totul nu se va scrie, probabil, niciodată… Lăsând la o parte simplele reeditări, precum și «împrumuturile» cu caracter infam ce amintesc de practicile semnalate cândva de Washington Irving în The Art of Book-Making și având în vedere exclusiv lucrările «noi» de bună credință și intenție, găsim un prim argument în susținerea acestei convingeri într-un paradox: în însăși faptul că se scriu și se publică «anual» atâtea lucrări despre Shakespeare în lumea întreagă. Publicul cititor are nevoie de ele și le primește fără ca prin aceasta să vrem a spune că el acceptă orice și oricum (exceptând, bineînțeles, epidemiile de snobism)”.

După o scurtă perioadă în care a activat ca profesor în învățământul preuniversitar, din anul 1949 Levițchi a urmat o carieră de cadru didactic la Universitatea din București la Facultatea de Limbi Străine, Catedra de limba engleză, urmând toate treptele ei, de la asistent la lector, apoi conferențiar și în cele din urmă profesor universitar, retrăgându-se din activitate în anul 1980.

Sub semnătura sa au apărut mai multe dicționare pentru studiul limbii engleze, alături de manuale și studii, traduceri din engleză în română și din română în engleză, dar și poeme (Manualul Traducătorului, Manualul de limba engleză fără profesor, Dicționarul Englez Român, de 70.000 de cuvinte – 1984 și altele).

Leon Levițchi, Literatura engleză de la începuturi pînă la 1648, vol. I, București, 1973.

Dintr-un interviu cu una dintre fiicele sale, Veronica Focșeneanu, aflăm că Levițchi lucra foarte multe ore pe zi și avea un tabiet:

„De obicei, se trezea la ora 7 şi jumătate, cînd nu mergea la facultate. Alteori, la acea oră, era deja în birou, începea să lucreze. Avea o plăcere să-şi pregătească singur cafeaua de dimineaţă. Era singurul lucru pe care îl făcea la bucătărie. Nu ştia să pregătească altceva. În restul zilei, muncea cu pauză la ora 11, cînd bea încă o cafea, mult mai mică, împreună cu mama sau cu noi, depinde cine era pe-acasă, mînca de prînz întotdeauna la 1. După-amiaza, se odihnea trei sferturi de oră, nu mai mult, întotdeauna pe canapeaua din biroul său. Avea un somn scurt, dar profund. Apoi, lucra pînă la ora 7 seara, cînd erau ştirile. Pe vremea lui «Telejurnicu», nu prea era interesat de ştiri, pe care arar le urmărea; era, în schimb, foarte interesat de vreme, de la prezentarea căreia nu lipsea niciodată”.

Într-un alt interviu, tot cu fiica ei, avem detalii despre munca pe care Leon Levițchi o depunea pentru realizarea dicționarelor:

„Când lucra la dicţionare tatăl meu avea pe birou şi în jurul său, sau în apropiere, nenumărate alte dicţionare, de specialitate – botanice, anatomice, militare, tehnice, juridice etc., explicative sau nu, unele pornind din română în engleză, în franceză, în germană, în rusă, altele invers şi multe altele tematice într-o aceeaşi limbă.

Nici un cuvânt pe care îl trecea în dicţionarele sale «nu scăpa» de verificarea minuţioasă logică, etimologică, orografică etc.

Aşa se face că munca la dicţionare era laborioasă şi greoaie, consumând nu numai energie dar şi un timp îndelungat.

Bunăoară, la dicţionarul român-englez, unul dintre marile proiecte pe care şi le-a asumat, tata a început să lucreze atunci când m-am născut eu şi a reuşit să-l termine atunci când eu am implinit 14 ani. Dicţionarul, cu un format mediu de 40.000 de cuvinte, a fost editat de Editura Ştiinţifică în anul 1960, îmbunătăţit ulterior de tata în 1965 ediţia II-a, şi în anul 1973 ediţia III-a.

De asemeni, la dicţionarul englez-român format mediu – 50.000 de cuvinte, un alt mare proiect al dumnealui, a început să lucreze în anul 1960, când îl terminase pe cel român-englez, şi a reuşit să-l finalizeze în anul 1972, atunci când dicţionarul a şi văzut lumina tiparului la Editura Ştiinţifică. Ediţia ce a urmat a acestui dicţionar, îmbogăţit la 70.000 de cuvinte, a fost lucrată de tatăl meu în colaborare cu Andrei Bantaş, şi a apărut la Editura Ştiinţifică în anul 1984”.

Foarte interesant este și un moment pe care Veronica Focșeneanu îl consideră decisiv pentru evoluția ulterioară a tatălui ei:

„Când în anul 1930 s-au mutat la Hotin, tatăl meu i-a cerut bunicului să-i aducă o carte după care să înveţe limba engleză. Bunicul i-a îndeplinit dorinţa şi-şi amintea «cum mai hăuia Levusic al meu prin toată casa de numai el ştia ce spune». Odată, când la protoieria din Hotin a venit în vizită un reverend anglican, bunicul l-a rugat pe acesta să-i verifice «băiatul» la învăţătura lui engleză. Mare i-a fost bunicului meu bucuria să audă că: «băiatul dumneavoastră vorbeşte engleza părinte, vorbeşte chiar foarte bine!»

Cu mare mulţumire îmi spunea bunicul: «Vezi, cartea dăruită de mine i-a fost de folos, iar acum a scris şi el una, mai bună, să le fie de folos şi altora!»ˮ

Manual de limba engleză, realizat de Leon Levițchi în colaborare fiica sa, Veronica Focșeneanu, și Mariana Țăranu

În activitatea sa, Leon Levițchi a colaborat cu Dan Duțescu sau Andrei Bantaș, dar din cercul de prieteni făceau parte și alții precum Mihai Isbășescu, Mihnea Gheorghiu sau Ion Frunzetti. Ca specializare aparte, Levițchi a studiat îndeaproape opera lui William Shakespeare, reușind o traducere de referință a operelor sale și mai multe studii.

Levițchi a fost membru al Uniunii Scriitorilor din România (secția traducători), iar din 1968 membru al Asociației Internaționale a Profesorilor Universitari de Limba și Literatura Engleză. Pentru lucrările sale i-au fost acordate premii de către Academia Română și Uniunea Scriitorilor din România.

Prin activitatea sa, Leon Levițchi, fost profesor la Universitatea din București, rămâne în memorie ca o personalitate importantă a culturii românești, pentru contribuțiile sale la studierea limbii și literaturii engleze și prin lucrările sale care și astăzi constituie o bază pentru cei care doresc să învețe limba engleză. Anul acesta se împlinesc 30 de ani de la moartea lui Leon Levițchi, o personalitate pe care merită să o cunoaștem mai îndeaproape în viitoare studii.

Imagini cu și despre Leon Levițchi din volumul C. George Săndulescu (ed.), Leon D. Leviţchi (1918-1991), București, Editura Contemporary Literature Press, 2013, http://editura.mttlc.ro/carti/Leon_D_Levitchi_(1918-1991)_volume_two.pdf.

O bogată arhivă despre Levițchi care conține lucrări ale sale (traduceri și nu numai), grație uneia dintre fiicele sale, Veronica Focșeneanu-Levițchi (fost profesor și director la Colegiul Național „Ion Luca Caragiale” din București, în perioada 1997-2004) și Editurii Contemporary Literature Press, se află aici.

Bibliografie

Brădățeanu, V., Leon Levițchi – cel mai valoros anglist din istoria noatră, https://www.rador.ro/2020/08/27/portret-leon-levitchi-cel-mai-valoros-anglist-din-istoria-noastra-2/, accesat la 11.11.2021.

Dumitriu, Alexandru, Amintirea profesoroului Leon D. Levițchi. Interviu cu Veronica Focșeneanu, fiica profesorului, https://www.observatorcultural.ro/articol/amintirea-profesorului-leon-d-levitchi-era-foarte-muncitor-meticulos-si-exact-in-munca-sa-2/, accesat la 11.11.2021.

Levițchi, Leon, Literatura engleză de la începuturi pînă la 1648, vol. I, București, 1973.

Levițchi, Leon, Ironia lui Byron. Teza mea de licență, C. George Săndulescu (ed.), Lidia Vianu, (ed.), București, 2018.

Levițchi, Leon, Subliniere lingvistică în opera dramatică a lui W. Shakespeare. Teza de doctorat, C. George Săndulescu (ed.), Lidia Vianu, (ed.), București, 2018.

Săndulescu, C. George (ed.), Leon D. Leviţchi (1918-1991), București, Editura Contemporary Literature Press, 2013.

Vianu, Lidia, Leon Levițchi, cel mai bun anglist din România, ar fi împlinit 95 de ani Un interviu cu Veronica Focşeneanu Leviţchi, https://arhiva.romanialiterara.com/index.pl/leon_levichi_cel_mai_bun_anglist_din_romnia_ar_fi_mplinit_95_de_ani_un_interviu_cu_veronica_foceneanu_levichi_realizat_de_lidia_vianu,  accesat la 11.11.2021.