Dragomir Hurmuzescu (1865-1954) a fost student al Universității din București la secția de științe naturale a Facultății de Științe în perioada 1884-1887.

La cererea Secției de fizică și științe tehnice a Academiei RPR, Filiala Iași, Dragomir Hurmuzescu a scris câteva amintiri despre perioada studiilor sale, de la cele primare la cele universitare.

Astfel, Dragomir Hurmuzescu a arătat că în perioada 1873-1877 a urmat școala primară de 4 clase la „Școala din Culoarea de Galben a Bucureștiului” [V.M.: la momentul respectiv, sectoarele Bucureștiului erau cunoscute cu nume de culori în loc de numere, ca astăzi] – casă particulară din strada Polonă-Grădina Icoanei, „pe atunci un maidan cu lac pe care ne dădeam pe gheață iarna”. Între 1877-1881 a continuat studiile la gimnaziul „Mihai Bravul”, casă particulară din strada Sfinților, lângă Biserica cu același nume. Aici, Hurmuzescu arăta că a avut un profesor bun de istorie, numit Mărescu, iar ca director pe Christache, „cu o foarte bună reputație, dar cu o metodă severă de carte și disciplină; bătea grozav”.

Dragomir Hurmuzescu

„Cum m-am hotărât să urmez secția științelor fizice a Universității din București?”

„După ce am trecut examenul de bacalaureat, în octombrie 1884, am căutat, după exemplul altor colegi, să intru voluntar în unul din regimentele garnizoanei București, spre a-mi da contribuția la apărarea țării.

[…]

Terminând serviciul militar după 6 luni, în mai 1885, și reușind la examenul de ofițer de rezervă, am putut continua liber cursurile de la științele naturale, până la finele anului universitar. Ca mijloace de existență aveam de dat lecțiile particulare ce mi-au fost procurate de prof. Lévégue.

[…]

Prietenul Lévégue îmi înlesnea citirea publicațiilor franceze, unde aflam de minunile electricității: telegraf, telefon, luminat, care mă entuziasmau – în special minunatele invenții ale lui Edison. Urmăream și publicațiile lui Jules Verne și ale lui Camille Flammarion [V.M.: astronom și scriitor francez] (de unde gustul, îndemnul și succesul autorului în conferințele de popularizare de mai târziu).

 […]

În octombrie 1885 s-a ivit o bursă la Școala normală superioară și m-am înscris la concurs. Reușind, mi-am deschis astfel calea spre cariera definitivă pe care am îmbrățișat-o”.

Cursuri și profesori la Universitatea din București

„[…]. Am urmat și cursul de botanică al profesorului D. Brandia [V.M.: Dimitrie Brândză] cu reputație de mare botanist al României, curs pozitiv și mai practic, dar care era urmat de mai puțini studenți. Cursul său se ținea la etajul III din aripa dreaptă a vechii clădiri universitare. Nu avea încă grădină botanică, pe care însă o reclama mereu și care s-a realizat mai târziu la Cotroceni. Dar până atunci, pentru demonstrația cursului său oral, profesorul Brandia nu avea decât micile grădinițe din fața Universității, pe locurile unde se găsesc azi statuile lui Heliade Rădulescu, Gh. Lazăr, Haret și Mihai Viteazul.

[…] am urmat cursurile și experiențele profesorului Vitzu, de fiziologie, recent venit de la Paris cu diploma de doctor în această știință. Era primul român în țară cu acest înalt grad științific în științele naturale și făcuse o deosebită impresie în lumea noastră culturală precum și în cea politică.

[…].

Am mai frecventat și cursurile lui Titu Maiorescu la Unviersitate și Ateneul Român, ale lui Take Ionescu, «Drepturile femeii», cu idei progresiste, ale lui Gh. Panu, cu bogat fond științific”.

Dragomir Hurmuzescu i-a enumerat și pe o parte din profesorii pe care i-a avut în perioada studiilor universitare:

Algebră superioară – Emanoil David

Calcul infinitesimal – Jacques Lahovari

Geometria analitică – C. Gogu

Chimia anorganică – Alexe Marin, decan

Chimia organică – A. Caloian, ulterior dr. C. Istrati

Fizică generală-experimentală – Em. Bacaloglu

Mineralogie – Gr. Ștefănescu.

Palatul universitar

„La acea epocă, în clădirea Universității din București, pe lângă facultățile de drept, de [V.M.: filosofie și] litere și de științe cu laboratoarele de chimie (la parter al profesorului Alexe [V.M.: în text prenumele profesorului de chimie apare de fiecare dată scris „Alexa”] Marin și la etajul II din stânga, al lui Bacaloglu), mai erau înghesuite și următoarele instituții: la intrarea din stânga, pe unde intra majoritatea studenților, se afla jos, imediat la dreapta, ușa de intrare cu vreo trei săli. La mijlocul clădirii era intrarea principală, care ducea sus la sala de ședințe de la etaj, cu rotonda senatului țării, iar jos era laboratorul de chimie minerală al prof. Alexe Marin, de care am mai pomenit. Tot în această parte a clădirii mai era găzduită Societatea română de geografie, care-și ținea ședințele în sala senatului și apoi Academia Română. Aici, ca student am audiat o comunicare a prof. Bacaloglu, despre apărătorul de trăsnet. Expunerea a fost foarte clară, de altfel ca toate lecțiile acestui profesor, dar ne-a produs o mare decepție, după ideea noastră, doritori, cum eram, de noutăți senzaționale. Am ascultat o lecție foarte simplă și simplificată pe înțelesul tuturor, fără vreo dezvoltare ori perspectivă de generalizare mai înaltă”.

Dragomir Hurmuzescu a fost profesor la Facultatea de Științe din Iași, ulterior la București, unde a condus Catedra de Aplicațiile Căldurii și Electricității, dar și Institutul Electrotehnic (înființat în anul 1913; despre cursurile și profesorii săi am scris aici), în calitate de director.

La 1 noiembrie 1928 Societatea Română de Radiodifuziune (SRR) a realizat prima emisiune radiofonică din țară, sub conducerea lui Dragomir Hurmuzescu.

Sursa: Dragomir Hurmuzescu, Amintiri, „Analele Științifice ale Universității «Al. I. Cuza» din Iași, secțiunea I (Matematică-Fizică-Chimie), Tomul II, Fasc. 1-2, 1956, pp. 355-379.