La 26 martie 1980, cu mai puțin de două luni înainte de moartea sa, scriitorul Marin Preda a fost invitat la Universitatea din București la o întâlnire cu studenții anului IV, ultimul an de studiu, pentru a discuta despre romanul Cel mai iubit dintre pământeni, care apăruse de curând, în chiar anul respectiv. Întâlnirea a avut loc în Sala Odobescu, în cadrul Cercului de critică literară de la Facultatea de Limba și Literatura română a Universității din București, cerc condus de Eugen Simion și evenimentul a fost relatat în paginile ziarului „Scînteia tineretului” de Alex. Ștefănescu.

Atmosfera a fost una specială, precum șansa de a întâlni în persoană un mare scriitor:

„Sala Odobescu a Universității din București este arhiplină, ca pe vremea când conferenția aici G. Călinescu. În afară de studenții din anul IV de la Facultatea de Limba și Literatura Română, s-au grăbit să ocupe locuri în băncile amfiteatrului sau măcar pe lângă pereții înalți și austeri studenți de la numeroase alte facultăți bucureștene. Exact la ora 18 (ne aflăm în ziua de 26 martie 1980), Marin Preda își face apariția. Este urmat de o întreagă suită de poeți, prozatori, critici și istorici literari ca Mircea Dinescu, Valentin Șerbu, Norman Manea, Al. Piru, Lucian Raicu, Eugen Simion, Mircea Iorgulescu, Pompiliu Marcea. Autorul Moromeților, despre care ai putea să-ți închipui că arată ca un bătrân împovărat de înțelepciune deoarece cuvântul său a dobândit de-a lungul timpului autoritate în conștiința publică, este, de fapt, un om în floarea vârstei, cu umerii ușor lăsați «sub presiunea întregului univers» și cu privirea scrutătoare, făcând să scânteieze din când în când lentilele groase ale ochelarilor”.

Marin Preda

A fost o avalanșă de întrebări din partea publicului, format în mare parte din studenți, iar răspunsurile la ele au fost notate doar parțial în articol.

Autorul trilogiei Cel mai iubit dintre pământeni, Marin Preda, a ținut să spună de la bun început următoarele:

„Dialogul cu cititorii mei este singura formă de oratorie pe care mi-o permit. Pot spune chiar că în privința aceasta am o anumită experiență.

[…].

Îmi face mare plăcere să dialoghez cu cititorii mei, cu atât mai mult cu cât în cazul de față ei sunt viitorii profesori de limba română.

[…].

De fapt, după ce ai scris o trilogie, este rândul tău să asculți ce au spus alții. De aceea, vreau să evit întrebările de pură curiozitate, de genul «ce ați vrut să spuneți prin personajul cutare?».

[…].

Cartea aceasta este o carte care și-a propus să spună cu o sinceritate totală ce a trăit, cum a iubit, a suferit un om din timpul nostru istoric. Aș vrea ca așa să fie și întrebările dumneavoastră, dacă aveți exercițiul sinceritățiiˮ.

Marin Preda a explicat ce l-a determinat să scrie Cel mai iubit dintre pământeni, întrerupând scrierea romanului Delirul, astfel:

„Cartea aceasta de o mie două sute de pagini am scris-o destul de repede, în trei ani de zile, fiind înspăimântat că dacă n-o încep și apoi dacă n-o termin va face parte din cărțile a căror temă se va spulbera și nu va mai putea fi scrisă vreodată. Aveam sentimentul că trebuie să iasă ceva care să nu semene deloc – sau foarte puțin – cu ce am mai scris și în același timp să fie de o amploare care să-mi permită să spun tot ce știu eu. Există un asemenea moment când un scriitor simte că trebuie să spună tot ce știe”.

Despre modul de realizare a romanului, Marin Preda mărturisea:

„Nu am făcut niciun fel de demersuri de documentare. Spre deosebire de Delirul, aici totul se bazează pe ce aveam deja în minte. Am citit doar Istoria filosofiei a lui Hegel, pentru că tocmai apăruse. Cred că filosofia, dacă e însușită și trăită de erou, este aventură a spiritului la fel de palpitantă ca aceea cu cowboys (aici am furat o idee a lui Eugen Simion, dintr-un articol al său”.

Marin Preda a explicat și de ce a ținut să-l transforme pe Lucian Blaga în personaj de roman:

„Față de Blaga aveam o simpatie încă de pe vremea când eram elev. Îl admiram – era o admirație generală – atât pentru poezia lui, cât și pentru că era filosof. Simpatia mea pentru Blaga a crescut, când am auzit o întâmplare povestită de I. D. Sârbu, dramaturgul de la Craiova. Era pre vremea când apăruse Moromeții și el i-a vorbit poetului de această carte. Blaga a exclamat: «Bă, nu predați făclia scitului ăsta!» adică unuia care nu era ardelea! Spontaneitatea reacției m-a cucerit”.

Au fost mai multe întrebări referitoare și la personajul principal, Victor Petrini, scriitorul arătând care a fost motivația sa pentru un asemenea personaj:

„Eu am scris înainte de toate despre un om, despre încercarea de a forma un cuplu, despre preocupări spirituale. Dacă o carte încearcă să reziste numai prin curaj, este într-adevăr tardiv să arăți după douăzeci de ani care a fost «suferința urmașilor». Dacă un roman e doar curajos dispare odată cu fenomenul respectiv. Însă atunci când e valoros sub raport literar, nu mai contează când anume e scris”.

La final, Marin Preda a fost aplaudat, iar publicul se spune că a rămas impresionat de întâlnirea cu scriitorul Marin Preda.

Pagina de ziar din „Scînteia tineretului” în care a fost relatat momentul întâlnirii scriitorului Marin Preda cu studenții Universității din București

Sursa: „Scînteia tineretului”, nr. 9600, 5 aprilie 1980, p. 4.